CFR Cluj pregătește transferul lui Claudiu Petrila, aflat la un pas de un transfer la Sparta Praga.
Din informațiile ProSport, mutarea ar urma să se facă în următoarea perioadă de mercato: CFR Cluj este pe cale să primească 2,5 milioane de euro în schimbul jucătorului.
Campioana României este la un pas de primăvara Conference League: ardelenii mai au de jucat cu Sivasspor și Ballkani.
CFR Cluj este pe cale să se despartă în cele din urmă de Claudiu Petrila. Ultima ofertă pentru jucătorul bihorean vine de la Sparta Praga, marea rivală a Slaviei Praga, adversara clujenilor din grupele Conference League.
Dacă va ajunge în Cehia, Claudiu Petrila poate încasa un salariu de 30.000 de euro pe lună, iar Neluțu Varga aproximativ 2,5 milioane de euro. Inițial, patronul grupării din Gruia a cerut o sumă mai mare în schimbul lui Petrila, dar cum jucătorul nu trece printr-o perioadă grozavă, a acceptat această sumă, una totuși importantă pentru fotbalul românesc.
În ultima etapă a campionatului Cehiei, Sparta Praga a fost spulberată de Slavia Praga, care s-a impus clar în derby, scor 4-0. Astfel, Sparta este acum la cinci puncte de Slavia și la nouă „lungimi” de liderul Plzen.
Deși nu este un titular incontestabil la CFR Cluj, Claudiu Petrila a trezit interesul multor cluburi importante din Europa.
Osasuna, Valladolid și Galatasaray au avut trimiși la partidele campioanei României, în special cele din cupele europene, pentru a-l monitoriza pe Claudiu Petrila.
Fotbalistul lui CFR Cluj a fost dorit și de două cluburi mari din Turcia: Fenerbahce și Galatasaray.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER