Ieșit victorios din Marele Derby, după ce l-a „nășit” pe Reghecampf și pe terenul de fotbal, Cosmin Contra a vorbit, joi, la Dolce Sport, despre bucuria „câinilor” de la finalul meciului de pe Arena Națională și modul în care au sărbătorit dinamoviștii victoria împotriva FCSB, în vestiar. „Alb-roșii” i-au imitat pe cei de la Real Madrid și au făcut o poză de grup. Ce i-a transmis „Guriță” lui Patrick Petre când l-a văzut că se „umflă” ca Ronaldo și ce a spus antrenorul lui Dinamo despre jucătorii care au mers în casino în ziua meciului din semifinalele Cupei Ligii.
După victoria de miercuri, din semifinalele Cupei Ligii, „câinii” au ajuns la 10 meciuri fără înfrângere în fața FCSB. Contra face apel la jucători să rămână cu picioarele pe pământ și să se concentreze pe meciul cu Pandurii, care va fi decisiv pentru accederea în play-off-ul Ligii 1. „I-am lăsat și pe băieți să facă o poză Ã la Real Madrid și i-am zis lui Patrick Petre că vrea cam repede să se umfle ca Ronaldo, dar de azi am început treaba pentru meciul de duminică și vreau să fim aceeași echipă serioasă și să intrăm în play-off pe merit. Depindem de noi acum”, a spus Contra la Dolce Sport.
Tehnicianul dinamovist a vorbit și despre momentul în care mai mulți jucători „alb-roșii” au fost surprinși în casino, înaintea partidei din semifinalele Cupei Ligii cu FCSB. Contra cataloghează episodul drept o „scăpare”, dar spune că jucătorii au „galben spre roșu” după acest incident.
„A fost o scăpare a jucătorilor. La un club ca Dinamo nu poți să lași astfel de lucruri să treacă. Era un meci de semifinală și un meci contra Stelei. Sunt lucruri care țin de bucătăria proprie a unei echipe. E galben spre roșu acum”, a mai spus Cosmin Contra la Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER