Astra Giurgiu a terminat anul spectaculos. Echipa lui Eugen Neagoe a câștigat cu 6-0 cu UTA în deplasare, iar omul meciului a fost Constantin Budescu. „Decarul” echipei a reușit să înscrie trei goluri. „Acum chiar merită sarmale”, a glumit unul dintre fani.
Constantin Budescu a reușit un nou meci fabulos. A marcat trei goluri, două din penalty, dar și a pasat la reușita din care Robert Riza a deschis scorul.
„Ne bucurăm că am câștigat, o victorie clară, am marcat foarte multe goluri, era mai bine dacă mai împărțeam și meciurile celelalte. E bine că am terminat cu dreptul acest tur, mai ales după cum am început”, a declarat Constantin Budescu.
Eugen Neagoe a preluat echipa pe ultimul loc, iar acum Astra a terminat anul pe locul 10. Jucătorii sunt ceva mai liniștiți. Și pentru că situația din clasament este mai bună, dar și pentru că au primit din salariile restante.
„S-au plătit din bani, probleme sunt peste tot, sunt și la noi, dar zic eu ca un mare merit îl are și antrenorul nostru pentru că el când a venit ne-a spus foarte multe lucruri pe care nu prea le credeam și, după cum vedeți, suntem neînvinși de când a venit și am urcat în clasament”, a declarat Constantin Budescu după meciul cu UTA.
„Am făcut o partidă aproape perfectă. În momentul în care câștigi cu 6-0, sunt puține lucruri pe care poți să le reproșezi. Dar oricum le-am spus la pauză să paseze mai mult. Am promis când am ajuns la astra că lucrurile se vor schimba. Pe undeva îmi pare rău că se termină campionatul, că eram neînvins. Le-am mulțumit băieților”, a mai declarat Eugen Neagoe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER