CFR e campioană și la transferuri! Clujenii au bătut palma cu Săpunaru: fundașul face vizita medicală și va fi cel mai bine plătit fotbalist din România
CFR Cluj continuă campania impresionantă de transferuri din această vară. După ce a adus deja șase fotbaliști, Supercampioana României și-a completat lotul prin aducerea lui Cristi Săpunaru (34 de ani), fundașul turcilor de la Kayserispor și unul dintre preferații lui Edi Iordănescu. Căpitanul naționalei vine în Gruia din postura de jucător liber de contract.
CFR și Săpunaru au bătut palma, scrie DigiSport, care mai notează că fundașul va deveni cel mai bine plătit fotbalist din România. Câștigător al Europa League cu Porto în 2011, Săpunaru face vizita medicală și va semna cu echipa din Gruia, care îi va plăti un salariu între 350.000 și 400.000 de euro pe sezon. În plus, acesta va primi și 200.000 de euro la semnătură, mai scrie Digi.
Cristian Săpunaru vine din postura de jucător liber de contract, după ce s-a despărțit în această vară de Kayserispor, acolo unde a jucat în sezonul 2017-2018 sub comanda lui Marius Șumudică. Internaționalul român a jucat ultima dată în Liga 1 la Astra Giurgiu, alături de care a jucat finala Cupei României în 2017.
Giuseppe De Luca, Robert Ndip Tambe, Andrei Radu, Adam Lang, Mate Males și Cristi Manea, revenit pentru un nou împrumut de la Apollon Limasol, sunt transferurile făcute de CFR Cluj în această vară.