Gigi Becali îl apără pe Edi Iordănescu după scandalul în care a fost implicat antrenorul în vârstă de 43 de ani.
Chiar dacă s-a despărțit cu scandal de Edi Iordănescu, noul selecționer al echipei naționale a României, Gigi Becali a sărit în apărarea antrenorului.
Gigi Becali a intervenit în scandalul uriaș generat de dezvăluirile făcute de Marin Condescu la adresa lui Edi Iordănescu. Fostul președinte de la Pandurii Târgu Jiu a dezvăluit că antrenorul a fost numit politic la prima sa experiență ca „principal”.
Gigi Becali a comentat în legătură cu acuzațiile lui Marin Condescu și susține că nu contează dacă Edi Iordănescu a fost numit politic, ci este important faptul că a avut rezultate și este un antrenor bun.
„Hai să vă spun un lucru. Și chiar dacă ar fi așa… Să zicem că a fost așa… dar care e problema? Dacă unu merge pe pile antrenor, câștigă și are rezultate, iar el a avut atunci rezultate. Nu sunt avocatul lui Edi, dar ăsta e adevărul. A mers pe pile și a avut rezultate, care e problema? A avut salariu mare, asta e, ce ne interesează pe noi? E problema lor. Pe noi ne interesează antrenorul Edi Iordănescu, iar el a demonstrat la fotbal.
Ce îmi spune Meme Stoica e că muncește ca un nebun. Singurul lucru pe care trebuie să îl facă Edi e să nu mai vorbească mult. Antrenorul nu trebuie să vorbească mult, ci să arate faptele. Fă rezultate, vorbește cu lumea și lasă lauda când ai rezultate. Asta trebuie să facă el!
Ce e rău în trecutul lui? Că s-a băgat politicul? Și ce e rău că s-a băgat politicul? Foarte bine că a fost tatăl lui și s-a descoperit un antrenor talentat. Nu îi iau apărarea pentru că nu am nevoie de el, dar asta e dreptatea. Ce legătură are ce s-a întâmplat acolo cu antrenorul Edi Iordănescu. Pe noi ne interesează antrenorul Edi Iordănescu sau ce au făcut Oprea, Puiu Iordănescu și Condescu”, a spus Gigi Becali la Pro X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER