Constantin Budescu, replică devastatoare pentru Rădoi și Dică! Clipul viral postat de fotbalist | VIDEO
Constantin Budescu, jucătorul lui FC Damac, nu a fost convocat la echipa națională pentru debutul în preliminariile CM 2022. După ce Nicolae Dică, secundul selecționerului Mirel Rădoi, a lăsat de înțeles că problemele cu greutatea ar fi cauzat neconvocarea acestuia, fotbalistul a postat un clip video pe Instagram pentru a demonstra contrariul.
România va debuta joi, 25 martie, în preliminariile CM 2022, contra reprezentativei Macedoniei de Nord. Meciul se va juca la București, pe Arena Națională.
„Tricolorii” se află în grupa J, alături de Germania, Armenia, Islanda, Liechtenstein și Macedonia de Nord.
Constantin Budescu, replică devastatoare pentru Rădoi și Dică
Actualul jucător de la FC Damac a postat pe contul personal de Instagram un clip video de la antrenamente. Acesta este surprins efectuând mai multe flotări, în ciuda faptului că a fost acuzat, în nenumărate rânduri, că are probleme cu greutatea.
Constantin Budescu nu este dezamăgit de neconvocarea la națională
Fotbalistul a declarat faptul că este mai suplu decât în perioada în care evolua pentru Astra. În plus, Budescu a spus că nu este dezamăgit de faptul că nu a fost convocat la echipa națională.
„Despre kilograme, nu ştiu ce să zic. Acum am văzut şi eu. Când eram la Astra, chiar mă uit acum (n.r. se urcă pe cântar). Faţă de Astra, am 3,6 kilograme mai puţin, acum. Deci, nu cred că asta a fost problema.
Când eram la Astra, eram la echipa naţională, iar după acest transfer, nu. Şi am 3,6 kilograme mai puţin. Deci, este o prostie ce s-a spus! Nu cred că are relevanţă.
Am văzut că s-a spus că se pune foarte mult accentul pe ceea ce se face la echipa naţională. Păi, dacă vă uitaţi câte selecţii am eu la echipa naţională, ce randament am avut şi câte goluri am marcat, probabil vă daţi seama şi de chestia asta.
Nu este nicio dezamăgire, fără supărare. Eu îmi doream să fiu acolo ca să ajut echipa naţională. La vârsta mea, nu ştiu dacă echipa naţională mă mai ajută pe mine. Eu îmi doream doar să ajut echipa naţională.
Îmi doream să fiu acolo, ţinând cont că am avut evoluţii bune la Astra. Chiar mi s-a transmis că o să fiu convocat la echipa naţională. Asta este, nu avem ce face. Nu a vorbit nimeni cu mine”, a declarat Constantin Budescu, pentru Antena Sport.