Codrea suferă și acum din cauza Rapidului: „Numai în România se putea întâmpla așa ceva”
Paul Codrea este antrenorul echipei ASU Politehnica Timișoara, dar nu își poate ajuta jucătorii și din teren. Fostul international, acum în vârstă de 32 de ani, nu și-a încheiat nici acum litigiul cu Rapid București, clubul la care a jucat în turul campionatului trecut.
Ai avut o întâlnire importantă cu suporterii și cu rectorul. Până la urmă, ce s-a decis în legătură cu Politehnica?
Am decis ce avem de făcut pe termen scurt, planul de pregătire, planul de amicale, de cantonament și toate lucrurile sunt pozitive deocamdată.
O să joci și tu în liga a patra?
Nu știu, mă mai gândesc.
De ce depinde decizia ta?
De mine, în primul rând, să văd dacă mai am motivația necesară. Dar cred că voi juca, pentru că văd că trece timpul, nu joc fotbal și îmi lipsește tot mai mult.
Care mai e situația ta cu Rapidul?
Nu știu nici eu, aștept să se clarifice, e o situație penibilă, zic eu. Sunt un jucător căruia i s-a reziliat contractul, sunt neplătit de atâtea luni și totuși nu sunt jucător liber. Dar bănuiesc că doar într-o țară ca România se poate întâmpla un astfel de lucru.
„Copos înceracă mai mereu să te păcălească”
Avocații tăi ce zic?
Avocații au fost la ligă, au făcut ce era de făcut, dar, din păcate, se tot amână. Așteptăm un verdict definitiv, pentru că e o situație chiar penibilă, să nu poți lua o decizie în condițiile astea. Înseamnă că nu îți faci treaba așa cum trebuie.
Urmărești cu atenție povestea negocierilor dintre domnii Cristescu și Copos?
Da, cu mare interes. Vedeți ce greu se negociază cu domnul Copos. Din păcate, e un om dificil, care încearcă mai mereu să te păcălească. Cred că asta încearcă și de data asta.
Despre ACS Poli ce crezi? O să reziste în prima ligă?
Nu știu și în momentul ăsta nici nu mă interesează.
Ai văzut ce achiziții au făcut?
Da, ca orice om care citește presa. Ce să zic, baftă, să se salveze, dar le va fi greu.
„Piovaccari e peste Nikolic”
Piovaccari a ajuns la Steaua. Îl cunoști? Ce fel de fotbalist este?
Îl cunosc cât de cât, nu am jucat chiar împotriva lui, dar fiind în Italia, bineînțeles că îl știu. Dacă dai goluri în Serie B din Italia, eu zic că poți să dai goluri oriunde, pentru că e un campionat dificil. Dar depinde mult de el, în general italienii nu se prea adaptează când pleacă din Italia, nu prea le place să plece din țara lor. Bineînțeles. Steaua îl ia ca să îl folosească, mai ales că și-a pierdut atacantul principal, pe Rusescu, iar Nikolic… Eu zic că Piovaccari e peste Nikolic.
Ce l-ai sfătui pe Latovlevici să facă? Să se ducă în Anglia sau în Italia?
Să se ducă unde e plătit mai bine și la un club cât mai mare. Să facă ce e mai bine pentru el.
După stilul său de joc, unde s-ar potrivi mai bine?
În Anglia s-ar potrivi foarte bine, e un jucător foarte ofensiv. În Italia, într-adevăr, trebuie să fii mai defensiv. Deci, totuși, e mai bine în Anglia pentru el.