CFR Cluj vrea să scape deja de fotbalistul care nu a apucat să debuteze în Gruia: „În principiu, va fi împrumutat”. Dezvăluirea lui Cristi Balaj | EXCLUSIV

Chiar și cu mulți jucători plecați în vară, CFR Cluj are în continuare prea mulți jucători în lotul primei echipe, iar unii dintre aceștia nu au putut fi trecuți pe lista LPF, care limitează formațiile din Superliga României la 25 de fotbaliști pe care îi pot folosi în campionat. Despre Janga se știe că i se caută o echipă care să-l cumpere definitiv și sunt discuții cu formații din străinătate, dar și Cătălin Căbuz este în aceeași situație.

CFR Cluj vrea să scape deja de fotbalistul care nu a apucat să debuteze în Gruia! Sava a devenit titular, iar Bălgrădean nu a vrut să plece

Oficialii CFR-ului încearcă să-l împrumute pe portarul care n-a apucat să debuteze în tricoul echipei din Gruia. „Avem soluții pentru că avem jucători de calitate și vom lua o decize până la final perioadei de transferuri. În principiu da (n.r. va fi împrumutat), dar vom vedea”, a spus Cristi Balaj pentru ProSport.

Portarul de 27 de ani a venit la CFR în vară, din postura de jucător liber. Semnase cu echipa antrenată atunci de Dan Petrescu, încă din timpul sezonului trecut, când era „numărul 1” la Chindia.

Cătălin Căbuz era considerat un posibil înlocuitor pentru Simone Scuffet. Doar că în vară lucrurile nu au decurs cum își imagina fotbalistul cu peste 100 de meciuri în Superliga României, la Farul, Hermannstadt și Chindia.

Scuffet a plecat, dar Cristi Bălgrădean n-a fost de acord să rezilieze contractul, așa cum i s-a propus, din informațiile ProSport. Astfel că CFR a rămas cu patru portari în lotul primei echipe: Răzvan Sava, Otto Hindrich, Cristi Bălgrădean și Cătălin Căbuz.

Andrea Mandorlini a apreciat calitățile lui Sava și a decis să meargă pe mâna goalkeeperului cu care CFR respectă și regula under 21, la fel ca Hindrich. Antrenorul italian il consideră pe Căbuz al patrulea portar din lot, acest fiind și motivul pentru care n-a fost trecut pe lista LPF.

Sava a avut cinci intervenții în derby-ul cu U Cluj, câștigat de CFR cu 4-3

Faptul că nu se mai găsește loc pentru Cătălin Căbuz în lotul CFR-ului are legătură și cu evoluțiile lui Răzvan Sava. Portarul crescut la Juventus, Lecce sau AC Torino a impresionat în acest start de sezon, cu toate că are doar 21 de ani și nu mai fusese portarul titular al vreunei echipe la nivel de seniori.

Pentrru a-și îmbunătăți evoluțiile, Sava a mărturisit că încearcă să se folosească de sfaturile primite de la Simone Scuffet, în prezent portarul lui Cagliari. „Am luat foarte multe chestii de la el, am învățat foarte multe chestii de la el. E un portar cu experiență, a jucat în Serie A. Vorbeam în continuu, mă ajuta”, a spus goalkeeperul CFR-ului, la finalul meciului cu U Cluj.

Publicat: 23 08. 2023, 14:23