CFR Cluj vrea să-i „fure” un jucător de bază lui Dinamo: „Ar putea fi un interes de la noi!”

CFR Cluj vrea să-l „fure” pe Paul Anton de la Dinamo
Vezi galeria foto - 4 poze

Marius Bilașco, oficialul lui CFR Cluj, susține că mijlocașul Paul Anton ar putea să fie o variană pentru campioana României, mai ales că, în perioada următoare, Dinamo ar putea să se despartă de mai mulți jucători, din cauza problemelor financiare.

Paul Anton a fost transferat de Dinamo, liber de contract, în toamna acestui an, de la KS Samara. Acesta mai are contract cu formația bucureșteană până în 2022.

CFR Cluj se află pe locul 3 din Liga 1, cu 27 de puncte obținute, după 13 meciuri jucate.

CFR Cluj vrea să-l „fure” pe Paul Anton de la Dinamo

Marius Bilașco a mărturisit că Paul Anton este un fotbalist pe care îl apreciază foarte mult. Acesta susține că CFR Cluj a avut discuții cu el, înainte să semneze cu Dinamo. Ba mai mult, Paul Anton încă ar fi un jucător pe care campioana României vrea să-l transfere.

„Anton e un jucător care îmi place foarte mult. Poate să fie o soluție și pentru echipa națională, Poate fi o variantă și pentru noi! Nu știu care va fi viitorul lui. Înțeleg că sunt probleme la Dinamo și o parte dintre jucători ar putea pleca. Evident că ar putea fi un interes de la noi, mai ales că am avut discuții cu el înainte să ajungă la Dinamo”, a declarat Marius Bilașco, pentru GSP.

Neluțu Varga, veste pentru CFR Cluj în miez de noapte

Patronul CFR-ului este în al nouălea cer după victoria cu FCSB, care menține invincibilitatea de aproape șapte ani a clujenilor pe teren propriu. Neluțu Varga a anunțat, la miezul nopții, că jucătoriii lui Edi Iordănescu vor avea o primă uriașă pentru victoria de duminică seară.

„Această victorie cu FCSB are valoare dublă, pentru că vine după trauma din Elveția! Îl felicit pe Marian Copilu, pe Edi Iordănescu, care într-un timp scurt și-a arătat valoarea, dar cel mai mult pe fotbaliști, pe copiii mei…

Avem o echipă de un caracter formidabil, era foarte greu pentru oricine altcineva să treacă atât de ușor peste evenimentele nedrepte din Europa League. Sunt mândru de toți colegii mei, CFR Cluj a arătat din nou că are ADN de campioană!

Și încă ceva… anunț public că toți cei care au intrat în teren au o primă de 5000 de euro fiecare, din partea mea și a celorlalți colegi din conducere. Este o victorie meritată, iar prima jucătorilor este la fel de meritată. Forța CFR”, a spus Neluțu Varga pentru Fanatik.

Publicat: 14 12. 2020, 11:12