Colegii și-au luat la revedere de la Ianis Hagi: „Sper să nu-l mai vedem, să plece mai repede”

Gabriel Iancu, mijlocașul celor de la Viitorul, a declarat că el și colegii săi și-al luat la revedere de la Ianis Hagi, jucător ce e curtat de mai multe echipe puternice din Europa. Gică Hagi a anunțat că-n câteva zile se va cunoaște noua echipă a jucătorului de 20 de ani ce a impresionat și la EURO 2019 alături de România U21.
 
„Da, oarecum (n.red. – întrebat dacă și-au luat rămas bun). Nu știu exact când se va face (n.red. – transferul). Ne-am văzut și zilele astea, sper să nu îl mai vedem și să plece mai repede la mai bine pentru că este  un copil cu talent și îi dorim tot binele din lume. Este un jucător valoros, face diferența și orice jucător valoros se simte în teren când lipsește”, a spus Gabriel Iancu, după Supercupa României, conform Telekom Sport. Ianis Hagi nu a fost în lot pentru meciul din Supercupă și a explicat motivul.

„Sunt diamantul, de câte ori mă întorc, câștig câte ceva. Am jucat cu o echipă foarte bună, dar eurogolul lui Artean a făcut diferența. 10 plus, dar dacă îl mai pun să dea odată, nu știu dacă mai dă pe poartă”, a mai spus Iancu.

Viitorul, deținătoarea Cupei României, a câștigat, sâmbătă, Supercupa, 1-0, în fața campioanei CFR Cluj. Artean a marcat în minutul 86 și a adus în premieră un astfel de trofeu pentru formația lui Hagi.

Transferul lui Ianis Hagi de la Viitorul la Spartak Moscova este unul dintre subiectele intens dezbătute în presa din Rusia în ultimele zile. Potrivit jurnaliștilor din țara lui Putin, între cele două cluburi există o „înțelegere verbală” și totul se poate perfecta în perioada următoare. Astfel, pentru a veni în întâmpinarea suporterilor lui Spartak, jurnaliștii au făcut o descriere amplă a situației în care se află Ianis Hagi în contextul creșterii și dezvoltării sale la Viitorul Constanța, clubul tatălui său.

 

Publicat: 07 07. 2019, 13:08
Actualizat: 07 07. 2019, 14:20