Claudiu Bălan a dat lovitura la 28 de ani! Câți bani va câștiga fostul golgheter al lui FC U Craiova, după ce a prins transferul la care nimeni nu se aștepta | EXCLUSIV

Darius Olaru (S), de la FCSB, lupta pentru balon cu Claudiu Balan (D), de la FCU Craiova 1948, in meciul de fotbal din etapa a XXIV-a a Ligii 1, disputat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica, 6 februarie 2022 GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Claudiu Bălan a dat o lovitură neașteptată! La 28 de ani, atacantul care a evoluat mult timp în ligile inferioare, a ajuns să câștige aproximativ 100.000 de euro pe an.

Vârful, care a avut o contribuție importantă în ascensiunea celor de la FC U Craiova, va câștiga în jur de 8.000 de euro pe lună la PAS Giannina, astfel că a făcut un salt important pe plan financiar.

Claudiu Bălan este la prima experiență în străinătate, după ce în 2017 ajunsese să joace pentru modesta formație din Filiași.

Claudiu Bălan, salt important în Grecia! Va câștiga 100.000 de euro pe an la PAS Giannina

Claudiu Bălan a dat lovitura la 28 de ani, iar contractul pe care îl are la PAS Giannina este unul mult mai mare decât cel de la FC U Craiova.

Ajuns în Grecia, vârful va câștiga cu aproximativ 3.000 de euro mai mult față de ultimul contract pe care l-a avut la FC U Craiova.

Ajuns la PAS Giannina cu ajutorul impresarului Florin Manea, Bălan se va alege cu aproximativ 100.000 de euro pe an, în condițiile în care în Bănie n-a trecut de 60.000 de euro.

Claudiu Bălan, în lacrimi după ce a plecat de la FC U Craiova: „Mă doare sufletul!”

Iubit de Adrian Mititelu și de o parte dintre suporteri, Claudiu Bălan a fost unul dintre cei mai importanți jucători de la FC U Craiova, mai ales în Liga 2.

„A fost o despărțire grea, extrem de grea. Mă doare sufletul, dar nici eu nu mai puteam să rezist la atacurile de pe rețele de socializare la care am tot fost supus în ultimele luni. Plecarea mea de la FCU consider că este poate cea mai bună soluție pentru ambele părți.

Șă știți că la raport preț și bani cheltuiți cu mine consider că am fost cel mai sufletist și util jucător pentru această echipă, față de alții, care au fost pe aici și au câștigat sume importante de bani. Spun asta, deoarece am tot fost acuzat de unii suporteri că i-am mâncat lui Adrian Mititelu foarte mulți bani degeaba. Nu este deloc adevărat”, a spus Claudiu Bălan, pentru ProSport.

Claudiu Bălan, într-un meci FC U Craiova – Sepsi
Publicat: 15 09. 2022, 11:45