CFR Cluj nu este în cea mai bună formă înaintea partidei retur cu bielorușii de la Neman Grodno. De aceeași părere este și fostul mare jucător din Belarus, Aleksandr Hleb, care consideră că formația din Gruia nu trebuie să fie o sperietoare pentru cei de la Neman.
Aleksandr Hleb consideră că Neman Grodno are șanse egale la calificare, iar jocul formației ardelene nu l-a impresionat absolut deloc.
Fostul mare fotbalist din Belarus, care a jucat la cel mai înalt nivel, trage o concluzie clară după prima manșă dintre CFR Cluj și Neman Grodno.
„Clujul nu este o echipă atât de serioasă și de care să ne fie frică. Antrenorul lui Neman are la dispoziție o echipă de luptă, care luptă mereu și dă sută la sută.
Da, nu a existat prea mult fotbal, dar putem spune că tot meciul tur a fost o luptă, nu a ținut mingea, a pierdut-o de multe ori și au fost faulturi constante, însă Neman a făcut bine pentru că așa a putut supraviețui”, a spus Aleksandr Hleb pentru presa din Belarus.
Hleb a jucat de-a lungul carierei sale la echipe mari din Europa. Câștigător de Champions League cu Barcelona în 2009, Hleb a evoluat la Arsenal și VfB Stuttgart, echipe la care a cunoscut cele mai bune evoluții din carieră. Retras în 2020, în campionatul din țara natală, în tricoul celor de la Isloch Minsk, Aleksandr Hleb a câștigat titlul în Belarus de 6 ori.
CFR Cluj a câștigat un singur meci din primele patru disputate în stagiunea curentă, iar prestația din ultima etapă de Superliga a lăsat de dorit. Elevii lui Dan Petrescu au fost învinși de Universitatea Craiova, scor 0-2, iar returul cu Neman Grodno se anunță extrem de dificil. Totuși, CFR va beneficia de avantajul terenului neutru, pentru că bielorușii nu vor putea disputa partidele din competițiile continentale acasă, ci în Polonia. Deși a realizat o sumedenie de transferuri, CFR Cluj nu pare să își găsească forma ideală pe teren, iar acest aspect se vede și în nervii avuți la meciul cu Universitatea Craiova.
CFR Cluj rămâne cu doar patru puncte acumulate după primele trei etape de Superliga. Clujenii au debutat cu „dreptul” în partida cu Dinamo, scor 3-2, deși au avut o evoluție inconstantă, fiind conduși cu 0-2 la pauză. Apoi a urmat partida cu Rapid, scor 2-2, și, în cele din urmă, confruntarea cu Universitatea Craiova de ieri seară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER