Contra și Hagi, față în față pentru prima oară după conflictul deschis început de „Rege”. Ce au spus cei doi la gala „Uniți pentru Mihai”

La puțin timp după ce s-au contrat public pe seama selecției făcute de „Guriță” pentru amicalele cu Chile și Finlanda, Gică Hagi (53 de ani) și Cosmin Contra (43 de ani) s-au revăzut la gala „Uniți pentru Mihai”, de la Oradea, unde au jucat împreună în echipa Generației de Aur.

Unii dintre cei mai buni fotbaliști din istoria naționalei României au făcut front comun într-un eveniment spectaculos organizat la Oradea, la care a luat parte o echipă a Generației de Aur, una a generației UEFAntastice a Stelei și una formată din prietenii și apropiații lui Mihăiță Neșu. S-a jucat fotbal la nivel înalt, s-au strâns bani pentru fundația fostului fundaș stânga, iar evenimentul a însemnat și revederea dintre Cosmin Contra și Gică Hagi, doi dintre cei mai importanți antrenori din fotbalul românesc care au avut un conflict deschis imediat după anunțarea lotului pentru amicalele cu Chile și Finlanda.

„M-am revăzut cu Hagi pentru că azi a contat Mihaiță. Și el contează în continuare! Din punctul meu de vedere, restul nu mai contează”, a spus Contra, care nu a vrut să comenteze prea multe pe seama conflictului cu Hagi, completat imediat de „Rege”: „El (n. red – Contra) le are pe ale lui, eu le am pe ale mele. Din nou, fotbalul unește, te face să uiți de toate și e bine”, a transmis managerul Viitorului, citat de Telekom Sport.

Disensiunile dintre cei doi au început în momentul în care Hagi s-a supărat pentru că are un singur jucător, pe Alexandru Cicâldău, la lotul convocat de Contra pentru meciurile cu Finlanda și Chile. „Regele” i-a reproșat fostului coleg că nu i-a luat pe Ianis și Bogdan Țîru, acuzându-l pe selecționer că face jocuri ascunse. Într-un final, cei doi au îngropat securea războiului, iar accidentarea lui Mihai Pintillii a adus convocarea unui al doilea fotbalist de la Ovidiu, tânărul Tudor Băluță (19 ani).

Publicat: 26 05. 2018, 19:54
Actualizat: 26 05. 2018, 19:55