Marius Bilașco (38 de ani), oficial al CFR-ului, a vorbit despre situația lui Paulo Vinicius (35 de ani), fundașul care nu a fost trecut pe lista UEFA pentru Europa League și despre s-a spus că este accidentat. Reacția fostului atacant vine la o zi după ce apărătorul din Gruia i-a acuzat pe șefi că au mințit în legătura cu situația sa.
Bilașco a vorbit despre situația lui Vinicius înaintea de meciul cu Lazio. Fostul atacant a explicat de ce nu a fost trecut Vinicius pe lista pentru Europa League și a anunțat care este situația fundașului în acest moment. Bilașco spune că Vinicius este accidentat, deși brazilianul a declarat că nu este deloc așa.
„Din punctul nostru de vedere, Vincius este un jucător important pentru club. În momentul în care s-a alcătuit această listă UEFA, el nu era 100%. Acum el este refăcut, a început antrenamentele și probabil îl vom vedea cât de curând în echipa noastră”, a spus Marius Bilașco, joi, la DigiSport.
Declarația lui Bilașco este în contradictoriu cu cea a fundașului, care a dezvăluit că nu înțelege decizia luată de Dan Petrescu, de a nu-l trece pe lista UEFA: „Nu înțeleg de ce susțin că sunt accidentat, eu am avut o problemă medicală acum o lună jumate și vreau și eu să știu de ce cel mai bun apărător, folosit în toate meciurile, nu este pe listă. Eu sunt bine, pot juca, conducerea trebuie să dea o explicație”, a declarat Vinicius pentru Telekom Sport.
Înaintea partidei cu Lazio, Dan Petrescu a fost întrebat la conferința de presă despre decizia de a-l lăsa în afara listei UEFA pe Vinicius. „Nu îmi reproșez, îmi pare rău doar. Avem prea puțini jucători pe listă, numai 19”, a spus Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER