CNI, anunțul așteptat de toți fanii lui Dinamo! Se va construi noul stadion. Când încep lucrările și cât durează

Adrian Cefalan directorul Companiei Naționale de Investiții a făcut anunțul momentului pentru toată suflarea dinamovistă: planul pentru noul stadion a intrat în linie dreaptă.

Directorul CNI a dat toate detaliile legate de construcția noii arene, doar că a menționat că nu se știe încă numărul de locuri pe care îl va avea.

Amplasarea va fi pe locul actualului stadion, chiar dacă în planul inițial ar fi trebuit să se construiască în locul Velodromului.

CNI, anunțul așteptat de toți fanii lui Dinamo! Se va construi noul stadion. Când încep lucrările și cât durează

Adrian Cefalan a clarificat toate lucrurile pe care CNI le va pune în practică pe parcursul acestui an. Programul este ca la finele anului 2022 să înceapă demolarea arenei construite în 1951, iar la începutul anului 2023 să se înceapă construcția propriu-zisă.

CNI estimează că în aproximativ doi ani, Dinamo va putea beneficia de noul stadion, însă termenul poate fi prelungit.

„La Dinamo lucrăm la documentație. Ei au făcut o dezmembrare ca să ne predea nouă amplasamentul pentru actualul stadion, inițial ne predaseră Velodromul. Bănuiesc că săptămâna viitoare se vor intabula celor două parcele rezultate în urma dezmembrării și ne vor putea preda amplasamentul.

În jur de două luni durează partea de avizare. Apoi emiterea hotărârii de Guvern, deci din acel moment putem licita proiectarea și execuția. Timp în care Dinamo va trebui să demoleze amplasamentul, pentru că CNI finanțează doar construiri. Partea de demolare trebuie făcută de beneficiarul final.

La momentul acesta să faci o estimare… e cam greu (n.r. – pentru buget)! Să spunem că anul acesta facem partea de birocrație, noi începem licitația, Dinamo se apucă de demolare. Și dacă semnezi contractul, cei care câștigă au undeva la 2-3 luni o perioadă în care realizează proiectul tehnic. Lucrările vor începe undeva la începutul anului viitor. Atunci va începe construirea. Demolarea, din punctul meu de vedere, probabil va începe undeva spre sfârșitul acestui an. După ce vom aproba construcția noului stadion”, a declarat Adrian Cefalan pentru sport.ro.

Având experiența celorlalte stadioane, undeva la 24 de luni, cam doi ani. Trebuie să ținem cont și de zonă. Steaua s-a construit într-un an și nouă luni, dar acolo a fost accesul mai ușor, loc foarte mare, pe când aici vor fi anumite constrângeri. La Steaua am putut lucra și în weekend, și seara, în condițiile în care nu aveai vecini. Acolo, între case, o să fie mai dificil. De asta și la Rapid a durat mai mult, fiecare stadion are particularitățile lui. Dar, repet, se va face! – Adrian Cefalan, director CNI

Publicat: 26 03. 2022, 15:29