Fotbalul strică prietenii în Liga 1. Revenirea lui Alex Chipciu în România, dar la CFR Cluj și nu la FCSB!, echipă la care s-a consacrat, l-a dezamăgit pe Mihai Stoica, oficialul roș-albaștrilor.
Jucător de națională, dar în dificultate la Anderlecht, Alex Chipciu și-a decis viitorul în această iarnă. Brăileanul a avut oferte și din Turcia, unde a fost dorit cu insistență de Marius Șumudică. Până la urmă, Chipciu a ales să semneze cu CFR Cluj, lucru care a provocat dezamăgire la FCSB.
Alex Chipciu și Mihai Stoica au fost buni prieteni, cel puțin în perioada în care mijlocașul a jucat pentru FCSB. Chipciu chiar a părut un privilegiat în clubul lui Gigi Becali: a avut cel mai mare salariu din Liga 1 cât timp a jucat pentru roș-albaștri.
Acum, Chipciu va fi adversar al FCSB. Va juca, astfel, împotriva echipei despre care spunea că o simpatizează încă din perioada copilăriei.
„Dacă Chipciu ar fi avut o singură propunere, cea de la CFR, aș fi fost doar supărat. Nu pe el, ci pe natura situației. Faptul că a respins o ofertă mai bună financiar dintr-un campionat mult mai puternic decât Liga 1 și a ales să ne (să-mi) fie adversar, m-a dezamăgit”, a scris MM Stoica pe pagina sa de Facebook.
Alex Chipciu ar fi refuzat din start orice ofertă din partea FCSB. Jucătorul va avea la CFR Cluj o primă de instalare fabuloasă
Mihai Stoica a dezvăluit și o parte din discuțiile avute cu mijlocașul naționalei, înainte ca acesta să semneze cu CFR Cluj.
„L-am întrebat dacă l-a nemulțumit absența unei oferte din partea lui Gigi Becali. A negat categoric, spunându-mi răspicat că nu s-ar fi întors. Când mi-a cerut sfatul, i-am spus să aleagă ce crede el că e mai bine pentru el și familia lui și să nu țină cont de relația noastră, pentru că au fost și sunt situații în care joacă frate contra frate”, a mai scris Mihai Stoica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER