Clauza secretă care poate arunca în aer transferul lui Malcom Edjouma la FCSB. Până când are termen Gigi Becali să vireze banii pe francez celor de la FC Botoșani | EXCLUSIV
Florin Vulturar este omul care a contribuit decisiv în timpul negocierilor la perfectarea transferului lui Malcom Edjouma de la FC Botoșani la FCSB. Mijlocașul francez va ajunge la echipa lui Gigi Becali după data de 11 februarie.
Deși au declarat în repetate rânduri că nu vor face niciun transfer în această iarnă, totuși Gigi Becali și Mihai Stoica au dorit să-l aducă la FCSB pe unul dintre cei mai buni mijlocași din Liga 1.
Roș-albaștrii au „bătut palma” cu Valeriu Iftime pentru transferul francezului Malcom Edjouma, 25 de ani. Până la sosirea, în februarie, sub comanda lui Toni Petrea, jucătorul va mai evolua la FC Botoșani.
Clauza secretă care poate arunca în aer transferul lui Malcom Edjouma la FCSB. Gigi Becali trebuie să achite 330.000 de euro până la data de 7 februarie
Cu toate că jucătorul va ajunge la FCSB abia după 11 februarie, ProSport a aflat că Gigi Becali trebuie să le achite în conturi moldovenilor suma integrală de 333.000 de euro până la data de 7 februarie.
ProSport vă mai informează că FC Botoșani a rămas și cu zece la sută din procente în urma unui eventual transfer a lui Malcom Edjouma de la FCSB la o altă formație. Valeriu Iftime este în continuare partenerul numărul unu pentru Gigi Becali în privința transferurilor de jucători.
Totuși, mutarea lui Edjouma la FCSB putea pica în ultima clipă. Culisele negocierilor purtate pentru ca Edjouma să fie transferat la FCSB. „Aveam senzația că se poate ivi ceva pe ultima sută de metri. Era coadă din România! Eu nu o să spun cine era la coadă, chiar nu ar fi corect. Dar când Gigi își dorește ceva, știe să ajungă la tejghea înaintea tuturor. Nu mă gândeam că va ajunge la noi, pentru că Adrian Șut era favoritul lui Gigi, plus că e posibil să se întoarcă Nedelcu din vară” a anunțat Mihai Stoica, managerul general al formației roș-albastre.