La 77 de ani, Ioan Sdrobiș se bucură de viață la Tg. Ocna, unde și-a construit după Revoluție propriul Paradis: o vilă cochetă, o grădină ruptă din ”Dumbrava Minunată” a lui Sadoveanu, o salbă de brazi mândri, o bătrână cramă construită de italieni în urmă cu două secole, un câine lup nedezlipit de picioarele stăpânului. Are sute de povești de înșirat, o parte notorii, altele la rubrica new entry, toate rostite însă cu un șarm inconfundabil, de parcă ar retrăi acum, pe loc, fiecare clipă relatată. ”Chivu mi-ar face ultima bucurie a vieții înainte să mă car de pe planetă. Nu cerșesc recunoștință nici de la copiii mei, depinde dacă-i dictează conștiința să mai dea un singur telefon de un minut”, cad frazele cele mai grele din primul episod al interviului pentru Prosport. ”Părintele” vorbește ca niciodată, aproape cu lacrimi în ochi, despre ruptura misterioasă produsă de ani de zile în relația cu fostul căpitan al ”naționalei”, pe care l-a lansat pe orbită la 16 ani, la Reșița. Sunt însă la rând și istorii năvalnice cu Porumboiu, Sechelariu, Șimota, Pădureanu, Mutu sau Cooperativa în versiune modernă.
Domnule Sdrobiș, cum de ați ales să vă retrageți la bătrânețe tocmai la Tg. Ocna?
Când jucam la Dinamo Bacău în tinerețe, făceam o grămadă de cantonamente aici. Apoi, ca antrenor, am venit cu toate echipele în pregătire. Se mirau oamenii ce căutăm la Tg. Ocna, dar când vedeau zona mirifică și terenul impecabil se îndrăgosteau instant de locație. Am vrut să găsesc o oază de liniște, adică exact ce mi-a lipsit în fotbal. Mă mai iau la mișto foștii elevi: ”Nea Nelu, te-ai dus la țară?”. Le zic: ”Bine, mă, fir-ați ai naibii! Ia veniți aici să beți un pahar de vin bun și să intrați pe poarta Raiului!”.
Ați fost dintotdeauna un antrenor coleric, expansiv, era însă și puțin teatru la mijloc?
N-am mimat niciodată trăirile. Totul era absolut autentic. Am fost coleric, dar lucid profesional. Îi judecam pe ai mei, adversarii sau arbitrajele doar pe chestiuni în neregulă, nu să mă aflu în treabă. Îi mai văd pe ăștia tineri că le e frică acum să comenteze. Păi, la câte se întâmplă în meseria noastră, trebuie să vorbești deschis despre probleme, că multe lucruri nu sunt la locul lor!
Sufletește, am avut de câștigat prin atitudinea mea. M-am bucurat de respectul multor conducători, unii mă sună și mă vizitează și azi. Halagian mi-a spus însă odată: «Ioane, ești antrenor mai bun ca mine, dar nu știi să-ți vinzi marfa!»”, Ioan Sdrobiș pentru Prosport
Dacă am da timpul înapoi, v-ați regăsi în fotbalul actual?
Bineînțeles! Și cu aceeași seriozitate în muncă! Mie mi-a fost însă scris să lucrez numai în provincie. O singură dată a vrut să mă ia Steaua, eram favoritul numărul unu după ce jucasem finala Cupei cu Brăila în ‘93, dar a apărut Țiți Dumitriu din joben și a fost instalat.
Cum s-a întâmplat?
Am purtat o discuție cu generalul Oțelea și cu Alecsandrescu, în care mi-au zis că trebuie să facem așa, așa și așa, cumva nu mă regăseam. Bondrea era a doua variantă. L-au ales însă până la urmă pe Țiți. Atunci mi-am dat seama că destinul meu nu ține de București.
Peste tot am pus umărul să ridic pretențiile în orașele pe unde am muncit. Iar satisfacția cea mai mare a fost să lansez tineri, de la Chivu, Vali Badea și Grigore până la Danciu, Daniel Rednic sau Viorel Tănase”, Ioan Sdrobiș pentru Prosport
Ați invocat mai devreme finala Cupei din ‘93, pierdută cu Brăila în fața Craiovei. Un meci tenebros, arbitrat de Mircea Salomir!
Sforile s-au tras atunci pentru Jean Pădureanu. Dacă luam noi trofeul, mergeam în cupele europene în dauna Bistriței. Au fost interese mari la mijloc. În minutul 5, Salomir, cu care fusesem coleg la Dinamo Bacău, trebuia să ne dea penalty și să-l elimine pe Lung la o acțiune a lui Drăgoi. S-a făcut că nu vede. Apoi l-a dat afară aiurea pe Matincă prin minutul 15. I-am reproșat lucrurile astea. Chiar și-așa, în zece oameni, era să le dăm gol spre finalul meciului.
Ați avut dubii și față de câțiva din jucătorii Brăilei?
Deloc! Eram o echipă modestă, ajunsă curajos în finala Cupei, unde însă Cooperativa și-a făcut treaba ca să-l trimită pe nea Jean în Cupa UEFA. Mai târziu, Pădureanu i-a pasat Cooperativa lui Ștefan. Nu v-ați întrebat de ce Sdrobiș nu s-a mai întors niciodată la Piatra Neamț? Și, dacă vreți să știți, și acum mai funcționează mecanismul în România. Există un alt loc al sediului central. S-a mutat de la Bistrița. Nu-mi cereți însă detalii, că nu vă dau! Mi-e silă să discut despre lucrurile astea.
Încă există? Glumiți?
N-o să piară niciodată! Mă uitam într-o seară la un meci, 1-0 pentru gazde. M-am mutat să văd altă partidă pe un televizor vecin și le-am zis unor prieteni că oaspeții vor întoarce rezultatul la 2-1. M-au luat oamenii la întrebări la final: ”Băi, ești nebun? S-a terminat cum ai spus!”. Sunt echipe care joacă pentru X sau Y. Mi-e scârbă!
V-a surprins gestul lui Mutu de a abandona banca Rapidului cu o săptămână înainte de startul sezonului, preferând varianta mănoasă din Azerbaidjan?
Unu. Mutu nu prea era acceptat de rapidiști. Doi. Nu e încă antrenor-antrenor. A lucrat înainte puțin la Craiova și la Voluntari, n-a dovedit mare lucru. La fel la Rapid! Dumnezeu nu dă de două ori. Mulți se bazează pe faptul că au fost mari jucători și taie etapele în cariera de antrenori. Nu prea merge! E altă meserie!
Am avut ocazia să lucrez ca jucător cu Teașcă, la Bacău. De la el am învățat ce nu trebuie să fac în postura de antrenor. Îi trata pe fotbaliști ca pe niște sclavi. M-a promovat la 19 ani la prima echipă, iar la antrenamente comanda 100 de ture de 100 metri. O nebunie! Foarte dur!”, Ioan Sdrobiș pentru Prosport
Vi se pare că Mutu a făcut repede pasul înapoi și de teama obiectivului de a cuceri titlul sezonul acesta?
Un antrenor care nu stă bine pe picioarele lui și nu e convins de valoarea sa profesională, ezită. Și ajungi în situații în care nu mai ai încredere în tine. A considerat, probabil, că Rapidul va fi o rampă de lansare, a terminat însă pe locul 5, ceea ce nu prea a încântat multă lume în Giulești. A și fost forțat un pic, nici rezultatele nu l-au ajutat.
Îl aveți în Giulești pe ”copilul” dumneavoastră, Dragoș Grigore. Mai rezistă?
L-am sfătuit să se lase. Și el, și Săpunaru! Le-am zis la telefon: ”Mă, aruncați prosopul, că vă faceți de râs la bătrânețe!”. Stau împreună în cameră. Mă mai sună înainte de meciuri ca să le fac urări! Grigore a zis că vrea să se facă antrenor. I-am pregătit deja o geantă cu toată documentația de bază. I-am spus însă să o ia de jos, să-și facă ucenicia. Nu se supără pe mine, că știe bine felul meu de a vorbi.
Ați colaborat cu câțiva patroni celebri, dar îmi închipui că la Petroșani, cu Șimota, a fost cel mai șocant. Îi bătea pe jucători, nu?
Șimota n-a suflat în fața mea. Dar a bătut într-adevăr o dată un fotbalist, cu body-guarzii, și i-am zis: ”Aline, cu metodele astea te așteaptă duba la ușă!”. Una e să iubești fotbalul, alta cum te comporți. Uită-te și la Becali câte prostii face cu Biblia în mână! Nu poți să-i tratezi pe salariați ca pe niște slugi.
A încercat vreodată să vă amenințe?
Niciodată! A văzut că la mine nu e loc de discuții și din cauza asta am și plecat. Păcat că a investit mult! Dar unii dintre oamenii ăștia care bagă bani ajung la un moment dat să se creadă stăpâni. Deraiază. Uite, eu mă gândesc, de exemplu, la Ion Susanu de la Insula Mare a Brăilei, ca model de atitudine! Mă întreba vreodată cine joacă? Nu! Voia doar să știe ce avem nevoie, să mărim primele la jucători. Că nu ceream avioane și elicoptere, ci drepturile fotbaliștilor, care simt lucrurile astea și te respectă.
Să vedeți ce gașcă de jucători e la ziua mea! Le mai zice nevastă-mea: «Băi, dar v-a strâns de gât, v-a boscorodit!». Dar au simțit că le vreau binele. Uneori poate am greșit, dar nu intenționat. N-am ținut niciodată pe margine un fotbalist care merita să fie pe teren”, Ioan Sdrobiș pentru Prosport
Apropo de Becali: toți băieții ăștia ”antrenori” la FCSB vor rămâne cu eticheta de sclavi pe frunte? Pe Pintilii îl știți bine, că ați colaborat la Jiul!
Eu l-am și recomandat la Steaua. Greșește însă că acceptă acum poziția asta. Mă uit și la bietul Dică. La FCSB a fost cum a fost, la Mioveni a câștigat un sfert de punct, de la Craiova l-au dat afară. Le lipsește o verigă, domne! Ăștia vor să fie direct principali fără să mai treacă prin niște etape firești. Probabil vor rămâne complexați din experiența cu Becali.
Trecem la Porumboiu?
Sufletist mare! Dar avea el ce-avea cu Vali Badea, ”copilul” meu. Neavând acces în cabină, mai venea la câte un antrenament să alerge puțin și i-a strigat o dată băiatului: ”Băi, dacă nu era tac-tu Sdrobiș n-ajungeai nici la liga a treia!”. Ăsta a început să plângă! ”Stai, bă, prostanule, liniștit, că la mine e cuțitul!”. A dat apoi vreo 17 goluri și ne-a ajutat să promovăm. A încasat Porumboiu o căruță de bani când a plecat la Steaua. Dar Vali a greșit rău într-un episod față de patron.
La ce vă referiți?
Când a ajuns la Steaua, m-a invitat și pe mine la Madrid pentru meciul cu Realul. Asta după ce marcase golurile decisive în calificări cu Standard Liege. Și, în perioada aceea, l-a întrebat un jurnalist dacă s-ar mai întoarce la Vaslui. A răspuns: ”Da, în costum alb, la înmormântarea lui Porumboiu!”. M-a sunat omul: ”Băi, ce zice ăsta?”. L-am certat pe Vali al meu, că a călcat pe bec aici. De la Vaslui a plecat, totuși, spre vârf și și-a făcut un nume.
Porumboiu n-a intrat niciodată la mine în vestiar. Nu mai zic de alții, că doar nu i-a călcat în picioare”, Ioan Sdrobiș pentru Prosport
Sechelariu?
În 1993, după ce jucasem finala Cupei cu Brăila, m-a chemat Sechelariu să-l ajut să promoveze, că tocmai căzuse din Liga 1. Și m-am dus, iar înainte să plecăm în cantonament, stăteam în vila de la Hemeiuși și, pe la 12 noaptea, îmi zice femeia de serviciu că mă cheamă patronul. M-am dus mai greu, în sala de protocol era Doru cu Sima de la Dacia Felix, cu niște jurnaliști, cu Iacubov, care turna în pahare atunci.
Așa, și?
Când apar în ușă, Sechelariu se împăunează: ”Cum să nu vină când îl chem eu pe Părinte!”. Mi-a aprins flama. ”Băi, fii atent! Crezi că am venit că mi-ai poruncit tu? Pe mine doar bunul Dumnezeu mă subjugă, bă, tâmpitule!”. Am plecat, a doua zi m-am dus la biroul lui cu teancurile de bani pe care-i primisem pe contract și i-am trântit punga pe masă. Au zburat bancnotele prin toată camera. ”Îmi faci mie d-astea?”, zice. Dus am fost!
Fostul președinte de la Bacău mă rugase atunci să vin acasă, zicându-mi că-i ajut pe toți, mai puțin clubul din orașul natal. Și m-am gândit să fac un pas de suflet, dar, din păcate, am nimerit peste toată povestea cu Sechelariu”, Ioan Sdrobiș pentru Prosport
Știu că vă doare subiectul Cristi Chivu, acceptați să detaliem?
Un jucător emblematic, pe care am avut șansa să-l debutez la 16 ani și câteva luni. Într-o revistă mai veche, întrebat de cine își aduce aminte din țară pe când ajunsese la Ajax, a început lista cu Sdrobiș. Eu spun așa: mama l-a născut, tata l-a crescut, iar eu i-am dat turația la momentul potrivit.
Vă mai amintiți ziua debutului la Reșița?
Cum naiba să uit? August 1997, 2-0 cu Universitatea Cluj, acasă. Tatăl său, Dumnezeu să-l odihnească!, s-a panicat puțin când a văzut că-l bag pe Cristi fundaș stânga. ”Nea Nelu, ai grijă, că ne pui bătrânii în cap!”. ”Aici eu răspund. Eu sunt tatăl lui în vestiar”. L-am împins pe Ciocoi mijlocaș și l-am băgat pe Chivu. Acolo a rămas.
Înainte să intre, l-am luat de gât și i-am spus: «Îl vezi pe moșneagul ăla de fundaș stânga? Nu poți juca mai slab decât el. Dă-i drumu’!». E o greșeală să-i faci capul pătrat unui copil cu alte vorbe la început. La a doua minge, a dat și o pasă cu călcâiul. L-am certat în glumă în cabină: «Te-ai apucat de prostii? Ți-arăt eu ție!»”, Ioan Sdrobiș pentru Prosport
De ce s-a produs însă ruptura totală față de el?
Am făcut eu o glumă inofensivă la televizor și maică-sa mi-a transmis că s-a supărat Cristi. Foarte bine! Să rămână supărat!
Ați mai vorbit, totuși, în ultimii ani cu Cristi?
Nu. Un om la vârsta mea, să-l sun eu? Dacă-i dictează conștiința să mai dea un telefon de un minut înainte să mă car de pe planetă mâine-poimâine, ar fi meritul și respectul lui față de viață, în general.
Dar în străfundurile sufletului dumneavoastră vă doare probabil atitudinea lui Chivu, nu?
Normal! Mă doare, dar nu sunt supărat. Cum pot să fiu supărat pe un ”copil” de-ai mei? Pe el, pe Badea, pe Frunză, pe Grigore. Te mândrești cu oamenii ăștia.
Când mă mai strâng acasă cu foștii mei elevi, mai povestim, îmi mai cade o lacrimă de emoție. Iar boala tuturor e să mă pupe pe chelie”, Ioan Sdrobiș pentru Prosport
Dincolo de imaginea durului și arțăgosului Sdrobiș, există probabil undeva sentimentalul Sdrobiș. Ați plânge dacă mâine ați auzi doar două cuvinte de suflet din partea lui Chivu?
Normal, Doamne iartă-mă! Dar niciodată n-o să fac greșeala de a cerși reunoștință. Nici măcar de la copiii mei. Nu oblig pe nimeni să-mi poarte respect. Asta vine din suflet. De exemplu, eu lui nea Costică Anghelache, care mi-a pus ghetele în picioare la Bacău, i-am purtat de grijă până la 98 de ani. Oriunde eram antrenor, veneam acasă, treceam și pe la domnul profesor, omul care a crescut o grămadă de generații.
Dinspre Chivu e ultimul gest de recunoștință pe care-l așteptați de la un fost elev?
Da. Ăsta va fi un lucru care-l va domina. Va ajunge și el la vârsta mea, să-i dea Dumnezeu sănătate!, și, categoric, îl va urmări povestea asta din ultimii ani.
V-ar bucura să vă invite la un meci al lui Inter, așa cum cum a procedat Vali Badea la Real Madrid – Steaua?
Am cunoscut omul din fiecare fotbalist. Am știut că Badea și Grigore vor fi apropiați. I-am simțit. Cristi are însă modul lui de a gestiona viața și de a fi recunoscător. Să dea Dumnezeu să aibă o influență importantă asupra unui jucător, să-l lanseze blitz în fotbalul mare! Dar ăla să uite mâine-poimâine momentul respectiv. Abia atunci va simți ce simt eu acum. Am avut jucători care m-au căutat la bătrânețe, după ani de zile. ”Vă rog să mă iertați, domn profesor, că nu v-am mai sunat!”. ”Băi, ai o problemă de rezolvat, de ce-mi dai telefon acum?”. ”Mă credeți sau nu, am vrut doar să vă spun că mi-e rușine că nu v-am mai sunat de o grămadă de vreme”. Asta e!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER