Cooper a fost dat afară de Dinamo, dar nu duce lipsă de oferte din Liga 1: „Mi-l doresc! E foarte bun”

Cooper a fost dat afară de Dinamo, dar nu duce lipsă de oferte din Liga 1:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Armando Cooper a ajuns la Dinamo în vară și a bifat doar 11 meciuri în Liga 1 Betano, el fiind una dintre țintele criticilor antrenorului Mircea Rednic. Mijlocașul panamez și-a încheiat conturile cu roș-albii la data de 11 decembrie, imediat cei de la Dunărea Călărași s-au interesat de el, iar acum Flavius Stoican, tehnicianul celor de la Poli Iași, a anunțat că l-ar dori sub comanda sa.

„Mi-l doresc pe Armando Cooper. E un jucător foarte bun pentru Liga 1. La Dinamo nu s-a putut adapta. Mie îmi place și Diogo Salomao, dar nu cred că Rednic renunță la el”, a spus Flavius Stoican la Pro X.

Mijlocașul care a participat cu naționala statului Panama la Campionatul Mondial din Rusia nu a fost pe placul lui Rednic din cauza lipsei de implicare în timpul meciurilor, dar și a unor probleme disciplinare, el lipsind nemotivat de la un antrenament.

Legat de Cooper, e singurul pe care l-am chemat și i-am spus că nu mă mai bazez pe el pentru anul viitor. De când am venit eu, a creat ceva probleme de disciplină, legat de respect față de colegi și de staff. Cred că am luat o decizie bună.”, a declarat recent Mircea Rednic.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Louis Munteanu, mesaj direct pentru Mircea Lucescu pentru calificarea la Mondial: ”Normal că aştept convocarea”
Louis Munteanu, mesaj direct pentru Mircea Lucescu pentru calificarea la Mondial: ”Normal că aştept convocarea”
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Cât plăteşte Sabina lunar pe meditaţii în Bucureşti pentru admiterea la medicină. O singură şedinţă ajunge la 200 de lei
Cât plăteşte Sabina lunar pe meditaţii în Bucureşti pentru admiterea la medicină. O singură şedinţă ajunge la 200 de lei
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Marea actriță a murit. I se spunea Marilyn Monroe. Toată lumea a iubit-o
Marea actriță a murit. I se spunea Marilyn Monroe. Toată lumea a iubit-o
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×