CFR, neschimbat în 2018. Clujenii au câștigat fără emoții cu Concordia. Mailat a „furat privirile” la debuturile lui Ioniță și Țucudean
- Dan Petrescu a tresărit doar la bara lui Bud, în victoria cu 2-0 care readuce CFR pe primul loc.
- Chiar și cu Ioniță și Țucudean titulari, ardelenii și-au păstrat jocul fără sclipire, dar extrem de exact, din 2017.
Într-un peisaj hibernal, CFR și-a prezentat achizițiile unei ierni în care a nins din nou cu bani pentru transferurile clujenilor. La 10 ani distanță de primul titlu, echipa din Gruia anunță din nou bogăție la echipă cu 2,4 milioane cheltuiți pe jucători în iarnă. Un mercato de început de an pe care fanii echipei îl așteptau de 10 ani, ultima dată când cheltuielile pe jucători au depășit cifra de 2 milioane de euro, în doar o lună. Țucudean, Ioniță sau Costache au fost loviturile iernii, toate pentru ca Dan Petrescu să aducă titlul cu numărul 4 în Gruia. Cu primii doi a și început „Bursucul” în primul 11 al meciului cu Concordia Chiajna, echipă care probabil n-a investit 2,4 milioane de euro, adunat, în toată istoria ei.
Țucudean, mai puține oportunități de gol decât la Viitorul
Ioniță sau Țucudean n-au adus neapărat spectacol, ci au fost înrolați mai degrabă în „armata” lui Petrescu, având „instrucția” deja făcută. Din primele minute fanii s-au prins că jocul nu s-a schimbat față de 2017, iar amprenta antrenorului se vede, în continuare, de departe. Ioniță a încercat să arate de ce este cel mai scump român transferat de CFR, dar a părut că vrea să joace doar singur și i-au ieșit puține „floricele”, cu spații mai mici decât ce avea, de regulă, la Astra. Țucudean parcă îl mai căuta din priviri pe Eric, la CFR nefiind neapărat omul țintă al mingilor mijlocașului. S-a zbătut, a încercat să creeze culoare, dar a apărut la finalizare mai rar ca la Viitorul.
Când toată lumea era cu ochii pe oamenii noi din atac și ocaziile clare apăreau rar, golul a venit de la vechiul fundaș Vinicius. A câștigat duelul de „categoria grea” cu Manasee și a marcat, clasic pentru el, cu capul (25). Emoțiile lui Petrescu erau risipite, CFR revenea pe primul loc.
Mailat, super-execuție, Culio a ratat penalty
Clujenii au ieșit de la vestiare deciși să omoare jocul și să se poată gândi, în liniște, la derby-ul cu FCSB. Caparco a scos greu șutul lui Djokovic (46), pentru ca apoi să „înghețe” Gruia și nu din cauza frigului. Cel mai bun marcator din istoria CFR-ului, Cristi Bud, a lovit bara pentru Chiajna (57). Intriga s-a evaporat însă când Mailat a surprins pe toată lumea. Puștiul venit în toamnă de la Timișoara a catapultat în vinclu mingea de 2-0, iar liniștea clujenilor a devenit totală. S-a întâmplat, totuși, ceva nou față de 2017, la CFR. Culio, executantul de penalty cu precizie de lunetist, a ratat de la 11 metri (75)! Pe final au debutat și Bordeianu sau Costache și a urmat jocul închis ermetic, specialitatea Dan Petrescu, și clujenii merg pe Arena Națională de pe primul loc. Urmează un prim derby de titlu în 2018.