CFR și-a asigurat bugetul. Câți bani aduce calificarea în grupele Europa League și ce superadversari pot întâlni clujenii
CFR poate întâlni adversari de super clasă, chiar dacă nu va juca în Champions League. Clujenii vor fi vineri la tragerea la sorți pentru grupele Europa League, iar în urna capilor de serie sunt nume „grele”. Sevilla, Arsenal, Porto, AS Roma, Manchester United, Sporting sau Lazio sunt cele mai importante echipe pe care le pot întâlni clujenii.
CFR, în urna a 4-a
Urnele la tragerea la sorți se vor face în ordinea coeficienților, iar CFR are deocamdată cel mai slab coeficient din echipele prezente la tragere, acesta calculându-se pe baza rezultatelor europene din ultimii 5 ani. Astfel, campioana României va fi în urna a 4-a.
EL aduce cel puțin 10 milioane de euro
Cu toate că nu au reușit să ia potul de peste 20 de milioane de euro din Champions League, clujenii vor avea o sumă importantă care va intra în club, de pe urma participării în Europa League. CFR a câștigat deja 2,92 milioane de euro pentru că a ajuns în faza grupelor. O victorie în grupe valorează 570.000 de euro, iar un egal 190.000 de euro. În cazul în care și-ar câștiga grupa, clujenii vor mai încasa 1,5 milioane de euro. În plus, CFR va fi premiată și din market pool, care se acordă în funcție de audiență. În total, CFR urmează să încaseze între 10 și 15 milione de euro, de pe urma calificării în Europa League.