Constantin Budescu (32 de ani) e „pe făraș” la FCSB, dar nu pare preocupat de ultimele declarații ale patronului Gigi Becali. Își vede liniștit de viața lui și de perioada evenimentelor care urmează pe plan personal.
Poreclit de prieteni „Sărmăluță”, aluzie la kilogramele în plus pe care le avea în trecut, Constantin Budescu a intrat deja în spiritul Sărbătorilor de Iarnă.
Mijlocașul de la FCSB a postat deja pe Instagram o fotografie cu un porc sacrificat pentru Crăciun.
Gigi Becali susține că va strânge „robinetul” la FCSB, inclusiv va reduce salariul lui Budescu.
„Nu mă las de fotbal, dar va fi un altfel de strategie. Eu bani nu mai risc deloc.. Am vorbit cu Budescu şi i-am spus „bă, spune-mi ce bani vrei, ca să încheiem”. O să discutăm şi cu Keşeru ca să încheiem cu el.
Şi o să jucăm cu jucătorii ăia, locul 5,7, 9, 10 , ce o vrea Dumnezeu. Cum să te baţi în Europa dacă te bate Sepsi? Pe noi Sepsi ne-a bătut aseară, nu am făcut egal, că trebuia să fie 2-3 la 0. Nu vreau să mă cert cu Budescu.
Clar nu o să mai joace la noi. Dar este un salariu mare. Vreau să restrâng. Am luat banii pe Man şi Moruţan, mai pot să trăiesc doi ani.
Dar, la revedere, eu bani de la mine din buzunar nu mai bag. Vând tot, tot ce e de vânzare vând imediat”, a spus Gigi Becali la PRO X.
FCSB a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în deplasare, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a 21-a a Ligii 1, ultima din 2021. Echipa bucureşteană termină anul pe locul 2, la zece puncte de liderul CFR Cluj.
Portarul Ştefan Târnovanu, care l-a înlocuit pe Andrei Vlad în poarta FCSB, pentru că antrenorul Anton Petrea nu avea jucători under 21 la dispoziţie, a fost avut numeroase intervenţii salvatoare. Budescu a jucat doar ultimele patru minute.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER