Ciprian Paraschiv îi distruge pe jucători: „Au avut salariile la zi, prime, hoteluri de cinci stele. Dacă nu câștigă la Pitești, blocăm salariile la Poli Iași până ajungem pe loc de baraj” | INTERVIU
Președintele executiv al Politehnicii Iași, Ciprian Paraschiv, a declarat că echipa va avea salariile blocate până la urcarea pe un loc de baraj, în cazul în care nu câștigă în etapa viitoare la Pitești, cu FC Argeș.
Într-un interviu acordat ProSport, Paraschiv a vorbit despre cererile unor suporteri de a demisiona din funcție și despre șansele echipei de a se salva.
Poli Iași e codașa Ligii 1, cu 17 puncte.
„Salariile vor fi blocate până în momentul în care vor ajunge pe loc de baraj”
ProSport: Ciprian, cum îți explici jocul atât de slab al echipei?
Ciprian Paraschiv: Sunt extrem de supărat, pentru că nu te poți prezenta la un meci atât de important cu atitudinea pe care au arătat-o pe teren. Nu mă refer la valoare, ci la atitudinea lor. În perioada de un an de când sunt la echipă s-au făcut eforturi uriașe. Nu suntem Real Madrid, dar s-au închis prime din urmă, au fost achitate primele de obiectiv pentru sezonul viitor, la începutul returului erau cu salariile la zi, s-au achitat primele de joc. Stau la hoteluri de 4 și 5 stele, transport în cele mai bune condiții. Chiar nu înțeleg! Nu se poate să te prezinți într-o asemenea manieră. Dacă nu câștigă la Pitești, salariile vor fi blocate până în momentul în care vor ajunge pe loc de baraj.
Ce crezi că este de făcut până la meciul cu FC Argeș pentru ca jucătorii să-și schimbe atitudinea?
Trebuie să începem cu o victorie la Pitești, e nevoie de o deblocare mentală. Cred că totul pleacă și de la blocajul mental, Iașiul nu a mai câștigat acasă de la acel 5-2 cu FCSB. Ei trebuie să înțeleagă ce înseamnă spiritul Politehnicii. Asta înseamnă să joci cu infiltrații în genunchi. Pe vremea mea chiar era o vorbă că acolo unde călcăm noi nu mai trebuie să crească iarba. Ei trebuie să înțeleagă că acesta e spiritul Politehnicii. Cu toții trebuie să arătăm că suntem echipă de Liga 1. Și aici mă includ și pe mine, și staff-ul, cu toții.
Realist vorbind, ce șanse mai are Poli să se salveze?
Șanse mai sunt. Dacă facem un calcul vedem că încă avem șanse la înjumătățirea punctelor.
Dar cu această atitudine și cu acest joc?
E clar, cu atitudinea asta și cu jocul acesta nu vom putea să obținem rezultate. Dar aici chiar nu mai ține de antrenor, ci de jucători, ei trebuie să-și arate valoarea pe teren.
„Nu mai ține de antrenor, ține doar de jucători”
Suporterii sunt foarte supărați, îți cer și ție demisia, le cer jucătorilor să plece.
Este normal ca suporterii să fie foarte supărați. Pentru acest ultim loc din clasament cu toții suntem vinovați, începând cu președintele. Dar în niciun caz nu sunt omul care să las corabia la greu. Căpitanul pleacă ultimul de pe vapor. Așa cum am mai spus, sunt convins că ne putem salva, doar dacă atitudinea va fi alta pe teren. Suporterii au dreptate, i-au încurajat, i-au și certat, au făcut și ei tot posibilul ca echipa să meargă. Chiar sunt de înțeles suporterii. Cu siguranță jucătorii trebuie să se pregătească în continuare foarte bine, și pe partea fizică. Repet, chiar nu mai ține de antrenor, ci doar de ei. Dar mai ales să-și schimbe atitudinea. Fotbalul asta înseamnă, în fotbal diferența o face atitudinea în teren.
Mulți suporteri spun că echipa are nevoie de un antrenor cu experiență.
Eu zic că Andrei Cristea a arătat că are calități bune, s-au văzut schimbari importante, dar îi trebuie și lui puțin timp. Dar repet, chiar nu mai ține de antrenor, ține doar de jucători să-și schimbe atitudinea și să arate că sunt fotbaliști de Liga 1, pentru că valoare au.
Andrei mai vrea jucători. Mai vin întăriri?
Facem eforturi foarte mari, colegii mei fac eforturi mari să mai aducă jucători pe două posturi. Încercăm în această perioadă să mai aducem jucători. Sperăm să vină cât de repede. Eu în continuare cred că revirimentul va fi atunci când vom obține prima victorie, atunci se va declanșa și acel declick.