Un nou sezon de Liga 1 se apropie și sunt toate șansele să avem o luptă între FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova, trei dintre echipele care ne vor reprezenta și în Europa.
Pe val după cinci campionate câștigate la rând, CFR Cluj se pregătește, probabil, pentru cel mai greu sezon, după ce a luat cu mare dificultate titlul în acest an.
Universitatea Craiova a arătat în play-off-ul sezonului trecut că poate deveni o forță, iar entuziasmul ar putea fi marele avantaj al oltenilor conduși de Laszlo Balint.
CFR Cluj își propune să ajungă cel puțin în grupele Europa League, așa că ardelenii ar putea să neglijeze primele etape din sezonul regular. Spre deosebire de rivalele sale, campioana României va avea un program infernal în primele etape, iar marți va debuta deja oficial, pe terenul armenilor de la Pyunik Erevan.
În plus, peste vedetele Deac și Camora au trecut anii și rămâne de văzut dacă aceștia vor mai putea să facă față din punct de vedere fizic unui sezon în care echipa va lupta pe trei fronturi.
Avantajul lui Dan Petrescu este însă că își cunoaște bine jucătorii, iar o mare parte dintre aceștia evoluează de mult timp împreună, omogenitatea fiind punctul forte.
Cum ar putea arăta CFR în noul sezon: Bălgrădean – C. Manea, A. Burcă, Kolinger, Camora – Boateng, Cvek – Deac, Mistrati, Petrila – Debeljuh
FCSB pare că a ajuns la maturitate! Sau cel puțin așa speră Gigi Becali. După un sezon în care au fost chiar aproape de titlu, roș-albaștrii dau „examenul maturității” în noua ediție de campionat.
Florin Tănase poate fi liderul din teren al echipei, Florinel Coman arată tot mai bine după accidentare, iar Octavian Popescu ar putea să facă sezonul carierei, în condițiile în care atacantul visează la un transfer în străinătate.
În plus, apărarea celor de la FCSB ar putea să arate mult mai bine, în condițiile în care Gigi Becali a reușit transferul lui Dawa, de la Botoșani.
Totuși, implicarea constantă a patronului roș-albaștrilor ar putea să fie iar în dezavantajul echipei: „O să merg și eu să vorbesc cu echipa, că nu am mai fost de mult timp. Primul obiectiv e s-o batem pe U Cluj, că nu mai permit niciun pas greșit. Când va mai fi vreun pas greșit cu echipele mici, o să-i cert”, a fost mesajul lui Gigi Becali pentru jucători.
Echipa de start din amicalul cu Zimbru ar putea să fie și cea de bază pentru următorul sezon: Vlad – Ov. Popescu, Dawa, Haruț, Radunovic – Edjouma, Olaru, Oct. Popescu – Cordea, Tănase, Coman.
Teoretic, Universitatea Craiova pornește cu a treia șansă în lupta la titlu, dar oltenii au ambiții extraordinare și anunță un buget de aproape 12 milioane de euro.
„Din discuţiile pe care le-am avut în prima fază cu domnul Rotaru se vorbea de 7,5 milioane de euro. Am găsit înţelegerea din partea acţionarilor şi mergem către 11,5 milioane de euro. În bugetul acesta nu luam în calcul să vindem vreun jucător, pentru că vrem să menţinem toţi jucătorii pe care i-am avut în sezonul trecut. Mai avem un milion de euro special pentru transferuri, fără să influenţeze bugetul de 11,5 milioane de euro. Important este să găsim jucătorii care ne interesează”, a spus Sorin Cârțu.
Cum ar putea arăta Universitatea Craiova: Pigliacelli – Căpăţână, P. Papp, Screciu, Vătăjelu – Mateiu, Creţu, Gustavo – Baiaram, Koljic, Ivan
Spre deosebire de FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova, Rapid are un mare avantaj, din moment ce poate juca fiecare partidă cu casa închisă pe noul stadion din Giulești.
Deși își propun doar play-off-ul, cei de la Rapid pot fi marea surpriză, mai ales că Adrian Mutu a primit întăriri serioase, iar Costache și Ciobanu pot fi oameni decisivi. În plus, Rapid se apropie de centenar, iar Dan Șucu a venit cu ambiții mari alături de Victor Angelescu.
În plus, Rapid nu are niciun fel de presiune și asta o poate ajuta enorm într-o luptă în care micile detalii vor face probabil diferența.
Cum ar putea arăta Rapid în noul sezon: Moldovan – Săpunaru, Grigore, Iacob, Belu – Moise, Albu, Fl. Ştefan – Pănoiu, Vojtus, Costache.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER