Mihai Stoichiță se arată surprins de retragerea lui Ciprian Tătărușanu de la națională și spune că va încerca să vorbească cu portarul lui AC Milan, în speranța unei reveniri asupra deciziei.
Ciprian Tătărușanu a surprins pe toată lumea când și-a anunțat retragerea de la națională. Anunțul a venit după remiza cu Irlanda de Nord, 1-1, din ultimul meci al tricolorilor în Liga Națiunilor.
Reacția directorului tehnic al FRF vine pe fondul unei crize a portarilor la națională, în contextul în care în anii trecuți postul era cel mai bine acoperit din întreg lotul.
Mihai Stoichiță spune că va vorbi cu fostul portar al FCSB și că va încerca marea cu degetul:
„M-a surprins într-adevar și o să încerc să vorbesc și eu cu el pentru că mi se pare cam devreme ce vrea să facă Tătă. Mai avea timp să joace la nivel înalt încă vreo câțiva ani de zile buni, pentru că la portari știm și noi cum e situația, nu?
Da, eu aș vrea să-l fac să se răzgândească. Eu aș vrea. De ce nu? Experiența lui, exemplul pe care poate să îl dea la cei tineri este foarte important”, a declarat Mihai Stoichiță pentru AS.ro.
Reacția neașteptată a oficialului FRF vine și în contextul în care Ionuț Radu nu apără la Inter. Fostul portar de la naționala de tineret are un sezon dezastruos, în care nu a prins minute nici pentru Inter, nici pentru Parma sau Genoa.
„Este o mare diferență, diferență de experiență între Ionuț și Tătă. Tătă are foarte multe meciuri, Ionuț de abia a debutat în, știu eu, în această meserie de vreo doi ani de zile.
Din păcate, a avut această pauză cam lungă în carieră, dar este un portar de mare talent, un portar de mare perspectivă. Sper să-și câștige o regularitate a prezențelor acolo în Italia, la echipa la care va juca”, a mai spus Mihai Stoichiță.
David Lazar confirmă ProSport: „Știam că Tătărușanu o să se retragă!”
O altă soluție pentru poarta naționalei ar putea fi David Lazar. Portarul Astrei are un sezon excelent.Lazar a confirmat informația oferită de ProSport și a subliniat că jucătorii de la naționala României știau ce plan are portarul ajuns la AC Milan.
„Sunt mai mulți portari, cu experiență, vin alți portari și din spate. Eu încerc să-mi fac treaba cât mai bine, iar Mister Mirel Rădoi decide pe cine cheamă la naționala României.
Eu nu mă mulțumesc cu puțin. Am o relație apropiată cu Tătărușanu, știam că o să se retragă, dar n-a vrut să facă tam-tam”, a spus David Lazar
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER