„Coloneii” de la Rapid. S-a terminat meciul cu peste 36.000 de spectatori, pe Național Arena. Steaua, învinsă clar de Niculae & Co 1-3, la finele unui meci cu incidente violente în tribune. Așa am trăit o zi trepidantă

  • Publicat:
  • Actualizat:

În derby-ul Ligii a 4-a, Steaua s-a înclinat pe Național Arena, scor 1-3 (1-1) cu Academia Rapid, la finele unui meci în care elevii lui Constantin Schumacher și-au arătat superioritatea din toate punctele de vedere. Elevii lui Ion Ion și Marius Lăcătuș n-au rezistat presiunii oaspeților, după o primă repriză în care au reușit să echilibreze abia pe final. Spectacolul din tribune din debut a fost umbrit de scenele de violență care s-au derulat pe parcurs. Au fost aproape 37.000 de oameni în tribune, iar atmosfera a adus aminte de meciruile de altădată.

Steaua București – Academia Rapid 1-3 (Predescu 40 + 5 din 11m / Niculae 41, Burlacu 54, Vlada 60)

  • Steaua: H. Iancu – Boerean, Pădureț, Sitaru, Grigore – Olaru (75 Constantinescu), Vîlcea (62 Kamara) – Zeciu, Răsdan, Predescu – Mirea (62 Bâtfoi)
  • Academia Rapid: Ciuculescu – Voicu, Iacob (46 Stancu), Bratu, Lădaru – Burlacu, Maftei, Duriță (67 Dovleac, Goge – Niculae, Vlada (89 Pancu)

Min.90+5 Se termină 3-1 pentru Rapid, Marcel Bîrsan pune capăt unui joc greu, cu intrări dure pe teren și violențe în tribune. Prin jocul arătat, Rapid e superioară Stelei la toate capitolele. Pe final, announcerul stadionului a rectificat informația potrivit căreia în tribune ar fi luat loc doar puțin peste 26.000 de spectatori. Omul cu microfonul a anunțat că în tribunele Național Arena au luat loc 36.7000 de spectatori.


Min.80 Announcerul stadionului anunță că la meci au intrat 26.045 spectatori, deși oficialii Stelei spuseseră convingător că s-au vândut peste 35.000 de bilete. Asistența de pe Național Arena se apropie de suma de spectatori prezenți la partida CS U Craiova – CFR 0-0.


Min.70 Steaua a iuțit circulația mingii, joacă direct pe poartă și intensifică atacurile. Răsdan pornește ca din pușcă de la 35 metri, dialoghează cu Bâtfoi, rămâne singur în careu, față-n față cu Ciuculescu, dar portarul rapdist îl blochează în ultimul moment. Gazdele solicită penalty pentru imprudența lui Ciuculescu, dar Bîrsan arată doar lovitură de colț.


Min.60 GOL RAPID! 1-3 Goge pătrunde în mare viteză spre poartă, fundașii Stelei îi închid unghiul, dar cu un ultim efort, rapidistul îi pasează lui Vlada, care șutează cu sete și majorează scorul. Imediat, un fan al oaspeților îi păcălește pe stewarzi, intră pe teren și țâșnește spre galeria stelistă. E anihilat se stewarzi în cele din urmă.


Min.54 GOL RAPID! 1-2 Burlacu înscrie după o mare eroare portarului stelist Iancu. Goalkeeperul a ieșit pe sub minge, mingea a ricoșat la Burlacu care a înscris în poarta goală. Mai ofensivi și cu un plus de idei în atac, elevii lui Schumacher au fructificat începutul bun de repriză. Pancu are războiul lui, se înjură cu fanii Stelei.


Min.47 Forcing rapidist în debutul actului secund. Maftei deviază periculos, cu capul, pe lângă poartă, Vlada pune presiune neîncetat pe defensiva Stelei. Elevii lui Constantin Schumacher joacă dintr-o atingere, Predescu și colegii lui nu reușesc să iasă din propria jumătate. Schumacher a început cu M.Stancu în locul lui Iacob. Maftei a coborât în centrul defensivei.



Foto Alexandra Pandrea – Mediafax

PAUZĂ‚ în Steaua – Rapid 1-1. Repriză dominată neconcludent de giuleșteni, care au avut mai mult inițiativa. Steaua nu a găsit soluții timp de 45 de minute, perioadă în care vârful Mirea a fost izolat. Se așteaptă mult de la Predescu, unicul fotbalist al gazdelor care a arătat că deține un bagaj tehnic vast și poate să aducă un plus de inventivitate în jocul echipei lui Ion Ion.

Repriza a fost marcată de incidentele violente petrecute la mijlocul actului întâi. S-a lăsat cu sânge, evacuări de pe stadion și gaze lacrimogene după ce miezul conflictului a prins cheag la Tribuna II. Stewarzii au avut reacții de cașaloți eșuați, în timp ce Jandarmii au ajuns târziu pentru a-i împrăștia pe suporterii puși pe scandal.


Foto Mediafax


Min.45+6 Gol Steaua, 1-1. Predescu rupe plasa, cu un șut devastator din 11 m, și Steaua echilibrează disputa, 1-1 la finele primei reprize.


Min.45 + 3 Marcel Bîrsan dictează penalty pentru Steaua, în urma unei faze întortocheate în careul Rapidului. Giuleștenii au rezistat asaltului de ‘flipper” al Stelei, dar mingea a fost blocată cu mâna de un rapidist.


Min.41 GOL Rapid! 0-1 Vlada centrează din flancul drept, de lângă Sitaru, Daniel Niculae ia prim-planul și marchează cu sânge rece de la 10 metri. Iancu nu are reacție. Jocul se întrerupe din nou, după ce câțiva fani ai giuleștenilor intră pe gazon. În tribuna a II-a apar din nou scenele violente.


Min.30 Rapid are inițiativa și devine mai periculoasă după reluarea meciului. Daniel Niculae ia o acțiune pe cont propriu, dar Vlada e în contra-timp și apărătorii gazdelor se redresează. Doar Predescu pare că e capabil să limpezească atacurile Stelei, însă plusul de expereință al fotbaliștilor Rapidului face diferența în această perioadă a jocului. Pe flancul drept, fostul căpitan de la CSM Poli Iași, Voicu, aduce superioritate prin raidurile ofensive purtate în mare viteză.


Min.22 La Tribuna a II-a, unde au fost vândute bilete atât pentru fanii Stelei cât și pentru cei ai Rapidului, a izbucnit un conflict violent. Jandarmii au fost prinși pe picior greșit și au intervenit târziu, meciul a fost întrerupt. Scene reprobabile pe Arena Națională, pe fețele câtorva fani șiroiește sângele. Lăcătuș a intrat pe teren pentru a calma spiritele, meciul se reia după aproape 10 minute. Și pe teren, un conflict între Daniel Niculae și portarul Stelei, Iancu, a fost aplanat în ultimul moment.


Foto: captură Digisport


Min.10 Rapid caută breșe în defensiva Stelei, însă defensiva gazdelor închide bine orice culoar. Oaspeții trec peste faza de construcție și mizează pe mingi lungi pentru cele două vârfuri, însă Iancu are un joc bun de picior. În rol de dispecer, Predescu distribuie mingi în flancuri, de unde steliștii speră să valorifice detenta și plasamentul vârfului cu talie impresionantă, Mirea.


Min.5 A început partida! Giuleștenii pun presiune încă din start, plusează la capitolul posesie, dar Niculae și Vlada nu reușesc deocamdată să se desprindă din menghina gazdelor. De partea cealaltă, tinerii Stelei gestionează cu luciditate debutul partidei, după ce portarul Iancu bălbăie o minge în propriul careu. Maftei joacă în fața defensivei, Iacob și Bratu formează axul central al apărării lui Constantin Schumacher. Marian Rada comentează partida la Digisport.


19:40 Atmosferă incandescentă în tribune. Fanii giuleșteni au afișat un banner care înfățișează vedetele echipei, în timp ce suporterii steliști încă pregătesc scenografia. Gabi Balint și-a adus aminte de momentele în care șuta spre poarta lui Goycoechea și a trimis în tribune câteva mingi cu autografe.


19:30 Daniel Pancu, la Digisport: „Mă bucur că fotbalul românesc are de câștigat în seara asta, e un semnal către cei care se ocupă de fotbalul românesc, fără suporteri nu putem să atragem sponsori. Din câte văd în tribune, sunt mai mulți rapidiști. Spectacolul din tribune va fi mai frumos ca cel de pe stadion. Voi intra doar câteva minute pe teren dacă va fi nevoie”.


19:20 Echipele se află la încălzire, fanii intră cu greu pe stadion. Suporterii giuleșteni au arborat primul banner, cu direcție până în Turcia. „No Șumi, No Story”, au scris ei, mai în glumă, mai în serios. Steliștii au răspuns cu un mesaj către forul continental pentru a întări ideea că adevărata Steaua este formația antrenată de Ion Ion.


19:10 Dacă nu putem să întindem corzile vocale alături de fanii englezi, măcar să aruncăm o privire scurtă peste clasamentul din Premier League. Cine? Ce? Unde? Când?


19:00 Reporterii ProSport au aflat câte bilete s-au vândut până la ora 18:00. Cifra este una impresionantă pentru un meci de Liga 4. Va fi și meciul pe măsură?


18:50 În Liga a III-a, Seria a doua, s-a terminat, în urmă cu puțin timp, derby-ul Farul – Progresul Spartac. S-a încheiat indecis, 1-1, rezultat care avantajează Progresul Spartac favorabile, 7-0, 1-1.


18:45 Intrarea fanilor giuleșteni pe Național Arena a trezit tot cartierul! Se anunță o seară cu… cântec în tribune.


18:30 Incidente înainte de meci. Un fan al echipei Rapid a păcălit inițial forțele de ordine, a intrat pe gazon, s-a îndreptat vijelios spre sectorul steliștilor, dar a fost placat de doi bodyguarzi. Totul s-a petrecut cu doar o oră înainte de meci.


18:20 Dincolo de rivalitate, fotbalul unește. Leagă prietenii de lungă durată și întreține focul pasiunii la cele mai înalte cote. Imaginile de pe Național Arena, surprinse de reporterii ProSport, reflectă cel mai bine fair-play-ul în sport.


18:05 La această oră, în etapa a 32-a din Primera, se joacă Barcelona – Valencia. O imagine de ansamblu de pe Nou Camp e tabloul care reflectă valoarea fotbalului spaniol, atașamentul suporterilor și forța marketingului în 2018.


18:00 Duckadam, Stângaciu – Iovan, Belodedici, Bumbescu, Bărbulescu, Weissenbacher – Bălan, T.Stoica, Boloni, Balint, Majearu – Lăcătuș, Pițurcă, Radu II – Ienei, Iordănescu. Ei sunt responsabili pentru ce vedeți mai jos. Trofeul a fost adus pe Național Arena pentru meciul din această seară. Vocea lui Teoharie Coca Cosma parcă încă mai acompaniază această imagine.


17:55 Și suporterii Rapidului se îndreaptă spre Național Arena. Susținătorii lui Pancu & Co au ales să vină spre Maior Coravu prin Bulevardul Ștefan cel Mare. Gloriile giuleștene au anunțat că vor veni peste 20.000 de oameni care au crescut cu Motroc, Lupescu, Goanță, Toader, Țîră, Stanciu, Pancu sau Niculae. Meciul va fi transmis de canalul Digisport.


17:45 Doar una e cu noroc. Doar una promovează în Liga 3. Așa arată acum clasamentul Ligii a 4-a, cu puțin timp înaintea startului partidei care-l va avea la centru pe arbitrul Marcel Bârsan (36 de ani), originar din București. Bârsan e jurist de profesie.


17:30 Colegii de la Mediafax ne aduc ultimele informații despre atacul asupra Siriei. O alianță formată din SUA, Marea Britanie și Franța a lansat, sâmbătă dimineață (ora 4.00 în România), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancționa regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia orașului Damasc. Anunțul bombardamentului a venit de la Donald Trump, într-o declarație de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor „bombardamente punctuale” asupra unor ținte asociate capabilităților de arme chimice ale „dictatorului” Bashar al-Assad.


17:10 Așa arată o legătură bine cimentată între un idol al tribunei și fanii care ar face orice pentru a-i purta tricoul. Evergreen Memories cu unicul Claudiu Răducanu, în așteptarea meciului care readuce în prezent noțiunea de suporter, rivalitate, fotbal dătător de o stare de bine și legende care nu fac niciodată pasul înapoi când vine vorba despre competiție.

17:00 Meciul de pe Național Arena a stârnit și interesul caselor de pariuri, care l-au listat de aseară în programul de week-end. Rapid e favorită, cu o cotă de 1,85, un rezultat de egalitate e cotat la 3,75, iar victoria echipei gazdă, Steaua, îi poate aduce unui parior cu 3,50 mai mult decât suma lăsată în sistem sau la ghișeu. Speculați dumneavoastră cine e favorită!


16:50 Fanii Stelei, în drum spre Național Arena. LIVE de pe Bulevardul Unirii | Suporterii grupării roș-albastre scandează împotriva rivalilor de la Rapid și fredonează refrene motivaționale pentru Predescu & Co


16:45 „Biblioteca” din intestinele colosului Național Arena. Așa arată vestiarul grupării militare, cu trei ore înainte de meci.


16:30 Suporterii Stelei fac primele vocalize în zona Piața Unirii, punctul de întâlnire al fanilor echipei lui Marius Lăcătuș. Traficul pe tronsonul Unirii – Decebal – Piața Alba Iulia – Muncii a fost oprit pe două benzi, iar susținătorii grupării din Ghencea au luat la picior bulevardul construit de Nicolae Ceaușescu. Punctul terminus al fanilor steliști e, desigur, Național Arena. Sunt 25 de grade Celsius, la această oră, în Capitală.


16:15 Constatin Schumacher, antrenorul Rapidului, anunță că se va baza pe Daniel Pancu pe parcursul partidei de pe Național Arena. ‘Toți jucătorii sunt apți, în afară de Daniel Pancu, dar sper să fie bine până la ora meciului și să-l am pe bancă pentru a intra pe parcurs. Noi suntem spiritul Rapid, vom face totul ca să câștigăm!”


16:00 „Când joc în tricoul Stelei, sunt cel mai fericit, uit de toate problemele și acel tricou mă face să dau totul pe teren. Când crești în Ghencea, când în familia ta există doar Steaua, nu-ți dorești nimic altceva, decât să joci în tricoul Stelei. Sunt fericit că fac parte din această echipă și nu-mi doresc nimic altceva!”, spune Florin Răsdan, fost jucător la Concordia Chiajna, actual om de bază în trupa lui Ion Ion.


15:45 Provocare pentru Pancu! Pe Mestalla, în urmă cu peste un deceniu, actualul jucător al Rapidului miza pe o frecvență a pașilor de alergător de 400 m și pe execuții cu sânge rece. Andres Palop nu a uitat golul, Pancu susține că nu și-a pierdut fuleul și tehnica de lovire a mingii. #40 #pancone


15:30 Au în vitrină Cupa Campionilor Europeni miniaturală, au jucat pe cele mai mari stadioane ale Europei, au simțit ce înseamnă un campionat mondial, iar acum își pun toată știința pentru progresul fotbalului care va fi condus de… Până atunci, Gabi Balint și Miodrag Belodedici vin diseară, pe Național Arena, să-și învioreze retitina cu fotbalul de ieri, azi și mâine.


15:20 Colegul Octavian Vasilescu inventariază ce se întâmplă azi în fotbalul românesc. „Vom avea parte de două meciuri în prima divizie, două partide în eșalonul secund și alte câteva jocuri în ultimele două ligi. Chiar dacă Sepsi și Craiova joacă pe teren propriu în prima zi de weekend, adevăratul interes este în Liga a IV-a. Este adevărat, la Sf. Gheroghe și în Bănie sunt așteptați mii, chiar zeci de mii de oameni (n.r pe Oblemenco) la meciurile cu Gaz Metan Mediaș, respectiv CSM Poli Iași, dar main-eventul îl reprezintă derby-ul Steaua – Academia Rapid, programat pe Arena Națională. Pe lângă partida din Capitală, alte două meciuri din Liga a III-a vor scoate oamenii din case”.


15:10 Marele artist Florian Pittiș, versurile lui Adrian Păunescu și imnul pe care fanii giuleșteni știu să-l fredoneze chiar și în toiul nopții. Imagini de colecție cu Daniel Pancu, Emil Dică, Nicolae Grigore, Daniel Niculae, Răzvan Lucescu și alți oameni care au dat greutate istoriei Rapidului.


14:55 Fostul mare portar al Rapidului, Leontin Toader, face o incursiune în trecut și scoate din cufărul cu amintiri câteva poze emblematice pentru Steaua – Rapid. Actualul antrenor de portari al primei reprezentative spune: „Unde e Rapid… E și spectacol! Așa arăta 23 august, în 1985, cu 100.000 de oameni în tribune! 75% rapidiști!”. Secundul lui Cosmin Contra nu va lipsi în această seară de pe Național Arena, unde pe locul său va sta Ștefan Ciuculescu.


Balint vs Leo Toader, în 1985. Foto: arhivă personală Leontin Toader


14:45 Din informațiile ProSport, suporterii Rapidului pregătesc o scenografie specială la începutul meciului cu Steaua. Suporterii din Grant au pus la punct momentul de peste două săptămâni, s-au consultat cu fanii de vârsta a treia ai grupării giuleștene, dar și cu fotbaliștii emblematici ai formației Rapid. „Supriza noastră o să fie admirată de toți suporterii din România, dar va ajunge și pe tot continentul’, spune unul dintre fani.


14:39 Trafic restricționat în București din cauza meciului! Asociația Steliștilor 1947 a anunțat că, începând cu ora 18:30, progresiv, în funcție de afluența publicului și dacă situația o va impune, cu avizul Comisiei Tehnice de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București, se va restricționa traficului.


Fotbalul românesc a ajuns într-un moment greu de anticipat. Steaua București – Academia Rapid, derby-ul pentru șefia Ligii 4 București, va aduce în tribunele celui mai mare stadion din România cea mai mare asistență din acest sezon, la toate nivelurile. Pentru partida care va începe diseară, de la 19:45, au fost vândute circa 35.000 de bilete cu 24 de ore înainte de start, iar speranțele celor de la Clubul Sportiv al Armatei sunt că la ora startului în tribune vor fi 40.000 de suporteri. Cifra este cu atât mai impresionantă cu cât cea mai mare asistență din acest sezon la un meci de Liga 1 a fost înregistrată la Craiova, la jocul dintre CSU și CFR Cluj, acolo unde au venit aproape 27.000 de suporteri.

Partida între cele două rivale are o importanță majoră în ceea ce privește lupta pentru primul loc, loc care asigură un plus în vederea playoff-ului în care vor intra primele patru echipe din Liga 4 București. Giuleștenii sunt liderii clasamentului cu 56 de puncte, însă Steaua București are un meci mai puțin și doar două puncte în minus, iar o victorie poate duce echipa lui Lăcătuș peste Academia Rapid.

Tinerețea steliștilor și experiența rapidiștilor

Cum majoritatea partidelor din campionat sunt o formalitate pentru cele două cluburi, ambii antrenori s-au folosit de ultimele meciuri pentru a testa formule de joc înaintea derby-ului. Ion Ion și Marius Lăcătuș vor începe cu o formulă care a fost cimentată deja. Din „11”-le de start ies în evidență portarul Iancu, fundașul central de echipă națională Pădureț, dar și mijlocașul Răsdan, cel care a venit în iarnă de la Chiajna, din Liga 1. Alin Predescu rămâne cel mai periculos fotbalist al Stelei, fotbalistul care a înscris cu o „scăriță” pe Giulești urmând să îl aibă în față pe Camara, asta dacă Marius Lăcătuș va decide să îl țină pe Mirea, unul dintre favoriții săi, pe bancă pentru a profita de viteza superioară a atacantului său de culoare între niște fundași lenți, așa cum sunt Vasile Maftei și Doru Bratu.

Dacă Steaua se bazează pe tinerețea fotbaliștilor și pe dorința lor de afirmare, strategia Academiei este diferită. Giuleștenii deplasează pe Național Arena un „11” care include fotbaliști de top. Vasile Maftei, Ionuț Voicu și Doru Bratu, toți cu prezențe numeroase la un nivel ridicat în Liga 1 sunt pioni principali în defensivă. Constantin Schumacher, antrenorul oaspeților, nu va începe cu Daniel Pancu din primul minut, însă va conta pe doi atacanți în formă maximă în 2018: Daniel Niculae și Marian Vlada.

Meciul cu 20.000 de ultrași în peluze

Caracterul aparte al acestui joc este dat și de ceea ce se anunță în cele două peluze. Pentru prima dată după mult timp în fotbalul românesc, prezența suporterilor activi în peluze va fi una numeroasă. Atât Steaua, cât și Rapid anunță faptul că vor avea în jur de 10.000 de ultrași, motiv pentru care ne putem aștepta la un adevărat spectacol. Ambele galerii, păzite de un număr impresionant de jandarmi și de stewarzi, vor desfășura coregrafii și promit show-uri pirotehnice de amploare, în ciuda faptului că forțele de ordine au sfătuit ultrașii să renunțe la torțe și fumigene. Jandarmii se vor ocupa de siguranță și în afara stadionului, astfel că galeria oaspete va fi preluată de la Piața Iancului, în timp ce Peluza SUD Steaua va pleca în corteo dupa ora 16:00 de la Piața Unirii.

Organizatorii au anunțat faptul că înainte și în pauza meciului vor avea loc evenimente speciale, începând de la prezentarea gloriilor steliste din echipa care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986 și continuând cu intonarea imnului de către fanfara militară.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Un cântăreț celebru, iubit de români, este prins într-un scandal uriaș! Fiul secret face dezvăluiri scandaloase: ”Când m-am născut, mama avea 15 ani, iar el 22!”
Un cântăreț celebru, iubit de români, este prins într-un scandal uriaș! Fiul secret face dezvăluiri scandaloase: ”Când m-am născut, mama…
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
Lovitura Universităţii Craiova! Genoa îl are pe lista de transferuri:
Lovitura Universităţii Craiova! Genoa îl are pe lista de transferuri: "Ieftin, joacă în România şi este aproape necunoscut publicului larg"
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie:
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru…
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în…
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×