CNA a atenționat un post TV să numească echipa Armatei drept CSA Steaua, iar Florin Talpan a reacționat vehement: „Decizia e eronată și total abuzivă”
CNA a atenționat un post TV după ce acesta a folosit termeni precum „Steaua”, „Steaua București” și „Stelei” în partida dintre Mostiștea Ulmu și CSA Steaua București, disputată pe 5 mai 2021, contând pentru barajul de promovare în Liga 2.
Consiliul Național al Audiovizualului le scolicită reprezentanților televiziunii ca pe viitor să se folosească de numele pe care echipa îl are înregistrat la FRF: adică Clubul Sportiv al Armatei Steaua.
Juristul de la CSA Steaua, Florin Talpan, este uluit de acestă decizie și nu înțelege cum s-a putut întâmpla așa ceva. Practic, în opinia sa, din acest punct, sub aceleași considerente, comentatorii ar trebui să numească echipa SC Fotbal Club Fcsb SA, în loc de „FCSB”.
CNA interzice comentatorilor să mai folosească „Steaua” când vine vorba de echipa din Liga 2
Iată cum arată scrisoarea de atenționare care a fost trimistă de CNA către DigiSport:
„Întrunit în ședința publică din data de 05.10.2021, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat raportul de monitorizare întocmit de direcția de specialitate cu privire la difuzarea de către Digi Sport 1 a meciului de fotbal disputat între Mostiștea Ulmu – Steaua, în data de 08.05.2021, în intervalul orar 11:26:58-13:21:02, în cadru căruie Ioan Viorel (comentator) a folosit următorii termeni: „Steaua București”, „Steaua”, „Stelei”. Scorul partidei s-a afișat de mai multe ori și s-a titrat: „Mostiștea Ulmu – Steaua”.
După vizionarea unor secvențe revelante din meciul respectiv și audierea punctului de vedere al reprezentantului postului, Consiliul Național al Audiovizualului a decis, la finalul dezbaterilor, să vă transmită o scrisoare de atenționare prin care vă solicită ca, în viitor, să afișați denumirea echipelor în conformitate cu cea de pe site-ul FRF pentru informarea corectă, respectiv Clubul Sportiv al Armatei Steaua”, se arată în formularea semnată de vicepreședintele CNA, Nicolaie Bălașa-Sorescu.
Florin Talpan: „Cine a semnat acea atenționare ar trebui sa raspunda cu funcția”
La scurt timp, Florin Talpan, juristului celor de la CSA Steaua a răbufnit și a declarat că decizia este una „greșită și abuzivă, care nu ține cont de realitate”. Acesta este de părere că cine a semnat o asemenea decizie trebuie să-și dea demisia.
„Decizia CNA de a atenționa postul Digi Sport 1 să nu mai folosească numele „Steaua” și „Steaua București” când se referā la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua București” este total greșită, abuzivă chiar, care nu ține cont de realitate si nici de prevederi legale, dispozitii ale instantelor române, neluând in considerare faptul că Clubul Sportiv al Armatei Steaua București este singurul posesor al mărcii si al denumirii de „Steaua București” . Decizia dată de CNA este eronata, bazandu-se probabil pe diverse informații false tot din presă, unde Clubul Steaua Bucuresti este deseori numit ”CSA”, deși această denumire este incorectă. Clubul Steaua Bucuresti nu se numește CSA. De altfel, acest CSA, adică Clubul Sportiv al Armatei, nici măcar nu reprezintă un nume, ci o simplă descriere a entității, echivalentul unui SA (societate pe acțiuni), al unui SRL (societate cu răspundere limitată), al unui CS (Club Sportiv) sau FC (Fotbal Club). Pentru că Steaua Bucuresti este Clubul Armatei, la schimbarea numelui în „Steaua”, conducătorii de atunci ai clubului au hotărât să aducă un omagiu Armatei Române, instituție din care se trage clubul Steaua, și au adăugat un „al Armatei” după „Club Sportiv”. Însă această decizie nu schimbă cu nimic faptul că numele clubului este „Steaua București”. Așa cum numele Clubului Sportiv Dinamo București este Dinamo București. Acel ”CS” din dreptul numelui rivalilor noștri este tot o descriere a entității. Și ei ar fi putut adăuga un ”al Poliției”, dar au ales să nu o facă. În cazul în care ar fi făcut-o, numele clubului Dinamo ar fi fost tot Dinamo. În niciun caz nu ar fi fost CSP Dinamo.
Vă atragem atenția că aceasta prescurtare de CSA nu se foloseste nicăieri in lume la alte echipe. Nimeni nu îi spune ”AFC” echipei Amsterdamsche Football Club Ajax. În schimb, se folosește numele: Ajax. Și chiar dacă unele cluburi au denumiri precum AS Roma, numele acestor cluburi este deseori mult mai complex. În cazul acesta, AS Roma ar trebui să se numească Associazione Sportiva Roma S.p.A. Însă niciun comentator nu folosește acest nume. Folosește în schimb numele de marcă. În Liga 1 cele mai multe echipe nu se numesc așa cum numele lor sunt rostite de către comentatori. E destul să urmăriți o etapă pentru a afla că în Liga 1 joacă o echipă cu numele ”Fecesebe”. O privire aruncată pe clasament ne arată că acest nume nu există printre echipele care participă la Liga 1 în acest sezon. Există în schimb SC Fotbal Club FCSB SA. Însă nimeni nu folosește acest nume când face referire la această echipă, fiind preferat mult mai ușorul ”fecesebe”, chiar dacă FCSB e un substantiv propriu, un nume, nu un acronim. Conform deciziei CNA, toți comentatorii ar trebui să îi spună acestei echipe SC Fotbal Club Fcsb SA, nu “Fecesebe”.
Asa vedem că în Liga 1 nu există Dinamo București, ci SC Dinamo 1948 SA. Nu există CFR Cluj, ci FC CFR 1907 Cluj SA. Nu există Rapid București, ci Fotbal Club Rapid 1923 SA.
Fără a vorbi pentru aceste echipe, Clubul Sportiv al Armatei Steaua București este singurul deținător al mărcii si denumirii „Steaua București” sau Steaua . Acest lucru a fost demonstrat deja în instanță, unde ICCJ i-a interzis echipei SC Fotbal Club FCSB SA să folosească acest nume fără acordul clubului Steaua. Pentru că Clubul Sportiv al Armatei „Steaua București” este singurul deținător al mărcii si denumirii “Steaua București”, numele ”Steaua București” poate fi utilizat pentru a-l descrie. În acest caz nu am avea de-a face cu o dezinformare. Ba chiar ar fi o informare corectă a publicului în ceea ce privește identitatea clubului nostru, identitate care este de multe ori pusă sub semnul întrebării deoarece anumiți ziariști sau oameni de TV refuză să admita realitatea de mai bine de 75 de ani precum si deciziile instantelor. Că Clubul “Steaua Bucuresti” este singurul deținător al mărcii si al denumirii „SteauaBucuresti”
Pe această cale, va informez că folosirea numelor „Steaua” sau „Steaua București” ca referire la Clubul Sportiv al Armatei “Steaua Bucuresti “ reprezintă o exprimare corectă . CNA este de rea credință! Este inadmisibil! Cine a semnat acea atenționare ar trebui sa raspunda cu funcția!”, a fost reacția furibundă a lui Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București.