Daniel Pancu (42 de ani), fostul antrenor al Rapidului, a fost înlocuit, în această primăvară, cu Dan Alexa (40 de ani) de la conducerea echipei giuleștene. Acesta a primit o ofertă din partea oficialilor pentru a ocupa funcția de președinte, însă o clauză stipulată în contract l-a uimit pe Pancu.
Mai exact, este vorba despre o clauză conform căreia „Pancone” nu va putea să fie următorul antrenorul al Rapidului, după Dan Alexa.
„Eu cu Dan Alexa am o relaţie foarte bună, suntem prieteni. Am ţinut legătura, am fost colegi şi din discuţiile cu el i-am spus că următorul antrenor după Alexa nu poate fi Pancu. Asta scrie în contract. E în contract. Eu nu o să fac declaraţii la adresa antrenorului. Voia să ştie câte ceva despre jucători, eu nu vreau să văd jucătorii, nu vreau să merg la antrenamente. Sperăm să promovăm, nu e o mare diferenţă acum. Într-un clasament al celor şase, Rapid e pe primul loc”, a declarat Daniel Pancu, pentru Telekom Sport.
Fostul mare atacant al formației alb-vișinii spune că nu este sigur de ceea ce vrea să facă pe mai departe. Acesta susține că analizează dacă postul de președinte al unui club i se potrivește.
„Încă nu sunt. Încă nu sunt şi mai durează. Încă nu sunt absolut convins că sunt potrivit pentru această funcţie în acest moment. Trebuie să fiu convins sută la sută, pentru că eu dacă fac ceva trebuie să merg într-un loc cu plăcere, pasiune şi să fiu convins că pot ajuta din acea postură. Plus că am un contract în faţă, e la managerul meu. Sunt anumite probleme de discutat.
La început nici zero la sută nu erau şanse ca să mă gândesc măcar la o altă funcţie, în administraţie. O presiune mare din partea suporterilor, o criză de identitate, Rapid nu e orice club. Rapid, ca şi Steaua, Craiova, Dinamo au nevoie de simboluri, au nevoie de oameni din trecut pentru a face legătura cu viitorul”, a mai spus Daniel Pancu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER