Chivu, relaxat din mijlocul familiei: „Noroc că soția mea se uită la meciuri cu mine că altfel nu vedeam telecomanda”

Cristian Chivu a vorbit despre accidentarea care i-a oprit cariera la doar 33 de ani, dar și despre viața sa de zi cu zi. Fostul fundaș al lui Inter spune că în ultima perioadă s-a gândit să înceapă o carieră de antrenor, dar este mai tentat de o carieră administrativă. 

O invitație venită pe mail din partea unui operator de cablu la un eveniment la care vine Cristi Chivu nu poate fi subiectul zilei. Repeziciunea cu care se derulează alte evenimente pun în umbră prezența unui fost căpitan al naționalei la o conferință de presă banală. De obicei, astfel de acțiuni sunt tratate cu superficialitate în presă. Câteva cuvinte despre o colaborare, imagini cu vedete în fața unui panou cu sigla companiei respective și apoi un interviu cu toate cel puțin șase microfoane la distanță de câțiva centimetri față de gura celui mai interesant personaj din încăpere.

Cu Cristi Chivu lucrurile stau puțin diferit, mai ales că este un personaj destul de zgârcit cu aparițiile la televizor sau în ziare. Fiind alături de Adelina, soția sa, fostul căpitan al naționalei este ușor timid. Se uită fix și nu pare foarte încântat de întâlnirea cu ziariștii. Deodată se înseninează. Pe televizoarele din restaurant curg imagini cu el, alături de cele două fete ale sale și soția sa. Zâmbește și își prinde soția ușor de mână. Dacă până atunci îți dădea senzația că îi lipsește fotbalul, spoturile publicitare arătau ce se întâmplă în casa lor într-o zi obișnuită. Cristi Chivu ia microfonul în mână: „Viața cu trei fete e specială, e greu de descris în cuvinte pentru că este o emoție pozitivă foarte mare și e destul de complicat să spun ce reprezintă în sufletul meu atunci când sunt alături de fetele mele„, spune fostul căpitan, care nu sesizează zâmbetul soției, dar simte că îi strânge mâna, în semn de afecțiune. „Suntem o familie veselă, plină de imaginație, care se bucură de fiecare clipă petrecută împreună. Folosim foarte mult tehnologia pentru că, așa cum bine știți, cei care au copii, ne salvează în situații critice. Ținem foarte mult la comportament. Noi ca și părinți încercăm să ne educăm fetele într-un mod corect și demn de două prințese„. 

Fiind prezent la un eveniment care promova imaginea de familie, Chivu nu s-a sfiit să recunoască faptul că joacă mereu în inferioritate atunci când se află acasă: „Fetele mele își doresc joacă sau se uită la televizor, mai exact la desene animate…Soția își dorește să se uite la ceva anume, dar sunt mulțumit că am o soție care urmărește alături de mine transmisiunile sportive care mă interesează, mai puțin ciclismul, de care eu sunt pasionat. Par cocoș, dar nu sunt. Sunt ultima roată la căruță în familie (râde), dar nu mi-e rușine să o spun. Sunt foarte fericit pentru familia noastră, pentru lucrurile pe care le construim împreună„. 

Chivu a parat loviturile de pedeapsă ale jurnaliștilor în cadrul unui concurs organizat de compania de cablu FOTO: Alexandru Hojda

„Rădoi e fotbalistul meu preferat!”

A urmat un moment pus la punct tot de compania de cablu, un concurs, iar apoi Chivu a venit în fața microfoanelor. Brusc, zâmbetul și relaxarea de mai devreme s-au diminuat. Vorbind despre fotbal, fostul jucător al lui Inter Milano emană o stare de tensiune, care nu s-a simțit în momentul în care a vorbit despre familie. Chiar și așa, a răspuns politicos la fiecare întrebare a jurnaliștilor. 

Cristi, ți-e dor de fotbal?
Mi-e dor de minge pentru că nu am mai lovit-o de un an și o lună. Mă mai joc în casă cu o minge de burete, dar de cea cu care eu sunt obișnuit mi-e dor. Aș avea timp să joc, dar nu am voie. Recuperarea decurge bine, merg desculț. Era ceea ce-mi doream încă de la începutul recuperării. Aveam de ales între a juca sau a încerca să mai joc sau a-mi trăi o viață alături de familie în care să pot face o mică mișcare. Am ales cel din urmă. Primul pas e să merg desculț și mă descurc. Aștept să încep și alergările, am mai jucat și tenis, dar mai mult pe loc. 

Sunt fotbaliști care s-au retras și încă se visează pe gazon…
Probabil este vorba de cei care au ales să se retragă din cauza vârstei sau altor probleme mentale, și nu fizice. Eu am fost constrâns să mă las, știam că nu mai pot să joc. Am știut de la început că asta trebuie să fac dacă vreau să duc o viață normală în continuare. 

Rămâi aproape de fotbal? Ai vreun proiect?
Nu m-am gândit încă la ce voi face. Am fost în vacanță, apoi fetele au început școală. Acum mă gândesc și la ce voi face eu. Am avut anumite propuneri, mă gândesc la ele și când mă voi hotărî, o să fac publică decizia mea. Momentan, nu știu. 

Ai prefera să antrenezi sau să te ocupi de partea administrativă?
Cred că aș înclina către partea administrativă, cred că e pentru mine, dar nu neg că în ultimul timp m-am gândit și la antrenorat pentru că probabil îmi lipsește vestiarul, mirosul de iarbă, chiar dacă sunt alergic la iarbă. 

Cum ți se pare echipa națională?
Văd că e în reconstrucție, așa cum s-a tot încercat. Noi am reușit, de fapt generația noastră, să se califice doar la un turneu final. Sper că odată cu Academia Hagi să se pună bazele unor echipe naționale competitive, care să reziste din punct de vedere fizic și mental la cerințele fotbalului modern. 

Ne calificăm la Euro 2016?
Eu zic că da!

E vreun jucător român care îți place în acest moment?
Ahhh…Mie îmi place și mi-a plăcut mereu un fotbalist care încă joacă. Am avut onoarea să joc alături de el și împotriva lui la juniori. Este vorba de Mirel Rădoi. Pentru mine este unul dintre cei mai buni jucători. 

Ar trebui să îl regretăm și noi?
Nu știu cine și ce ar trebui să regrete. Eu v-am spus părerea mea. 

Dar dintre cei mai tineri, care îți place?
Sunt mulți care-mi plac. Vlad, Maxim, Chipciu, care crește de la meci la meci. E Ciprian, căpitanul echipei naționale. El are o misiune în acest moment, și anume, să ducă echipa la Euro 2016. Mai e Manea care mi-a plăcut în turneul de pregătire. Poate să crească dacă va juca și văd că joacă. 

Cum ai trăit Ludogoreț – Steaua?
Mi s-a părut o alegerea curajoasă să îl bagi pe Moți în poartă. În astfel de cazuri, de obicei nu alegi un fundaș să stea în poartă pentru că ai nevoie de el fiind în inferioritate. Ori a fost un moment de inconștiență al antrenorului, ori Moți a fost foarte convingător când a cerut asta. Se pare că a fost alegerea potrivită. 

Are reflexe mai bune un fundaș decât un alt fotbalist?
Nu e vorba că un fundaș are reflexe. E o chestie de nebunie, toți ne-am jucat la antrenamente și am mai intrat în poartă.