Cine transmite la TV România U21 – Elveția U21

Sursa foto: Profimedia
Vezi galeria foto - 4 poze

Urmează o zi importantă pentru naționala de tineret a României. Meciul România U21 – Elveția U21 este transmis în direct la TV și se va disputa pe stadionul din Giulești, marți, de la ora 19:00.

Naționala de tineret antrenată de Daniel Pancu este la doar un pas de calificarea la Campionatul European U21. „Tricolorii” mai au de trecut un singur hop și sunt la mâna lor, după ce au reușit un rezultat formidabil cu Muntenegru, 6-2. Meciul cu Elveția U21 este decisiv, iar în cazul unei victorii „tricolorii” se califică la EURO fără să depindă și de celelalte rezultate din grupa E.

Victorie uriașă pentru România U21 cu Muntenegru U21: „Ne-am recâștigat spiritul de echipă”

Naționala antrenată de Daniel Pancu a reușit o victorie importantă contra Muntenegrului care le asigură prima poziție elevilor săi înaintea duelului cu Elveția U21. Partida cu Muntenegru a fost de bun augur pentru „tricolori” care s-au descătușat după eșecul cu Finlanda, 0-2, și au marcat nu mai puțin de șase goluri.

„Mesajele au prins, orice s-ar întâmpla, la fotbal poți pierde, câștiga sau să termini la egalitate. Când jucătorii se prezintă la cel mai înalt nivel din punct de vedere al atitudinii, nu poți decât să te declari mulțumit. Ne-am recâștigat spiritul de echipă la acest meci la acest meci, plus calitatea celor din față nu am mai avut la o altă națională, cred eu”, a declarat după meci Daniel Pancu, la Digi Sport.

Cine transmite la TV România U21 – Elveția U21, marți de la ora 19:00

România U21 face parte din grupa E alături de Elveția, Finlanda, Albania, Muntenegru și Armenia. Elevii lui Daniel Pancu dispută ultimul meci din preliminariile pentru EURO 2025 împotriva selecționatei Elveției, echipă cu care a remizat în tur, 2-2. Pentru a obține direcy calificarea la EURO, „tricolorii” au nevoie de o victorie cu Elveția, formație aflată pe locul secund, la doar un punct în spatele liderului.

Meciul decisiv al noii generații de „tricolori” se va disputa marți, de la ora 19:00, pe stadionul din Giulești. Partida România U21 – Elveția U21 poate fi urmărită LIVE la TV pe Pro Arena sau online pe Voyo.

Cum se poate califica direct România la EURO după meciul cu Elveția

Înaintea ultimului meci din grupa E, România U21 este pe primul loc cu 19 puncte, urmată de Elveția cu 18 puncte și Finlanda cu 17 puncte. O victorie spulberă emoțiile calificării. Elevii lui Pancu merg direct la turneul final dacă înving în Giulești. În cazul unui egal, lucrurile se complică fiindcă trebuie ca Finlanda să nu câștige cu Muntenegru pentru a nu pierde primul loc.

Există și șanse ca România U21 să rateze turneul final, în cazul unui eșec cu Elveția. Dacă Finlanda câștigă cu Muntenegru și România suferă un eșec pe teren propriu, atunci încheie pe locul 3 și este eliminată. Dacă totuși, pierde cu Elveția și termină pe locul 2, România se poate califica direct dacă se clasează în primele trei cele mai bune echipe de pe locul 2. Se va disputa și un baraj între celelalte șase echipe clasate pe locul 2. Doar Slovacia este calificată direct la turneu, din postura de țară gazdă.

„De foarte mult timp mă gândesc la meciul cu Elveția. Aici nu mă așteptam să fie un meci așa ușor, dar am fost noi foarte bine. Nu putem să pregătim meciul la egal, pentru că e o echipă care nu se menajează deloc și care atacă tot timpul”, a mai spus Daniel Pancu.

Lotul României U21 pentru meciul cu Elveția U21

PORTARI: Răzvan Sava (Udinese / Italia), Robert Popa (UTA Arad), Alexandru Roșca (Dinamo);

FUNDAȘI: David Maftei (Oțelul Galați), Alexandru Pantea (FCSB), Cristian Ignat (FC Rapid 1923), Ümit Akdağ (Toulouse FC / Franța), Gabriel Dănuleasă (Farul Constanța), Cristian Licsandru (Dinamo), Costin Amzăr (Al Nasr / Emiratele Arabe Unite), Andrei Borza (FC Rapid 1923);

MIJLOCAȘI: Cătălin Vulturar (FC Rapid 1923), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia / Cipru), Robert Silaghi (Universitatea Cluj), Constantin Grameni (FC Rapid 1923), Mihnea Rădulescu (ACS Petrolul 52), Octavian Popescu (FCSB), Rareș Ilie (OGC Nice / Franța), Cristian Mihai (UTA Arad), Ianis Stoica (FC Hermannstadt);

ATACANȚI: Louis Munteanu (CFR Cluj), Vladislav Blănuță (Universitatea Cluj).

UEFA a decis brigada de arbitri pentru România U21 – Elveția U21

Elevii lui Daniel Pancu vor fi arbitrați de olandezul Marc Nagtegaal în duelul decisiv pentru calificarea la turneul final din Slovacia. Centralul batav va fi asistat de Rens Bluemink și Dyon Fikkert. Arbitrul de rezervă va fi Alex Bos, cel care s-a aflat și la centrul partidei dintre LASK Linz și FCSB, 1-1.

Publicat: 14 10. 2024, 17:36