CNI le răspunde suporterilor rapidişti. Comunicatul în care vorbeşte despre modificările aduse proiectului noului stadion Giuleşti. Rapid anunţă că susţine demersul suporterilor de a forma o comisie

CNI le răspunde suporterilor rapidişti. Comunicatul în care vorbeşte despre modificările aduse proiectului noului stadion Giuleşti. Rapid anunţă că susţine demersul suporterilor de a forma o comisie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Compania Naţională de Investiţii (CNI) a emis, marţi, un comunicat de presă cu privire la situaţia Stadionului Giuleşti ”Valentin Stănescu”, în care face precizări referitoare la petiţia suporterilor echipei Rapid, care sunt nemulţumiţi de capacitatea generală a noii arene, forma şi capacitatea Tribunei a II-a.

CNI a explicat de ce s-a decis reducerea numărului de locuri de la Tribuna a II-a, dar a şi dat asigurări că unele dintre cerinţele suporterilor vor fi respectate, cum ar fi ”elemente care să evoce trecutul clubului Rapid”, ca muzeu al clubului, locomotiva simbol, ceasul istoric, busturi ale unor personalităţi marcante, peretele legendelor, peretele simbol sau denumirea sectoarelor cu numele unor foşti mari jucători.

După acest comunicat, FC Rapid 1923 a anunţat pe pagina sa de Facebook că ”ne arătăm solidari şi susţinem demersul suporterilor de a forma o comisie care, împreună cu reprezentanţii FC Rapid şi CS Rapid să poarte un dialog cu factorii de decizie pentru găsirea unor soluţii tehnice care să ducă la schimbarea arhitecturii şi mărirea capacităţii noului stadion”.

Iată comunicatul CNI:

„Avand in vedere numeroasele solicitari venite din partea suporterilor rapidisti in ultima perioada, legate de proiectul privind Stadionul Giulesti «Valentin Stanescu», pentru o corecta informare publica, facem urmatoarele precizari:

I. Care au fost criteriile de alegere a capacitatilor noilor stadioane care se construiesc in Bucuresti pentru Campionatul European din 2020?

Arenele propuse spre modernizare au fost alese de catre Guvernul Romaniei si introduse in dosarul de candidatura pentru gazduirea Campionatului European de Fotbal EURO 2020. Ulterior acceptarii candidaturii, FRF a transmis CNI SA capacitatile estimate recomandate, pentru cele 4 arene, capacitati avute in vedere la stabilirea temei de proiectare pentru cele 4 stadioane (Steaua, Giulesti, Arcul de Triumf, Dinamo). Astfel, au fost realizate datele de teme initiale care au stat la baza achizitiei si elaborarii studiilor de prefezabilitate si fezabilitate.

Principalele date de tema de proiectare avute in vedere in cazul stadionului Giulesti au fost:

  1. Dimensiunile terenului pe care fiecare Beneficiar Final l-a pus la dispozitie pentru construirea noului stadion;
  2. Asigurarea conditiilor de omologare ale stadionului conform cerinte UEFA categoria IV;
  3. Respectarea prevederilor Regulamentului Local de Urbanism si a PUZ-ului coordonator al Sectorului 6;
  4. Respectarea Normativului P118/2-2013, Normativ pentru Securitatea la Incendiu a Constructiilor prin conformarea spatiala, echiparea tehnica a cladirii precum si, dupa caz, gasirea si aplicarea masurilor compensatorii pentru securitatea la incendiu a cladirii precum si asupra cladirilor existente pe teren.
  5. Regulamentul FRF
  6. Regulamentul UEFA EURO 2020 Tournament Requirements
  7. Normativ de proiectare NP 066/2002

Asa cum s-a dovedit ulterior, dupa finalizarea studiilor de specialitate, respectarea datelor de tema mentionate mai sus a avut un rol important in stabilirea solutiilor finale privind dimensiunile si implicit capacitatea noilor stadioane, cu mentiunea ca factorul determinant in stabilirea capacitatii l-a avut suprafata si forma amplasamentului. Din acest punct de vedere, privind prin comparatie cele trei obiective de investitii aflate in implementare, situatia este urmatoarea:

  • Pentru stadionul Steaua: pentru un teren cu o suprafata de 91.508 mp a rezultat o capacitate de 30.000 de locuri;
  • Pentru stadionul Giulesti: pentru un teren cu o suprafata de 32.353 mp a rezultat o capacitate de14.000 de locuri;
  • Pentru stadionul Arcul de Triumf: pentru un teren cu o suprafata de 19.971 mp a rezultat o capacitate de 8.100 de locuri.

II. Referitor la observatiile privind forma „urata” si „neunitara” a noului stadion precum si capacitatea „prea mica” a acestuia

Capacitatea noului stadion a rezultat, initial, in urma elaborarii studiilor de prefezabilitate si fezabilitate, aceasta fiind confirmata si la elaborarea Proiectului Tehnic de Executie, ca fiind maximum ce se poate obtine in conditiile date de:

  1. Suprafata terenului de 32.353 mp;
  2. Vecinatatile amplasamentului si constrangerile generate de acestea. Au trebuit respectate urmatoarele prevederi impuse de Certificatul de Urbanism:
  • la vest – s-a respectat aliniamentul stradal la Calea Giulesti;
  • la nord – s-a respectat retragerea initiala fata de Sala de sport;
  • la sud – spre Teatrul Giulesti, s-a respectat retragerea de 15m impusa de certificatul de urbanism. Initial exista o retragere de doar 4,70 m.
  • la est – la limita de proprietate catre calea ferata, s-a respectat retragerea impusa de pompieri (acces autospeciale) – acces ocazional carosabil, latime minim 4,00m. In situatia initiala, Peluza Nord, la adiacenta acesteia cu Tribuna II, se afla pozitionata pe limita de proprietate (spre calea ferata), impiedicand astfel accesul autospecialelor de interventie in caz de incendiu.  

De asemenea, conform P.U.Z. Coordonator Sector 6, Cap. V, Art.4 ”pentru proiectele care vizeaza realizarea unor obiective de utilitate publica si/sau interes national, in vederea permiterii modernizarii patrimoniului construit existent, pentru parcelele pe care este permisa si recomandata desfiintarea constructiilor existente avand coeficienti si indicatori urbanistici superiori celor permise prin prezentul regulament, noile constructii se vor putea edifica utilizand indicatorii urbanistici existenti, anterior desfiintarii, conform documentatiilor cadastrale intocmite inaintea desfiintarii constructiilor”. Acest lucru, a impus ca solutiile tehnice pentru noul stadion sa nu depaseasca indicatorii urbanistici aferenti constructiei vechi a stadionului si anume P.O.T., C.U.T. si regimul de inaltime.

  1. Respectarea cerintelor ghidului UEFA pentru Stadioane de Calitate. Fata de vechiul stadion, a fost necesara introducerea de spatii necesare omologarii stadionului cum ar fi:
  • dimensionarea gradenelor astfel incat acestea sa respecte cerintele UEFA, adancime de minim 80 cm si inaltime maxima de 57cm (cele vechi fiind mai inguste conform normelor anilor 1930 – potcoava, respectiv 1990 – peluza nord).
  • lojele VIP;
  • facilitati pentru lojele VIP si pentru sectiunile de presa, comentatori, mass media, cat si pentru zonele de vestiare si facilitati pentru echipele de fotbal, etc;
  • s-au prevazut in plus, alte spatii anexa si/sau suport pentru fiecare din cele enumerate mai sus (ex: circulatii, grupuri sanitare s.a.);
  • facilitatile pentru mass media (camera de lucru pentru presa- cca.200 mp pentru 75 persoane, sala de conferinte pentru presa, masa presei – 100 locuri acoperite, 50 cu pupitre orizontale; posturile de comentatori radio si TV; studiourile TV a cate 25 mp fiecare; camera fotografi – 25 persoane);

Concluzionand, constrangerile impuse de amplasament, respectarea indicatorilor urbanistici impreuna cu respectarea prevederile UEFA pentru stadioane de categoria a IV-a, au condus la obtinerea actualei capacitati a stadionului.

In ceea ce priveste reconfigurarea tribunei est, aceasta a avut la baza urmatoarele motive:

  • respectarea cerintelor de Securitate la incendiu care prevad asigurarea unei cai de acces in jurul cladirii pentru masinile de interventii, de minim 4m;
  • respectarea cerintelor urbanistice de retragere de la limita de propietate (gardul catre liniile CFR) si indicatorii urbanistici similari cu cei ai vechii constructii (POT, CUT, suprafete construite la sol, suprafete construite desfasurate)
  • respectarea si prevederea tuturor functiunilor principale in tribuna vest (conform normelor UEFA), a impus marirea amprentei tribunei vest, in special latimea acesteia, fapt ce a condus la translatarea terenului de joc catre est (calea ferata) si micsorarea spatiului disponibil pentru edificarea tribunei est.

III. Referitor la neprezentarea „in mod public de imagini aeriene sau cu interiorul stadionului dupa ce au schimbat proiectul”:

Imagini cu noua arena a clubului Rapid au fost prezentate cu diferite ocazii publice, inclusiv in conferinta de presa de prezentare a stadiului de pregatire pentru Euro 2020, pagina de Facebook a CNI, site-ul CNI si bannerele de pe gardul santierului Stadionului Giulesti. De asemenea, dupa definitivarea solutiilor tehnice la faza de Proiect Tehnic de Executie, Antreprenorul prin Proiectantul lucrarii a realizat macheta noului stadion si a predat-o CS Rapid cu scopul ca aceasta sa fie prezentata, suporterilor cubului sportiv.

IV. Referitor la ”de ce s-a schimbat proiectul care a fost castigat in urma licitatiei de catre firma Erbasu. Reamnitim ca acel proiect prevedea o alta infatisare a stadionului si un termen mai scurt de realizare prin pastrarea Peluzei Nord a vechiului stadion”

Inca de la faza de studiu de fezabilitate, solutia tehnica aferenta scenariului recomandat si propus de proiectant spre avizare, prevedea in cazul Peluzei Nord, demolarea partiala, cu pastrarea anumitor elemente structurale la nivelul subsolului. Aceasta solutie se regaseste si la nivelul proiectului tehnic de executie.

Toti indicatorii tehnici au fost stabiliti in urma unui proces de proiectare care a inceput in anul 2016 prin elaborarea unui Studiu de prefezabilitate. A continuat prin elaborarea si finalizarea Studiului de fezabilitate la inceputul anului 2018 si prin organizarea si adjudecarea licitatiei de construire si proiectare in acelasi an, 2018.

Solutiile propuse atat la faza de Studiu de prefezabilitate cat si la faza Studiu de fezabilitate (SF) aveau o conformare a tribunelor pe doua niveluri, talon si balcon, o incinta a terenului de joc mai ampla si o capacitate de 14.000 de locuri (spectatori si mass-media). Studiul de fezabilitate a stat la baza organizarii licitatiei de construire-proiectare a noului stadion. Proiectul tehnic de executie dezvolta, detaliaza si, dupa caz, optimizeaza, prin propuneri tehnice, scenariul aprobat in cadrul studiului de fezabilitate iar componenta tehnologica a solutiei tehnice poate fi definitivata ori adaptata, in conditiile respectarii indicatorilor tehnico-economici aprobati si a autorizatiei de construire.

Solutia propusa prin actualul proiect tehnic respecta indicatorii tehnico-economici ce au fost stabiliti prin Studiul de fezabilitate:

  1. Amprenta constructiei stadionului – aria construita la sol este similara ca suprafata cu solutia propusa in SF si este conforma cerintelor Certificatului de urbanism
  2. Aria construita desfasurata – similara cu cea aprobata in SF, noua solutie prevede o marire a ariilor spatiilor inchise pentru deservirea functiunilor secundare de activitate a clubului – sali de antrenament pentru diferite discipline (handbal, volei si baschet, box, lupte, karate, atletism si popice).
  3. Aria utila – noua solutie prevede marirea spatiilor utile necesare salilor de antrenament si a spatiilor anexa a acestora;
  4. Numarul de spectatori – solutia proiectului tehnic prevede marirea capacitatii stadionului de la 14.000 la 14.050 de locuri. Aceasta marire a fost posibila prin reorganizarea tribunelor, prin eliminarea nivelurilor superioare de la peluze si tribuna est si crearea unor gradene cu o amplitudine mai mare pe o adancime de 18-26 de randuri.
  5. Volumetria cladirii – se inscrie in limitele impuse de specificul zonei si respecta cerintele tehnice urbanistice si de siguranta. Totodata stalpii monumentali de pe cele patru laturi vor crea o imagine penetranta in perspectiva spatiului urban si in identitatea comunitatii.
  6. Regulamente UEFA – conditiile de vizibilitate a spectatorilor au impus o modificare a conformarii gradenelor din doua niveluri intr-unul (in cazul peluzelor si tribunei EST), astfel fiind create permisele pentru pentru o perceptie a terenului de joc foarte favorabila.
  7. Elemente care sa evoce trecutul clubului Rapid:
    • „Locomotiva” – poate fi amplasata o replica a acesteia in spatiul amenjat dintre stadion si bazinul de inot;
    • „Ceasul” – poate fi realizata o replica a acestuia (originalul a disparut anterior predaarii stadionului vechi) care sa se amplaseze pe fatada peluzei sud;
    • „Peretele legendelor” – la intrarea in peluza nord s-a prevazut amplasarea unui perete din tabla de otel perforat cu numele jucatorilor legendari si cu datele importante din istoria clubului;
    • „Peretele simbol” – la intrarea in peluza sud s-a prevazut amplasarea unui perete luminos cu elemente simbolice ale clubului Rapid;
    • In tribuna vest la parter s-a prevazut amplasarea spatiului muzeal al clubului
    • Peretii interiori ai tribunei vest vor fi placati cu imagini de mari dimensiuni evocand momente importante din istoria clubului (poze de epoca, meciuri memorabile etc.).

V. In ceea ce priveste necesitatea construirii celor trei stadioane din perspectiva Campionatului European de Fotbal Euro 2020:

Organizarea Campionatului European de Fotbal Euro 2020 reprezinta o oportunitate pentru dezvoltarea infrastructurii sportive. Scopul construirii noilor arene este, pe termen scurt, gazduirea meciurior de antrenament pentru echipele participante la campionatul European de Fotbal, iar pe termen mediu si lung este acela de a asigura o infrastructura sportiva moderna la standarde ridicate din punct de vedere competitional. Aceasta infrastructura va asigura pe de o parte, conditii optime de pregatire si desfasurare a competitiilor sportive pentru cluburile titulare, iar pe de alta parte va asigura infrastructura necesara organizarii de competitii majore la nivel national si european. Ca exemplu, se poate vedea obtinerea organizarii de catre Romania a Turenului final al Campionatului European de Tineret, Under 19 din 2021.

De asemenea, reprezentantii CNI SA nu au afirmat in spatiul public ca daca cele 3 arene nu vor fi realizate, UEFA nu va mai acorda dreptul de a organiza meciuri la EURO2020, ci intotdeauna a declarat ca aceste arene vor putea fi utilizate ca arene de antrenament.

VI. Referitor la comparatia cu alte arene aparute in spatiul public

Comparatia facuta cu alte stadioane trebuie sa aiba in vedere faptul ca arenele la care se face referire au fost realizate in cu totul alte conditii, amplasamentele nu sunt identice si nu au aceleasi cerinte urbanistice si de siguranta de indeplinit, iar normele UEFA de omologare avute in vedere la realizarea acelor arene sunt diferite de cele actuale. Ultima actualizare a acestor norme de omologare a avut loc in anul 2018, an in care au fost contractate lucrarile pentru cele 3 arene si deci acestea sunt cele dupa care urmeaza a fi omologate si aceste arene sportive.”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
"150 de jucători şi 10 antrenori". Strategia falimentară a lui Becali l-a surprins pe fotbalistul venit din Portugalia la FCSB:…
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
×