Cheia e la Pițurcă. Modul în care palmaresul Universității Craiova poate ajunge la CSU

  • Se încearcă aducerea în patrimoniul de insolvență a palmaresul și a siglei echipei lui Mititelu

Universitatea Craiova a murit, dar poate renaște din propria cenușă odată cu promovarea „clonei” CSU în Liga 1, dacă ultima va intra în posesia siglei și a palmaresului defunctei societăți a lui Mititelu. Și nu e deloc imposibil! Desigur e de discutat despre modalitatea în care echipa aflată sub oblăduirea primăriei Craiova ar avea drept de promovare, pentru că președintele Burleanu a spus recent că acest lucru n-ar fi posibil deoarece „CSU nu a stat trei ani de la înființare în ligile secunde”. Ceea ce e corect. Dar surse ProSport susțin că nu vor fi probleme în a se obține undă verde la următoarea Adunare Generală a FRF. Asta pentru că articolul 54 din statutul FRF, cel care împiedică deocamdată promovarea lui CSU, a fost încălcat de foarte multe echipe din Liga 1.
Va fi probabil eliminat din statut de teama celor de la UEFA, după ce se va demonstra că unele dintre aceste formații care au încălcat articolul respectiv au participat ilegal în cupele europene.

Piți amenința încă din 2011 că îi va recupera palmaresul și îl va da echipei susținute de primărie

Revenind însă la problema palmaresului și a siglei, ele vor intra foarte probabil în posesia lui Victor Pițurcă, care ar putea apoi să le transmită/vinde mai departe celor de la CSU. După ce a părăsit Universitatea Craiova în urmă cu circa patru ani, actualul selecționer s-a adresat comisiilor FRF solicitând plata unei compensații de 7 milioane de euro reprezentând clauza de reziliere (5 milioane de euro), prima de instalare (1.8 milioane de euro) și restanțele salariale (200.000 de euro). Comisiile i-au dat dreptate selecționerului, dar Adrian Mititelu a atacat această decizie în instanțele civile. Pe 28 martie, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de Mititelu, astfel că Pițurcă trebuie să își primească compensația solicitată. Iar dacă Mititelu nu va avea cum să plătească această datorie este de la sine înțeles că Tribunalul îi va acorda însemnele clubului celui mai important creditor, nimeni altul decât Victor Pițurcă.

Nu e un scenariu fantezist. Însuși antrenorul a dezvăluit acest lucru, în aprilie 2011, când a făcut o previziune demnă de Nostradamus la postul 3TV din Craiova. „Știința Universitatea Craiova (n. red. – așa denumise Pițurcă echipa pe care voia să o formeze acum trei ani) își va lua palmaresul. Mititelu e terminat! Vom juca din Liga a II-a, probabil vom fi în serie cu Craiova lui Mititelu. Vreau ca noua echipă să fie a orașului, a primăriei, primăria să fie acționarul principal. Apoi sponsori, zeci, sute. Avem nevoie de un stadion nou că arena Ion Oblemenco s-a învechit. Dacă primăria va fi acționarul principal, va fi susținere din partea tuturor celor din Craiova. Un buget minim pentru Liga a II-a va fi de trei milioane de euro„, spunea atunci Victor Pițurcă. Déjà vu? Nu, e realitate.

Pițurcă prevestea încă din aprilie 2011 înființarea unei alte echipe în Craiova, care să fie a primăriei și care să dobândească palmaresul „Științei”

Mititelu a trecut sigla pe numele său și al unor membri ai familiei sale

Iată ce mai spune o sursă ProSport: „Ultimele înregistrări arată că sigla ar aparține lui Mititelu și unor membri din familia sa, dar nu e clar cum a ajuns în patrimoniul lui personal, ca persoană fizică, sau a unor membri de familie. După ce Curtea de Apel de la Brașov a infirmat planul de reorganizare, acum urmează valorificarea bunurilor care sunt în patrimoniul societății. Administratorul judiciar încearcă să aducă în patrimoniul de insolvență palmaresul și sigla Universității Craiova.   În rapoartele fostului administrator judiciar erau menționate terenuri, drepturi de natură litigioasă, într-o sumă considerabilă de ordinul milioanelor de euro. Acum dacă Mititelu susține că nu mai are nimic, fie ele nu au existat niciodată și atunci a săvârșit o infracțiune, fie au existat și acum le sustrage„. Așadar, poate Mititelu nu e atât de sărac precum vrea să pară! Aceeași sursă ProSport a mai semnalat un lucru: „Problema aceasta cu Universitatea Craiova era simplă la început, dar Mititelu a încercat să o facă cât mai complicată. În esență e vorba de un singur lucru. Acolo echipa a încetat să mai existe tocmai datorită acestor manevre ale lui și a conflictelor pe care le-a avut cu diverși jucători, antrenori, cu Federația. Foarte mulți s-au plâns că au fost înșelați de Mititelu„.

Directorul de la Euro Expo face pe neinteresantul

ProSport a încercat să stea de vorbă cu Teodor Luca, directorul firmei Euro Expo, distribuitor de echipament Joma în România. Euro Expo are de recuperat aproape 300.000 de euro, fiind al doilea creditor de la masa credală, după Pițurcă, ca valoare a prejudiciului ce trebuie recuperat. Poate că palmaresul i-ar interesa și pe ei, dar Teodor Luca s-a arătat destul de neinteresat de decizia Curții de Apel Brașov care a respins planul de reorganizare al Universității Craiova. „Sunt în Italia, avem o casă de avocatură care se ocupă de acest caz. Nu știu cum voi recupera paguba, sunați avocații. Cum ați făcut rost de numărul meu de telefon, așa faceți rost și de-al lor„, a spus acesta.

Tribunalul a numit altă firmă care se va ocupa de procesul de insolvență

După ce Tribunalul din Brașov a respins acum câteva zile planul de reorganizare depus de debitoarea SC Fotbal Club U Craiova SA și intrarea în procedura de faliment, o altă firmă se va ocupa de insolvența societății lui Mititelu. „Nu am niciun fel de atribuții în legătură cu Universitatea Craiova, motiv pentru care nu știu ce am putea discuta. Mandatul a fost până la deschiderea procedurii de faliment, adică ceea ce s-a întâmplat ieri (n.r. 9 aprilie decizia Curții de Apel Brașov)„, a spus Cornel Ionașcu de la Lider-Lichidare și Reorganizare SPRL. Tribunalul a numit în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe Agenția de Insolvență SPRL București, dar avocații de la această firmă nu au putut să ne furnizeze mai multe amănunte pentru că nu au intrat încă în posesia documentelor debitorului, care se află probabil încă la fostul administrator judiciar.

Publicat: 12 04. 2014, 20:06
Actualizat: 14 04. 2014, 08:50