Cine ar mai putea să investească la Dinamo? Negocierile purtate de Red&White și numele surpriză care a fost prezent, în loja „câinilor”, la derby-ul cu Rapid | EXCLUSIV

Sponsorii lui Dinamo au purtat și poartă discuții pentru a se implica și în acționariatul Red&White. În viitorul apropiat, Renovatio și chiar Regata ar putea prelua și cote din societatea care deține pachetul majoritar în SC Dinamo 1948 SA. În loja dinamovistă, la derby-ul cu Rapid, a luat loc un nume surpriză.

Eugen Voicu, președintele Red&White 2022 Management, cel care deține o cotă de 49% din societatea care este acționarul majoritar din cadrul SC Dinamo 1948 SA, a transmis, la scurt timp după ce „Planul de reorganizare modificat cu prelungirea perioadei de implementare” a fost aprobat de către judecătorul sindic, că există posibilitate ca în cadrul „RWM” să fie cooptați și alți oameni de afaceri.

Cine ar mai putea să investească la Dinamo? Negocierile purtate de Red&White și numele surpriză care a fost prezent, în loja „câinilor”, la derby-ul cu Rapid | EXCLUSIV

Acum există o claritate mult mai mare în ceea ce se va întâmpla și în ceea ce privește cantitatea de resurse pe care o s-o avem la dispoziție, dar și a eventualilor investitori pe care o să-i cooptăm alături de noi. În acest sens o să facem niște declarații sau chiar o conferință presă și, acolo, o să aflați și noutăți în acest sens” – Eugen Voicu

Mesajul a fost întârit de colegul lui Eugen Voicu, Andrei Nicolescu, următorul acționar „RWM” ca număr de procente, 32%.

Apropo despre noi parteneri,săptămâna aceasta vom face un anunț, pentru că o parte din discuții s-au materializat. Noi am prezentat un plan corect, cu principii”, a transmis fostul șef de la Academia Rapid pentru PlaySport.ro.

ProSport a încercat să afle despre cine poate fi vorba în miezul acestui subiect, iar datele colectate prezintă nume interesante și interesate pe care șefii Red&White le-au ofertat cu deja cunoscutele pachete de 10%.

În acest moment, din Red&White, pe lângă Voicu și Nicolescu, mai fac parte, prin firmele lor, Claudiu Florică (5%) și Bogdan Pavel (10%), cel care a fost prezent la meciul cu FC Voluntari, dar și Dan Gătăianțu (directorul financiar al societății). Șeful de Beneva, care a apărut la meciul cu ilfovenii, ar fi interesat de o participare mai importantă din punct de vedere financiar în schimbul unui număr mai mare de acțiuni.

Pe lângă mai vechile negocieri pe care șefii Red&White le au cu omul de afaceri Sorin Preda, deja un obișnuit în loja „câinilor” –care a și cumpărat 28 de acțiuni de la suporterii din Asociația Dinamo Socios-, șefii tatonează și alte variante și, așa cum au transmis, par aproape de înțelegeri după ce planul modificat a fost aprobat.

Asociații de la Renovatio ar putea fi mai mult decât sponsori!

Astfel, la ultimele meciuri ale formației cu sediul social în șoseaua „Ștefan cel Mare”, alături de Andrei Nicolescu au fost văzuți, constant, afaceristul Cătălin Mișu de la Regata, dar și șefii de la Renovatio. Din informațiile noastre, atât Mișu, care în trecut, înainte de faliment, a vrut să investească și la Rapid, cât și cei de la Renovatio, au purtat discuții pentru a deveni, pe lângă sponsori, acționari! Asociații din Renovatio, care au fost aduși ca parteneri comerciali de Vlad Iacob, fostul administrator special al SC Dinamo 1948 SA, par cu un pas în față în negocieri.

Dinamo nu a scăpat de marele pericol al depunctării! Anunțul lui Vlad Iacob care le dă fiori „câinilor”: „Este nevoie de un milion de euro!” | VIDEO

De curând, ProSport l-a surprins în tribuna oficială de la Voluntari pe unul dintre șefii de la Renovatio (VEZI FOTO JOS), cel care, conform surselor noastre, ar fi venit la meci împreună cu asociatul său. La fel s-a întâmplat și în Giulești, la derby-ul cu Rapid.

Cine este Renovatio?

Compania Renovatio activează, de 18 ani, în domeniul industriei locale a regenerabilelor și derulează proiecte în state precum România, Portugalia şi Columbia, respectiv activităţi pe pieţe ca Polonia, Bulgaria, Grecia, Republica Moldova sau Italia. Sponsorul roș-albilor administrează, în prezent, prin Renovatio e- charge, cea mai mare reţea de încărcare a maşinilor electrice, care cuprinde, la nivel național, peste 655 de puncte de încărcare. Lanțul Renovatio are investiții în energia verde, în special în cea eoliană, fotovoltaică și hidro prin dezvoltarea proiectelor la tranzacționarea energiei, achiziții, administrare și management, precum și prin operarea activelor energetice.

Radu Georgescu, „cel mai cunoscut antreprenor în serie din domeniul tech din România”, alături de acționarii dinamoviști la derby-ul cu Rapid

Un alt personaj din plaja antreprenoriatului din țara noastră s-a afișat, de curând, alături de acționarii de la Dinamo. Este vorba de Radu Georgescu. Acesta era prezentat, în 2020, de către revista Forbes, drept „cel mai cunoscut antreprenor în serie din domeniul tech din România” și este fondatorul firmei Gecad Ventures, partener și membru al boardului SeedBlink.

„Radu Georgescu este o personalitate în domeniul tehnologiei autohtone, fiind antreprenorul care a deschis seria tranzacțiilor internaționale în urmă cu aproape două decenii. De numele său se leagă vânzarea antivirusul RAV către Microsoft (2003), tranzacția serviciului de plăți online ePayment cu Naspers, vânzarea furnizorului global de servicii de e-commerce Avangate către Francisco Partners, dar și a Vector Watch către Fitbit. Dar a fost implicat și în numeroase proiecte care au eșuat și pe care și le asumă și le recunoaște fără ezitare”, aceasta este preentarea făcută de site-ul Forbes omului de afaceri care a văzut derby-ul Rapid- Dinamo din loja „câinilor- roșii”.

Întâlniri hotărâtoare cu acționarii sau potențialii acționari

Conform informațiilor noastre, zilele următoare urmează să mai aibă loc unele întâlniri între actualii acționari, potențialii oameni de afaceri care ar putea investi la Dinamo, iar în cadrul acestor runde, Andrei Nicolescu și Dan Gătăianțu (acționar cu o cotă de 3,4% și directorul financiar RWM) trebuie să prezinte un plan de investiție.

Publicat: 05 09. 2023, 20:22
Actualizat: 05 09. 2023, 20:57