Mihai Pintilii confirmă ProSport! Cine sunt cei doi jucători infectați cu Covid-19, indisponibili pentru meciul cu FC U Craiova, din această seară
FCSB se confruntă cu probleme de lot după ce Toni Petrea și încă doi jucători s-au infectat cu Covid-19. Din informațiile ProSport, cei doi fotbaliști depistați pozitiv, ale căror nume clubul roș-albastru nu dorește să le divulge, sunt Ștefan Târnovanu și Ovidiu Perianu.
UPDATE. Mihai Pintilii a confirmat informația dezvăluită de ProSport în legătură cu numele celor doi jucători de la FCSB confirmați pozitiv cu COVID-19.
„Am vorbit înainte de meci cu Toni Petrea, am vorbit pe Zoom, a vorbit și cu băieții. Mai sunt doi jucători cu COVID-19, Perianu și Târnovanu, sunt ok, n-au simptome, nu e ca acum un an și jumătate, sunt ok băieții”, a declarat Mihai Pintilii.
Ambii au fost izolați imediat după aflarea rezultatelor, astfel că sunt indisponibili pentru partida din această seară, cu FC U Craiova, programată la 19:55, pe Arena Națională.
Aceștia ar fi fost, cel mai probabil, doar rezerve pentru duelul cu oltenii.
Ștefan Târnovanu și Ovidiu Perianu sunt cei doi jucători infectați cu Covid-19 de la FCSB
Tânărul portar și mijlocașul de profil defensiv vor sta în izolare 5 zile dacă sunt vaccinați sau 7 zile dacă au ales să nu se imunizeze, potrivit ultimului ordin de ministru.
În cursul zilei de ieri, Mihai Pintilii s-a prezentat, spre surprinderea tuturor, la conferința de presă în locul lui Toni Petrea și a anunțat că va fi principal pentru următorul meci.
„Am venit pentru că Toni a ieșit pozitiv joi. Am mai fost în situația asta. Poate mai grav, la Topola. Cred că ne vom descurca”, a declarat delegatul celor de la FCSB, la conferința de presă de sâmbătă.
Subiectul vaccinării pentru temutul virus este unul tabu la echipa patronată de Gigi Becali. FInanțatorul a fost contra vaccinării încă de la început și a încercat să-și convingă jucătorii să nu se imunizeze.
„Să vedem ce va fi peste 2-3 ani. Eu nu mă vaccinez. Sunt și jucători care s-au vaccinat. Cred că Budescu, Haruț și încă unul ieri s-a mai vaccinat. Crețu, cred, sau Vali Gheorghe”, a făcut Gigi Becali inventarul jucătorilor vaccinați din lot.
Patronul lui FCSB a explicat cât se poate de clar că el nu are de gând să își administreze vaccinul și i-a sfătuit pe toți oamenii din jurul lui să procedeze la fel.
„Ei m-au întrebat dacă prefer să mor, decât să fac vaccin. Și eu le-am spus ce le-am spus, nu vă mai zic vouă acum… Așa cum Ilie Dumitrescu ne ura nouă sănătate, așa vă urez și eu sănătate tuturor vaccinaților.
Numai că peste doi ani o să vedem noi cine o să mai ureze sănătate cui. Eu mă feresc de vaccinați, stau la trei metri de ei! O să vedem noi peste doi ani!”, declara Gigi Becali la finele anului trecut.