Ciprian Marica, uluit de golul lui Borja Valle: „Când pune piciorul pe minge, face diferența!”. Ce jucători nu i-au plăcut de la Dinamo: „Este destul de previzibil!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Atacantul spaniol Borja Valle a avut un debut fabulos la Dinamo, acesta marcând un gol de generic din propria jumătate de teren în remiza cu FC Botoșani, 1-1. Ciprian Marica, aflat în cadrul emisiunii ProSport Live, a vorbit despre execuția icredibilă a noului jucător venit la Dinamo.
Borja Valle a fost transferat de Dinamo, liber de contract, de la Deportivo La Coruna.
Ciprian Marica, uluit de golul lui Borja Valle
Fostul jucător al lui Dinamo s-a declarat uluit de execuția lui Borja Valle și susține că se vede faptul că, atunci când pune piciorul pe minge, face diferența.
De cealaltă parte, Ciprian Marica i-a criticat pe fundașii lui Dinamo, dar și pe atacantul Adam Nemec, despre care spune că sunt lenți.
„În ciuda faptului că Dinamo este contestată, îl vedem pe acest Borja Valle care reușește un gol spectaculos. Fără doar și poate, atunci când pune piciorul pe minge se vede că face diferența. Mulți jucători care au venit la Dinamo sunt peste nivelul Ligii 1 și se vor vedea rezultatele. Fundașii nu mi-au plăcut, au fost lenți. Nemec este destul de lent, destul de previzibil”, a declarat Ciprian Marica, la ProSport Live.
Cătălin Straton, reacție sfâșietoare după ce a fost dat afară de la Dinamo
Portarul Cătălin Straton urmează să-și rezilieze contractul cu Dinamo, acesta nemaifiind dorit la echipa roș-albă. Goalkeeper-ul câinilor a avut o reacție sfâșietoare, din cauza faptului că nu va mai continua la formația din „Ștefan cel Mare”.
Cătălin Straton mai avea contract cu Dinamo până în vara anului viitor.
Goalkeeper-ul, în vârstă de 30 de ani, susține că a plâns din cauza faptului că nu va mai continuat la Dinamo. Acesta simte că ar fi putut face mai mult pentru clubul roș-alb.
„Dacă am o împlinire sufletească, este aceea că mi-am făcut datoria cum și cât am putut, iar suporterii au apreciat. Ei ne-au plătit salariile și măcar știu că am făcut ceva pentru ei.
M-am dus acasă și eram singur, iar până când au venit fetele îmi venea să plâng de nervi! Nu pentru că am plecat în acest mod, ci pentru că voiam și simțeam că pot să fac mai multe pentru Dinamo.
Crești un copac și după nici nu-l lași să crească, îl tai direct de la rădăcină. Așa au făcut cu mine!”, a declarat Cătălin Straton pentru GSP.