COLTescu a tras în ambele echipe! Steaua a jucat lamentabil, dar arbitrul a distrus partida

Steaua a pierdut o mare șansă de a trece pe primul loc, după eșecul liderului ASA. Echipa lui Gâlcă a remizat, 2-2, pe teren propriu cu Concordia și a rămas la un punct în spatele ardelenilor. Spectacolul din teren a fost grav afectat de prestația sub orice critică a lui Colțescu.

Meciul Stelei contra Concordiei Chiajna a început după încheierea partidei de la Mediaș, unde Gaz Metan a asfixiat ASA Târgu Mureș și jucătorii lui Gâlcă știau că o victorie contra ilfovenilor îi va readuce pe primul loc în Liga 1. Astfel că formația gazdă a început să-și preseze adversarul în propriul teren încă din start, dar s-a observat, în continuare, precipitarea fotbaliștilor lui Gâlcă în fața porții.

Mai întâi șutul lui Popa din 10 metri a fost blocat de Florea (min. 14), pentru ca apoi, Tănase (min. 20) să tragă pe lângă poartă dintr-o poziție din care nu trebuia să rateze. Concordia părea victimă sigură. Trecuseră deja 25 de minute și formația lui Baciu abia se apropiase de vreo două ori la 30 de metri de poarta lui Cojocaru, tânărul portar stelist care l-a înlocuit pe Arlauskis, accidentat.

Recital Colțescu

Și dacă steliștii nu păreau să aibă abilitatea necesară să introducă mingea în poartă, Colțescu  minutul 28, a dictat un penalty pentru gazde. După o incursiune în careu a lui Chipciu, acesta a căzut de lângă fundașul Dragarski, care a avut o intervenție la limită, considerată de Ion Crăciunescu, totuși, gratuit acordată după opinia autorului care s-a aflat la meci.

A bătut bine Stanciu, cu toate că Matache a ghicit colțul și Steaua FCSB conducea cu 1-0. Totul părea în grafic pentru formația din Ghencea. Iar șutul slab al lui Cristea (min. 31), primul pe poartă al Concordiei, nu avea să anunțe deranjul de mai târziu. Până la pauză, Tănase (min. 40) a mai avut timp de un șut la colțul lung, care a trecut puțin pe lângă poartă, iar Pena (min. 45) să „semneze” cea mai mare ocazie a Concordiei, după un corner executat de Cristea.

Boldrin a fost de neoprit

Șocul a venit pentru steliști după pauză. Guilherme, aflat în propriul careu, l-a lovit peste picioare pe Florea, iar Colțescu a arătat cu întârziere  punctul cu var. Adiționalul Fesnic i-a indicat faultul. A bătut în prima fază Florea, pe centru și Cojocaru a aprins mingea, dar centralul nu apucase să fluiere executarea penalty-ului. I-a arătat „galben” jucătorului Chiajnei, iar Baciu a făcut semn de pe margine ca Boldrin să tragă de la punctul cu var. Iar tehnicul mijlocaș al Concordiei nu a ratat. 1-1 din minutul 54 și partida nu mai curgea deloc în direcția pe care și-o doreau steliștii.

Gâlcă știa că trebuie să forțeze și i-a aruncat în luptă pe atacanții Iancu și Țucudean. La scurt timp după ce a pătruns pe teren, „vârful” care a trecut și pe la Dinamo a ratat singur cu portarul Matache (min. 70), fapt ce a produs disperare pe banca stelistă.  

În minutul 73, steliștii au înghețat. Boldrin, jucătorul meciului, a executat magistral o lovitură liberă de la 18 metri și aducea Concordia în avantaj. Singura problemă a fost că Sebastian Colțescu a acordat o lovitură liberă directă pentru un presupus henț al lui Toșca, dar e posibil ca stelistul să fi fost lovit în piept de minge. Declarația lui Toșca, acordată după meci, pune în ceață și această fază. „Am înțeles de la tv că nu a fost henț”, a spus el, continuând astfel declarațiile amuzante oferite de Bărboianu, după jocul cu Steaua, când afirma că trebuie să vadă reluarea ca să se pronunțe dacă a fost penalty la împingerea lui asupra lui Stanciu! Dar aceștia sunt fotbaliștii!

Având totul de pierdut și meciurile cu Oțelul, Petrolul, Ceahlăul și Rapid proaspete în minte, steliștii s-au aruncat asupra porții lui Matache. Iancu a reușit egalarea în minutul 73, când a reluat superb din careu pasa lui Tănase. Mai era timp ca roș-albaștrii să câștige și să vină pe primul loc. Puținii fani din tribune urmăreau meciul din picioare. S-au obișnuit să tremure până în ultima secundă. Rusescu și Țucudean au plonjat în careu, dar Colțescu nu s-a mai lăsat păcălit.

Șocant pentru steliști, meciul s-a încheiat la egalitate, 2-2 și formația lui Gâlcă rămâne pe locul doi, la un punct în spatele liderului ASA. Ce final de campionat se așteaptă!

STEAUA FCSB – CONCORDIA  2-2 (1-0)

Au marcat: Stanciu (min. 29, din penalty), Iancu (73) / Boldrin (min. 54, din penalty, min. 64)

FCSB: Cojocaru – Râpă, Varela, Toșca, Guilherme (85 Rusescu) – Prepeliță, Breeveld (58 Iancu) – Ad. Popa I (65 Țucudean), Stanciu, Tănase cpt. – Chipciu

Rezerve: Niță, Luchin, Rusescu, Neagu, Țucudean, Enceanu

Antrenor: Constantin Gâlcă

Concordia: Matache – Vagner (46 Al. Stan), Bagaric, Dragarski, Mușat – Maftei cpt. – Serediuc, Ad. Cristea, Boldrin, Florea (80 Purece) – Pena

Rezerve: Voicu, Raiciu, Purece, Cr. Ciobanu, Răducanu,  Fl. Ilie

Antrenor: Marius Baciu

Cartonașe galbene: Toșca (62), Rusescu (88)/Serediuc (36), Florea (53), Bagaric (59), Stan (71), Matache (88)

Arbitru: Sebastian Colțescu

Asistent1: Marius Nicoară

Asistent2: Bogdan Gheorghe

Adițional1: Horațiu Fesnic

Adițional2: Iulian Călin

Stadion: Național Arena

Spectatori: 4.700

Publicat: 10 05. 2015, 23:16
Actualizat: 11 05. 2015, 09:13