Contestat de fani, Devis Mangia a anunțat ce va face din vară. Mai rămâne sau nu antrenorul Craiovei?
Craiova va continua și din vară cu Devis Magia pe banca tehnică. Antrenorul a declarat, în cadrul unei conferințe de presă organizată vineri, că exclude posibilitatea ca din iunie să preia o altă echipă, în ciuda relațiilor tensionate cu fanii. Aceștia i-au cerut demisia în urmă cu ceva timp, dar acum Mangia dorește împăcarea.
Antrenorul vrea titlul în Liga 1 Betano, vrea să readucă gloria echipei oltene, dar dacă nu va reuși, tot nu va pleca. Va rămâne și după terminarea sezonului și deja se gândește la organizarea cantonamentului din vară. „Sunt mulțumit de echipă, nu mă interesează de ceea ce am avut înainte. Am avut o relație bună cu Alex Mitriță, dar el e în SUA acum. A trebuit să schimbăm tactic din acest motiv. Noi trebuie să schimbăm ceva și pentru meciul cu Astra de duminică, trebuie să avem o altă mentalitate. Acum pregătesc cantonamentul pentru la vară, un antrenor trebuie să programeze totul. Eu vreau să continui, trebuie să dorească și conducerea. Mă gândesc doar la Cupa României și la campionat„, a declarat Devis Mangia la conferința de presă.
După ce a intrat în conflict cu fanii olteni la finalul meciului trecut, Mangia a recunoscut că a greșit, explicând reacția sa prin faptul că a simțit nevoia să-și apere jucătorii care au fost fluierați. Italianul spune că s-a convins de ceva vreme că stă pe banca echipei cea mai iubită din România.
„Am greșit după meciul trecut, am exagerat, pentru că nu trebuie să mă cert cu suporterii, dar tot ce fac este pentru a-mi apăra jucătorii. Am fost nervos pentru că am văzut că au fost atacați jucătorii, dar eu am mare respect pentru fani, din ce am văzut de când sunt aici, sunt la cea mai iubită echipă din România și le-am mulțumit mereu fanilor pentru atașamentul lor. Nu vreau să plec de la Craiova, mai am încă doi ani de contract, deja am început să pregătesc cantonamentul din vară. Am mare respect pentru toți antrenorii care au fost la Craiova în trecut, nu am intenționat să-i ofensez cumva, cu atât mai puțin pe Sorin Cârțu, care a făcut performanță aici. Dacă am greșit, am făcut-o din cauză că am vrut să-mi apăr jucătorii și poate și pentru că nu stăpânesc foarte bine limba română. Munca mea este la Craiova, nu mă gândesc la alte echipe. Prima dată când am venit la Craiova mi s-a spus că nu mă prinde paltonul și atunci m-am gândit dacă e bine să rămân sau nu”, a adăugat Mangia.
„Este primul meci din play-off și vrem să-l câștigăm. Sunt sigur că va fi o atmosferă foarte bună și vrem să-i mulțumim pe fani. Trebuie să schimbăm ceva față de meciul trecut, fiindcă e evident că am făcut greșeli dacă am pierdut, trebuie să învățăm din acele erori. Echipa noastră are alte caracteristici acum, după ce a plecat Mitriță, dar eu sunt mulțumit de jucătorii pe care-i am. Problema nu a fost la apărători, ci la anumite situații de joc pe care trebuie să le interpretăm altfel”, a completat antrenorul italian referindu-se la partida cu giurgiuvenii.
Craiova debutează în play-off duminică, pe teren propriu, în compania Astrei Giurgiu. Partida începe la ora 20:30 și poate fi urmărită în format live text pe www.prosport.ro.
Oltenii încep play-off-ul de pe locul 3, cu 23 de puncte, la două diferență de FCSB, locul 2, și la 4 lungimi de liderul CFR Cluj.