Confesiunile jucătorului acuzat de blat la FCSB – Viitorul. „Aș vrea să vorbesc cu Reghe, să înțeleg”. La un pas de retragere, Doru Bratu povestește câteva episoade incredibile! EXCLUSIV

Redactor:
Nicu Bădescu
Confesiunile jucătorului acuzat de blat la FCSB - Viitorul. „Aș vrea să vorbesc cu Reghe, să înțeleg”. La un pas de retragere, Doru Bratu povestește câteva episoade incredibile! EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciurile între Viitorul și FCSB au fost tot timpul privite cu un ochi suspicios, totul începând în primăvara lui 2013. Cu roș-albaștrii deja campioni, constănțenii au învins cu 5-2 în Ghencea și au reușit să se salveze miraculos de la retrogradare și grație acestei victorii.

La acea vreme și mult timp după, s-a discutat mult despre un meci al prieteniei, în care Gigi Becali i-a făcut un favor nașului său Gică Hagi. Printre cei către care s-a arătat cu degetul a fost și Doru Bratu. Om de încredere al lui Laurențiu Reghecampf, fundașul ajuns acum la 30 de ani a fost complice la primele trei goluri ale viitorului și a fost înlocuit chiar cu puține minute înainte de pauză. Acesta a și fost motivul pentru care în jurul fundașului s-au țesut fel și fel de controverse.

Doru Bratu s-a apucat de papetărie și marochinărie

Zilele trecute, ProSport a luat legătura cu Bratu. Acesta nu a mai jucat fotbal de câteva luni, după despărțirea de Snagov produsă în septembrie. „În acest moment nu fac nimic, nu mă mai duc la fotbal. Am 30 de ani și nu știu ce să spun în privința fotbalului, sunt indecis”, ne-a explicat fundașul.

Pentru că viitorul în fotbal i-a fost incert de ceva vreme, Bratu își asigură un venit constant dintr-o mică afacere deschisă împreună cu un amic. „Momentan am investit banii într-o afacere, alături de un prieten. Ne ocupăm cu papetărie și marochinărie, suntem furnizori. El mi-a zis să vin alături de el să învăț, iar acum mă duc la târguri în străinătate, particip la cât mai multe evenimente. E important că am stabilitate financiară, chiar dacă nu se fac foarte mulți bani”, a povestit sportivul.

Pandurii și ”U” Cluj l-au distrus ca fotbalist

După plecarea de la FCSB, cariera lui Bratu a mers din rău în mai rău. Inițial, prima oprire a fost Pandurii Târgu Jiu, acolo unde spune că multe din necazuri i s-au tras din cauza impresarei Anamaria Prodan.

La Pandurii am ajuns din cauza, nu datorită Anamariei Prodan. Trebuia să iau 150 de mii de euro la semnătură, dar la un moment dat conducerea de acolo mi-a zis că dacă vreau să mai rămân, trebuie să renunț la partea Anei din prima de instalare. Pârvulescu, care-i e rudă, o înjura de față cu mine, dar nu puteam să fac asta. M-am gândit: «Bărbatul ei m-a ajutat, m-a adus la Liga 1». I-am zis lui Pârvulescu să o sune, că sunt rude”, a declarat Bratu pentru ProSport.

Ulterior, a ajuns la ”U” Cluj, dar nici acolo lucrurile nu au mers așa cum trebuie pentru apărător și spune că Mihai Teja nu i-a dat nicio șansă.

Cea mai urâtă perioadă din cariera mea a fost cea la Universitatea Cluj. Pentru că nu jucam, la un moment dat i-am zis lui Mihai Teja, care era antrenor, că renunț la tot salariul meu pe un an, aveam 4.000 de euro pe lună, doar să mă bage un joc. Un singur meci! Ce fotbalist face asta?

Nu mai zic, că și atunci când am ajuns, am negociat un salariu de 5.000 de euro, dar ei nu au înregistrat contractul. În ultima zi a perioadei de transferuri, Vlad Munteanu mi-a zis că trebuie să accept 4.000 de euro pe lună, altfel nu voi juca la Cluj.

Până la urmă, a plecat Teja, iar Ogăraru m-a băgat într-un meci, dar m-a scos după 15 minute. La finalul jocului, a spus că s-a pierdut jocul din vina mea, dar eu am ieșit la 0-0 și noi am luat bătaie cu 2-0. După asta, mi-am dat seama că nu mai are rost să stau și am plecat din cantonament”, a rememorat Bratu.

Dialogul din vis cu Reghe și „ajutorul” lui Pârvulescu

Legat de celebrul meci cu Viitorul, Bratu încearcă să găsească motive logice pentru care o echipă care defilase până atunci în campionat s-a încurcat în fața uneia care n-a pus prea multe probleme rivalelor.

Presiunea era foarte mare, pentru că toată presa spunea că o să-i dăm meciul lui Hagi. Nu a fost vorba de blat, doar că noi am jucat numai rezervele. Știți că atunci noi eram deja campioni și mai jucasem un meci la Bistrița cu echipa a doua, să zic așa. Dar noi nu aveam ritm și presiunea a fost și foarte mare”, spune acum Bratu.

Acesta continuă și spune că greșelile pe care le-a făcut s-au datorat și faptului că absentase foarte mult de pe gazon.

Conștiința mea e curată, mai ales că știu că venisem după zece luni de pauză și mi-era greu. Nu aș putea zice nici că am simțit ceva de la un alt coleg. În cazul meu, într-adevăr, am făcut un penalty, dar la celelalte două faze nu am fost dublat de colegul de pe partea stângă”, a fost una din explicațiile lui Doru Bratu. Întrebat la cine se referă, acesta a confirmat: „Pârvulescu, da”.

Ulteior acestui episod, deși se credea că este preferatul antrenorului, Bratu nu a avut niciun dialog cu Laurențiu Reghecampf.

Și în ziua de azi aș vrea să vorbesc cu Reghe, să înțeleg de ce m-a scos pe mine țap ispășitor. Chiar aș vrea o explicație, ca să înțeleg. Din toți, eu am fost singurul scos vinovat.

Și familia, și prietenii m-au întrebat după: «Bă, a fost blat?!». Dar cum aș putea să acuz eu pe cineva fără să am dovezi, să se facă apoi tămbălău pentru că a zis Doru Bratu?”, se înreabă acum fotbalistul de 30 de ani.

De la înlocuitorul lui Chiricheș și convocarea la națională la gândul retragerii timpurii

În încheierea dialogului, Doru Bratu a vrut să tragă o serie de concluzii. Și legate de meciul cu Viitorul și aventura sa la FCSB, dar și legate de cariera sa, în general. Sportivul susține că dacă nu era acea accidentare gravă suferită la Chiajna, ar fi ajuns inclusiv la echipa națională. În plus, acesta își amintește că imediat după terminarea sezonului 2012-13, Reghecampf i-a transmis că el va fi înlocuitorul lui Chiricheș, dar, ulterior, postul din apărare al căpitanului naționalei a fost luat de Florin Gardoș.

„În vară, după acel sezon, am avut mai multe oferte, dar Reghe a spus să rămân. El a zis că are nevoie de Doru Bratu. Mi-a transmis să aștept până pleacă Chiricheș, pentru că apoi o să joc eu în locul lui. Sincer, eu nu mă simțeam în mediul meu acolo, pentru că avusesem o accidentare grea, echipa era foarte mare, tocmai eliminasem pe Ajax, bătusem pe Chelsea. Dar, oricum, degeaba mi-a zis ce mi-a zis, pentru că apoi altcineva (n.r. – Gardoș) i-a luat locul lui Chiri.

Nu cred că am fost un fotbalist așa slab, doar că am avut ghinion. Gândiți-vă că atunci când jucam la Chiajna, aveam doar zece meciuri în prima ligă, dar primisem telegramă de convocare de la echipa națională. Era Victor Pițurcă selecționer. Dar chiar atunci m-am accidentat, la un meci cu Steaua.

Am vrut să ridic mingea peste Rusescu, dar el mi-a pus o contră pe genunchi și aia a fost. Eu credeam că am doar meniscul afectat, dar am descoperit că aveam o anomalie din naștere. Practic, aveam două rotule genunchi.

Am fost prin intermediul lui Tommy Neubert și al lui Reghe în Germania să mă operez. A doua zi după ce mi-a scos drena, am făcut un duș și la puțin timp după a început genunchiul să se umfle și să mă doară cumplit. Efectiv, aveam impresia că bagă cineva un cuțit în minte ce nu se mai termină. Am plâns de durere. După două ore jumate de chin, am ajuns iar la spital și acolo am aflat că Reghe a semnat cu Steaua”, și-a încheiat Doru Bratu destăinuirea pentru cititorii ProSport.

3 meciuri a apucat să joace Doru Bratu pentru FCSB, din care două în Liga 1

75.000 de euro este cota actuală a lui Bratu pe transfermarkt. În momentul venirii la FCSB, fundașul era evaluat la 450.000 de euro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×