Ion Voinescu a fost considerat cel mai bun portar din istoria României, o legendă a fotbalului. Și antrenorul lui Helmuth Duckadam în Ghencea anilor 80.
Dincolo de activitatea de jucător, la momentul Sevilla 1986 Voinescu era antrenorul cu portarii la Steaua. Dar pentru niște orgolii ale președintelui Ion Alecsandrescu, cu care nu era în relații bune de ceva vreme, n-a fost trecut în delegația echipei care a făcut deplasarea pe tărâm spaniol la finala CCE.
Ion Voinescu ne-a părăsit pentru totdeauna pe 9 martie 2018, în timp ce Ion Alecsandrescu pe 21 iunie 2000.
„Cel care nu m-a trecut pe lista pentru Sevilla a fost Ion Alexsandrescu. N-am fost acolo la finală și regret și acum.
Nu vreau să intru în detalii. Despre morți numai de bine”, este declarația acestuia în 2007, nepublicată atunci în ProSport, la sugestia lui Ion Voinescu.
„N-are rost să scrii despre asta. Nu are relevanță după atâția ani”, m-a rugat unul dintre marii portari ai României all time.
Pentru că a trecut atât timp, ambii nu mai sunt printre noi, e o mărturie valoroasă. Și doar o informație pe care istoria trebuie s-o rețină.
S-a numărat printre zecile de mii de oameni care au mers la Aeroportul Otopeni să-i întâmpine pe proaspeţii campioni ai Europei.
Firesc, a fost repede surprins lângă Duckadam. „Întotdeauna m-am gândit că portarul are un rol hotărâtor. De data asta, a convins portarul Stelei”, spunea, evident fericit, Ion Voinescu.
„După antrenamente rămneam cu el şi căutam să fac mai multe decât se pot face la un antrenament general.
Şi într-o zi a venit vorba despre loviturile de la 11 metri, pentru că şi eu am apărat câteva, şi chiar împotriva unor jucători importanţi.
Eu mă pregăteam fără să ştiu că vor fi lovituri de la 11 metri, dar eram pregătit pentru orice eventualitate.
Căutam să-i explic unele lucruri lui Helmuth. De exemplu, îi spuneam că jucătorii care bat au o responsabiltate mai mare decât portarul. Erau lucruri trăite pe gazon.
L-am întrebat pe el cum face, pentru că nu apărase multe lovituri de la 11 metri. I-am explicat că eu încercam să-l determin pe jucător să tragă în colţul în care voiam eu. Printr-o simplă fentă, îl făceam să fie sigur că mă păcălise. Ion Voinescu
L-am întrebat pe el cum face, pentru că nu apărase multe lovituri de la 11 metri. I-am explicat că eu încercam să-l determin pe jucător să tragă în colţul în care voiam eu. Printr-o simplă fentă, îl făceam să fie sigur că mă păcălise.
Ion Voinescu
Când se apropia de minge, eram aşa de atent şi aveam atâta răbdare încât el nu mai putea să schimbe. Eu îl aşteptam până în ultimul moment, iar când pendula, făceam fenta în partea la care el privise şi căută să schimbe.
Aşa că dădea pe partea unde eram eu pregătit. Jucătorul era convins că e partea vulnerabilă şi căuta mai mult să plaseze decât să tragă în forţă.
Jucători ca Bumbescu sau Lăcătuş erau mai glumeţi şi, de câte ori rămâneam după antrenamente, ţipau „Hai, domnule, că nu suntem la handbal aici”. Dar trebuia să fii pregătit.
În spatele penalty-urilor a fost multă muncă și zeci de lăzi de bere””, spunea Voinescu pentru fcsteaua.ro.
„Mulţi răutăcioşi au pus pe seama norocului seria de patru penalty-uri parate de Duckadam la Sevilla. În spate au stat mii de ore de pregătire şi zeci de lăzi de bere câştigate în dauna jucătorilor de câmp.
Stătea mult după antrenamente şi exersam tot felul de situaţii. Erau şi antrenamente psihologice, care sunt foarte importante„, şi-a amintit Voinescu, într-un interviu acordat pentru Adevărul în 2006.
Timp de 13 ani a apărat poarta Stelei, echipă cu care a câștigat șase titluri naționale și cinci Cupe ale României. Ion Voinescu a cucerit titlul cu Steaua în anii 1951, 1952, 1953, 1956, 1960 și 1961, precum și Cupa României, în 1950, 1951, 1955 și 1962.
A acumulat 22 de selecționări în Naționala României.
„Ştiu cu câtă neîncredere a fost primit Duckadam la Steaua atunci când venise de la UTA, la începutul anilor ’80.
Lumea nu-i prea dădea multe şanse să se impună, însă soțul meu a crezut mereu în el, a muncit cu el, l-a antrenat şi cred că are o contribuţie, poate mică, la ceea ce a devenit Duckadam ulterior, inclusiv la performanţa de la Sevilla, unde a fost foarte bine pregătit”, a declarat soţia lui Ion Voinescu, la funeraliile marelui portar al CCA acum 3 ani.
Doamna Voinescu a fost deranjată de absența lui Duckadam de la înnmormîntarea soțului său în martie 2018.
Ion Voinescu a explicat și porecla „Țop”, cea care l-a făcut celebru.
„Am tot văzut scriindu-se că datorită plonjoanelor mele din bară în bară. Nu e chiar așa.
Porecla asta mi-a fost pusă de când eram copil, de către băieții din cartier. Când jucam, în poartă, mă mișcam tot timpul, nu stăteam o clipă.
Țopăiam, efectiv, de colo, colo, luam pietricele de pe jos, aruncam cu ele, ce mai, n-aveam stare.
Văzîndu-ma, unul dintre băieți mi-a zis imediat: „Hai bă, Țop, nu mai țopăi atât și fii atent la joc!. Peste ani, e adevărat, și plonjoanele mele mi-au întărit renumele poreclei”, a mărturisit Ion Voinescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER