CFR Cluj, super transfer pentru grupele europene! Prima reacție a lui Adrian Mutu despre lovitura lui Nelu Varga
CFR Cluj a bifat transferul unui atacant important, însă acesta va îmbrăca tricoul feroviarilor abia în sezonul viitor, când își încheie contractul cu actuala sa echipă.
Adrian Mutu, antrenorului lui CFR Cluj, este mulțumit de lovitura dată de Nelu Varga, admițând totuși că jucătorul nu a fost adus la dorința sa.
CFR Cluj, super transfer pentru grupele cupelor europene! Cum a reaționat Adrian Mutu după lovitura dată de Nelu Varga
Tehnicianul ardelenilor a comentat transferul lui Mohammed Kamara (26 de ani), atacant liberian, care va sosi la echipă abia în vară. „Briliantul” susține că este mulțumit de aducerea fotbalistului ofensiv, însă dezvăluie că acesta nu a fost adus la echipă la dorința sa, negocierile purtându-se înainte ca el să fie numit pe banca echipei din Gruia. Chiar și așa, Adi Mutu a asigurat că nu va avea niciun fel de problemă cu Mohammed Kamara.
„E o discuție mai veche. A semnat după ce am venit eu, dar m-am uitat și eu la el. Este un jucător foarte bun. Din vară va fi jucătorul nostru.
E important să ne pregătim sezonul de-acuma pentru că nu se știe ce se va întâmpla la vară. Dacă Otele o ține în ritmul ăsta riscăm să îl vindem ca să spun așa. Și atunci trebuie să fim pregătiți”, a declarat Adrian Mutu pentru Fanatik.
Cine este Mohammed Kamara, cel mai nou transfer al lui CFR Cluj
Mohammed Kamara evoluează pe postul de extremă stânga sau atacant și este legitimat din 2022 în prima ligă din Israel, la Hapoel Haifa, ocupanta locului 4 în clasamentul din Țara Sfântă. El va veni la vară în Gruia din postura de jucător liber de contract.
În acest sezon, Kamara a avut evoluții apreciate, reușind să marcheze de cinci ori și să ofere două pase de gol în 18 partide jucate.
Mohammed Kamara este internațional liberian. El a debutat la prima reprezentativă a țării sale în martie 2023, iar de atunci a adunat patru selecții, reușind să înscrie în amicalul cu Libia, 2-3.
În cariera sa, Kamara a mai trecut pe la Apache Athletics, UCLA Bruins, LA Galaxy II, Paderborn, Menemenspor, Hatayspor și Astana.
„Suntem bucuroși să vă anunțăm că Mohammed Kamara va fi noul nostru jucător începând din această vară. Mult succes, Mohammed! Te așteptăm din vară în Gruia!”, se arată în comunicatul celor de la CFR Cluj.
În cel mai bun moment al carierei sale, ianuarie 2022, fotbalistul ofensiv liberian a fost evaluat la 2,4 milioane de euro.