Contra, dezvăluiri după opt ani. De ce l-a pus, de fapt, Marian Iancu antrenor la Poli Timișoara: „Asta e, a trecut, nu port ranchiună”. Marele regret al selecționerului
La opt ani de la momentul în care și-a început cariera de antrenor în orașul natal, la Poli Timișoara, selecționerul Cosmin Contra a dezvăluit adevăratul motiv pentru care Marian Iancu, patronul de atunci al bănățenilor, l-a chemat pe Bega. După aproape un deceniu, fostul fundaș dreapta încă e de părere că ar fi putut ieși campion al României, dacă era lăsat să facă tot ce și-a propus.
După patru sezoane foarte bune la Getafe, Contra, care în 2010 avea doar 34 de ani, era văzut drept unul dintre fotbaliștii foarte buni care pleacă la drum într-o nouă carieră, cea de antrenor. Iar prima experiență, la Poli Timișoara, a venit la pachet cu o serie de 11 meciuri la rând fără înfrângere. Un parcurs foarte bun, care i-a făcut pe timișoreni să termine pe locul al doilea, la patru puncte de campioana Oțelul, dar și o mutare cu alte interese a patronului: „După ceva vreme am aflat și de ce m-a pus antrenor. Marian Iancu nu mai băga bani la echipă și avea nevoie de cineva care să meargă la autorități și să le convingă să dea bani pentru salariile jucătorilor. Așa, eu eram cel care mă duceam pe la uși …
Asta este, a trecut, nu port ranchiună, însă singura supărare e că dacă rămâneam aș fi câștigat campionatul. Am preluat echipa de pe locul 7 și am dus-o pe locul doi, la doar două puncte de lider în sezonul pe care avea să-l câștige Oțelul. Dacă mă lăsa să fac ceea ce-mi propusesem, sunt sigur că aș fi câștigat titlul cu Poli”, a povestit selecționerul, la Digi FM.