Fostul președinte din Ștefan cel Mare, Constantin Anghelache, a dezvăluit că Pablo Cortacero și compania văd în Dinamo o trambulină pentru investiții mult mai mari în România. Anghelache crede că spaniolii vor mai aduce oameni în clubul roș-albilor.
După valul de transferuri de jucători, spaniolii de la Dinamo au trecut la întăriri în liniile de conducere și administrative. Radu Birlică a revenit în Ștefan cel Mare și este noul directorul de marketing al lui Dinamo.
Fostul președinte al lui Dinamo este convins că echipa condusă de Pablo Cortacero are planuri mai mari în ceea ce privește investițiile în România.
„Acești investitori, pe lângă problema lui Dinamo, vor să investească în România. Probabil că au analizat îndelung și au zis «Mergem să investim acolo pentru a ne deschide poarta de a investi și în altă parte».
Trecând la partea economică, nu vă imaginați cât loc e la ora actuală pentru cetățenii străini care vor să investească în România!”, a declarat Anghelache pentru Gsp. Acesta crede că Dinamo va mai primi întăriri și în zona sectorului de copii și junuiori.
„Am înțeles că deja a venit un domn care se va ocupa de organizarea Academiei (n.r. Marcos Rubino). Va face o reselecție a juniorilor și am mai auzit un cancan care poate fi adevărat: că, la nevoie, sunt dispuși să aducă 4-5 antrenori specializați pe copii și juniori din Spania”, a adăugat Constantin Anghelache.
Ionuț Negoiță a spus pentru ProSport că l-a dat afară pe Anghelache după contractul pe care i l-a făcut lui Ionuț Șerban, fostul președinte al lui Dinamo susține că lucrurile au stat altfel, dezvăluind amănunte inedite.
„Când am văzut ce se întâmplă la Dinamo, am plecat! Atunci, nenorocirile doar se cloceau. În ceea ce-l privește pe Ionuț Șerban, să vă spun cum au stat lucrurile: contractul a fost semnat cu acordul expres al lui Negoiță.
Era ultima zi de transferuri, mai rămăsese o oră și jumătate, Negoiță s-a uitat pe contract și mi-a spus să-l semnez. O lună am încercat să-i explic despre ce este vorba. E cel mai prost contract pe care l-am văzut în viața mea! Minte când vă spune că m-a dat afară, uitați-vă în arhive!
Negoiță să-și vadă de treaba lui, nici nu pot să salut un astfel de om, n-am ce să vorbesc cu el. O să scriu într-o carte mai multe”, a spus Constantin Anghelache, pentru ProSport.
Ruffo Collado desființează fotbalul românesc: „Trebuie reconstruit totul!”
Rufo Collado a făcut o analiză nemiloasă a fotbalului românesc, iar directorul sportiv de la Dinamo spune că întreg sistemul trebuie recunostruit.
„Cred că trebuie să reconstruim structurile, toate departamentele. Toate! Sincer, trebuie schimbate toate structurile. De la formarea jucătorilor, şcoala de antrenorii, fiindcă dacă nu se investeşte în formarea jucătorilor.
Văd carenţe de comportament, de exemplu, legată de nutriţie, jucătorul român nu înţelege că alimentaţia este de bază în viaţa profesionistă şi toate acestea se văd în joc. La nivel tehnico-tactic am văzut mari carenţe de formare, de tactică”, a spus Rufo Collado pentru Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER