Derby-ul Universitatea Craiova – FCSB se joacă azi, ora 20.30, în etapa a 14-a din Liga 1, sezonul 2020 – 2021, iar partida de pe stadionul „Ion Oblemenco” este transmisă la TV.
Universitatea Craiova – FCSB este derby-ul etapei a 14-a din Liga 1, iar cele două formații din Liga 1 se bat pentru primul loc din clasament, toate acestea deoarece înaintea duelului de pe „Ion Oblemenco” sunt despărțite de un singur punct.
Partida dintre Universitatea Craiova și FCSB va fi Live Video Online pe www.prosport.ro, dar susținătorii celor două formații pot urmări partida și la TV.
Cum suporterii celor două echipe nu au voie să meargă pe stadioane din cauza regulilor impuse de autorități pentru a evita răspânirea coronavirusului, aceștia pot să își urmărească favoriții pe Digi Sport, Look Sport Plus și Telekom Sport.
Mai mult, cele mai importante știri despre derby-ul care are loc pe stadionul „Ion Oblemenco” de la ora 20.30 le puteți citi pe www.prosport.ro.
Ultimul duel dintre Universitatea Craiova și FCSB de pe stadionul „Ion Oblemenco” a avut loc pe 12 iulie 2020, în etapa a 7-a din play-off-ul Ligii 1, atunci când oltenii s-au impus cu scorul de 2-1. Alexandru Cicâldău deschidea scorul în minutul 24 din penalty, iar Dan Nistor a majorat avantajul în minutul 55, tot din lovitură de la 11 metri. Singurul gol al roș-albaștrilor a fost înscris de Iulian Cristea în minutul 37.
Universitatea Craiova are un moral bun înaintea meciului cu FCSB, toate acestea deoarece în etapa precedentă s-a impus pe terenul lui UTA Arad, scor 2-1, în timp ce formația antrenată de Toni Petrea vine după eșecul cu CFR Cluj, scor 2-0, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER