Concluziile lui Bogdan Andone, după o victorie clară în care FCSB a avut două fețe! Antrenorul „roș-albaștrilor” nu mai are răbdare cu transferurile: „Sper să vină mâine!”

FCSB a câștigat cu 3-0 meciul cu Alashkert, în Armenia, după o primă repriză ștearsă, și a luat o opțiune serioasă pentru calificarea în turul trei al Europa League. Bogdan Andone, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat „la cald” prestația mai slabă a roș-albaștrilor din primele 45 de minute, când armenii au ratat ocazii importante.

Florin Tănase (60), Iulian Cristea (68) și Florinel Coman (82) au marcat golurile pentru FCSB, în repriza a doua, iar vicecampioana României e mare favorită la retur. Totuși, Andone face apel la calm înaintea meciului retur.

„Fotbalul e fotbal, nu se știe niciodată. Cu siguranță vom pregăti returul, vom fi concentrați, vom pleca de la 0-0. Nu va conta acest rezultat. Nu putem vorbi despre oboseală în prima repriză. Am început foarte bine, dar e fotbal, se întâmplă. Sunt momente și momente. Important e că am rămas concentrați, echilibrați și că am reușit să marcăm. Coman e un jucător important pentru noi, sunt meciuri și meciuri. E important să alegem cele mai bune soluții la fiecare meci. Vom pregăti fiecare joc la fel de bine. Din punct de vedere al oboselii, aș prefera să jucăm în Cehia. De Nooijer este un jucător de valoare, exact pe stilul nostru, știe sistemul 4-3-3, un jucător care cu siguranță ne va ajuta. Eu sper să vină mâine! Avem nevoie de jucători pe partea stângă, dar și pe dreapta”, a spus Bogdan Andone, după meci, la Pro X.

FCSB va juca în turul trei al preliminariilor Europa League cu învingătoarea din dubla Oradabasy – Mlada Boleslav.

Publicat: 25 07. 2019, 22:26
Actualizat: 25 07. 2019, 22:39