Prima reprezentativă a României va întâlni Finlanda sâmbătă, 11 iunie, de la ora 21:45, la București. Meciul se va disputa pe stadionul Rapid-Giulești.
Partida România – Finlanda va putea fi urmărită la televizor pe Antena 1 și în format Live Video Online pe www.prosport.ro.
Pentru tricolori, este al treilea meci în actuala ediție a Ligii Națiunilor. În primele două întâlniri, disputate pe teren străin, elevii lui Edi Iordănescu au dezamăgit crunt. România a suferit două înfrângeri, cu Muntenegru și Bosnia și Herțegovina, fără a înscrie vreun gol.
Ultima oară când cele două formații s-au întâlnit a fost în iunie 2018, într-o partidă amicală. România avea câștig de cauză atunci, echipa condusă de Cosmin Contra impunându-se cu scorul de 2-0. Cristi Manea și Ciprian Deac marcau golurile echipei noastre.
Ultimele două meciuri oficiale datează din preliminariile pentru Campionatul European din 2016, ultimul turneu final la care a participat România. „Tricolorii” se impuneau cu 2-0 în deplasare, grație unei duble a lui Bogdan Stancu, însă, la returul de pe Arena Națională, reușeau doar un 1-1, obținut în minutele de prelungire după un gol înscris de Ovidiu Hoban.
România încheia acea campanie de calificare fără înfrângere, asigurându-și prezența la Campionatul European după 5 victorii și 5 remize în cele 10 partide disputate. Victor Pițurcă și, ulterior, Anghel Iordănescu, au pregătit echipa în acea perioadă.
La conferința de presă premergătoare partidei de sâmbătă seară, Iordănescu Jr. a declarat că ia în calcul numai o victorie în meciul cu Finlanda. Mai mult, selecționerul este încrezător că echipa ar putea chiar să câștige grupa în cazul unui succes în această partidă, în ciuda startului catastrofal.
„Vom juca pe Giulești, un stadion cu tradiție. Vrem să schimbăm în favoarea noastră acest moment nefericit pentru noi. Îmi doream un debut mai reușit. Sunt conștient că totul este posibil în fotbal. Am fost pregătit pentru orice fel de scenariu. Am văzut prin ce au trecut și colegii dinaintea mea, am fost pregătit pentru astfel de momente. Încrederea mea rămâne nezdruncinată. Cu un rezultat pozitiv, toată situația se poate schimba în favoarea noastră.
Jucătorii au mare nevoie de un rezultat pozitiv pentru un declic. Am avut și neșansă, pentru că în 3 dintre cele 4 meciuri jucate meritam mai mult. Cu Muntenegru nu meritam nimic mai mult, dar în Bosnia am arătat altă organizare, alt efort. Am produs ocazii mari, importante. Meritam cel puțin un egal, dacă nu cele 3 puncte”, a declarat Edi Iordănescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER