Cine este Macedonia de Nord, adversara României din grupa J din preliminariile Campionatului Mondial din Qatar

Cine este Macedonia de Nord, adversara României din grupa J din preliminariile Campionatului Mondial din Qatar
  • Publicat:
  • Actualizat:

Reprezentativa Macedoniei de Nord a apărut la trei ani după ruperea acestei entități teritoriale de fosta Iugoslavie, în 1994, atunci când federația de fotbal a fost afiliată la cele două mari organisme, FIFA și UEFA.

Cel mai important jucător care se află în lotul Macedoniei de Nord este Goran Pandev, jucător important în atacul lui Genoa. Vârful și-a anunțat retragerea în vară, după ce va participa, în premieră, la EURO 2020.

Până la actualul turneu final al lui Euro care se va desfășura în această vară, unde UEFA a deschis larg porțile și puține naționale l-au ratat, reprezentativa Macedoniei de Nord a avut un comportament modest, având rolul unei figurante în preliminariile la care a luat loc.

Cine este Macedonia de Nord, adversara României din grupa J din preliminariile Campionatului Mondial din Qatar

Cifrele vorbesc cel mai bine în acest sens:

Pentru Mondiale

Preliminarii CM 1998: locul 4 din 6, cu linia de clasament: 10. 4. 1. 5. 22-18. 13

(în grupă s-a aflat și România care a ocupat primul loc)

Fotbalistii Romaniei pozeaza inaintea meciului.Randul de sus, de la stanga la dreapta:Bogdan Stelea,Gica Popescu,Daniel Prodan,Toni Dobos,Viorel Moldovan. Randul de jos:Constantin Galca,Adrian ilie,Denis Serban,Dan Petrescu,Tibor Selymes si Ilie Dumitrescu

Preliminarii CM 2002: locul 4 din 6, cu linia de clasament: 10. 1. 4. 5. 11-18. 7

Preliminarii CM 2006: locul 5 din 7, cu linia de clasament: 12. 2. 3. 7. 11-24. 9

(în grupă s-a aflat și România care a ocupat locul 3)

Preliminarii CM 2010: locul 4 din 5, cu linia de clasament: 8. 2. 1. 5. 5-11. 7

Preliminarii CM 2014: locul 6 din 6, cu linia de clasament: 10. 2. 1. 7. 7-16. 7

Preliminarii CM 2018: locul 5 din 6, cu linia de clasament: 10. 3. 2. 5. 15-15. 11

Pentru Europene

Preliminarii CE 1996: locul 4 din 6, cu linia de clasament: 10. 1. 4. 5. 9-18. 7

Preliminarii CE 2000: locul 4 din 5, cu linia de clasament: 8. 2. 2. 4. 13-14. 8

Preliminarii CE 2004: locul 4 din 5, cu linia de clasament: 8. 1. 3. 4. 11-14. 6

Preliminarii CE 2008: locul 5 din 7, cu linia de clasament: 12. 4. 2. 6. 12-12. 14

Preliminarii CE 2012: locul 5 din 6, cu linia de clasament: 10. 2. 2. 6. 8-14. 8

Preliminarii CE 2016: locul 6 din 6, cu linia de clasament: 10. 1. 1. 8. 6-18. 4

Preliminarii CE 2021: locul 3 din 6, cu linia de clasament: 10. 4. 2. 4. 12-13. 14 / a

A jucat două meciuri de baraj, 2-1 acasă cu Kosovo și 1-0 în deplasare cu Georgia

Liga Națiunilor

Ediția 2018-19: locul 1 în Grupa valorică D, cu linia de clasament: 6. 5. 0. 1. 14-5. 15
Ediția 2020-21: locul 2 în Grupa valorică C, cu linia de clasament: 6. 2. 3. 1. 9-8. 9

În prezent trăiește momentul ei de vârf, chiar dacă în clasamentul mondial FIFA se află abia pe poziția a 65-a. Calificarea în premieră la un turneu final de competiție de anvergură îi mai ridică cota.

Lotul Macedoniei de Nord pentru primele trei meciuri din preliminariile CM 2022

Portari:

Martin BOGATINOV, n. 26.04.1986 (Ethnikos Ahna / Cipru 1, 18/0)
Stole DIMITRIEVSKI, n. 25.12.1993 (AD Rayo Vallecano / Spania 2, 37/0)
Risto JANKOV, n. 05.09.1998 (Rabotnički Skopje, 0/0)
Damjan ŠIŠKOVSKI, n. 18.03.1995 (Doxa Katōkopia / Cipru 1, 6/0)

Fundași:

Ezgjan ALIOSKI, n. 12.02.1992 (Leeds United / Anglia 1, 35/6)
Egzon BEJTULAI, n. 07.01.1994 (Shkendija Tetovo, 16/0)
Visar MUSLIU, n. 13.11.1994 (MOL Fehérvár FC / Ungaria 1, 26/1)
Kire RISTEVSKI, n. 22.10.1990 (Újpest FC / Ungaria 1, 42/0)
Stefan RISTOVSKI, n. 12.02.1992 (NK Dinamo Zagreb / Croația 1, 60/2)
Darko VELKOVSKI, n. 21.06.1995 (HNK Rijeka / Croația 1, 26/1)
Gjoko ZAJKOV, n. 10.02.1995 (R Charleroi SC / Belgia 1, 17/1)

Mijlocași:

Arijan ADEMI, n. 29.05.1991 (NK Dinamo Zagreb / Croația 1, 18/3)
Daniel AVRAMOVSKI, n. 20.02.1995 (Kayserispor K / Turcia 1, 4/0)
Enis BARDHI, n. 02.07.1995 (UD Levante / Spania 1, 31/5)
Elif ELMAS, n. 24.09.1999 (SSC Napoli / Italia 1, 22/4)
Ferhan HASANI, n. 18.06.1990 (Partizani Tiranë / Albania 1, 39 / 2)
Tihomir KOSTADINOV, n. 04.03.1996 (MŠK Ružomberok / Slovacia 1, 8/0)
Boban NIKOLOV, n. 28.07.1994 (US Lecce / Italia 2, 29/2)
Marjan RADESKI, n. 10.02.1995 (FK Akademija Pandev, 16/1)
Stefan SPIROVSKI, n. 23.08.1990 (AEK Larnaca / Cipru 1, 33/1)

Atacanți:

Ilija NESTOROVSKI, n. 12.03.1990 (Udinese Calcio / Italia 1, 44/9)
Goran PANDEV, n. 27.07.1983 (Genoa CFC / Italia 1, 114/37)

Vlatko STOJANOVSKI, n. 23.04.1997 (FC Chambly-Thelle / Franța 2, 6/2)
Aleksandar TRAJKOVSKI, n. 05.09.1992 (RCD Mallorca / Spania 2, 60/16)
Ivan TRIČKOVSKI, n. 18.04.1987 (AEK Larnaca / Cipru 1, 61 / 6)
Krste VELKOSKI, n. 20.02.1988 (FK Sarajevo / Bosnia-Herțegovina 1, 14/0)

Selecționer:

Igor ANGELOVSKI, n. 02.06.1976, 45. 20. 10. 15. 67-52

Sunt doi foști jucători din Liga 1 prezenți în lotul macedonean

În lotul deplasat de nord-macedoneni se află doi jucători care în trecut au jucat în Liga I, Krste Velkoski și Boban Nikolov.

Velkoski a apărut în atacul Ceahlăului în returul ediției 2009/10, având însă doar 8 apariții, fără vreun gol marcat. La patru ani după ce a părăsit Liga I, a debutat în echipa națională a țării sale.

Nikolov a fost la un moment dat om de bază al Viitorului, jucând în banda dreaptă, fie mijlocaș, fie fundaș, adunând între 2013-2015 un număr de 37 de jocuri și 2 goluri. A debutat în echipa națională a țării sale la 1 an după ce a părăsit Liga I.

Vardar, principalul reprezentant al fotbalului macedonian

În perioada Iugoslaviei, fotbalul macedonean a fost reprezentat la cel mai înalt nivel de Vardar Skopje, prezentă la 36 de ediții ale primei divizii, clasată pe locul 10 într-un clasament all-time.

În afara ei, doar patru echipe macedonene au mai fost prezente în primul eșalon iugoslav: Pelister Bitolj, în 3 sezoane, Teteks Tetovo, Pobeda Prilep și Rabotnički Skopje toate în câte unul.

Dintre jucătorii macedoneni care au îmbrăcat tricoul naționalei plavilor au fost: Boban Babunski 2 j (1981), Kiril Dojčinovski 6 j (1968-1970), Boško Đurovski 4 j (1982-1984), Milko Đurovski 6 j / 2 g (1984-1985), Čedomir Janevski 2 j (1987), Dragan Kanatlarovski 1 j (1990), Nikica Kilnčarski 8 j / 1 g (1980-1983), Sokrat Mojsov 3 j (1964-1966), Ilija Najdovski 10 j / 1 g (1990-1992), Darko Pančev 27 j / 17 g (1984-1991), Toni Savevski 2 j (1988-1989), Kiril Simonovski 10 j / 1 g (1946-1949), Vujadin Stanojković 21 j / 1 g (1988-1992).

Ultimul meci oficial dintre România și Macedonia s-a disputat pe 30 martie 2005, tot în preliminariile pentru Campionatul Mondial. Atunci, tricolorii s-au impus cu 2-1 la Skopje, după dubla lui Nicolae Mitea, aflat atunci la Ajax Amsterdam.

  • România – Macedonia de Nord se va disputa joi, 25 martie, de la ora 21:45. Meciul se va juca la București, pe stadionul „Arena Națională”. „Tricolorii” se află în grupa J, alături de Germania, Armenia, Islanda, Liechtenstein și Macedonia de Nord.
Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×