Copos îl așteaptă pe Cristescu să definitiveze vânzarea Rapidului: „Sper să semnăm azi!”
Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că îi așteaptă de câteva săptămâni pe oamenii de afaceri Nicolae Cristescu și Adrian Zamfir să semneze actele de vânzare-cumpărare a clubului, precizând că speră ca acest lucru să se realizeze astăzi.
„În ceea ce ne privește le-am predat absolut toate documentele pentru finalizarea tranzacției. Noi îi așteptăm pe domnul Cristescu și asociatul său de mult să vină. Îi așteptăm de câteva săptămâni, noi am fost și la Consiliul Concurenței, am obținut toate avizele necesare. Încă nu mi-au dat niciun telefon, sper să vină și să semnăm astăzi”, a spus Copos.
Oficialul rapidist a menționat că după semnarea actelor, noii acționari vor decide dacă scot sau nu clubul din insolvență. „După preluarea clubului, noii acționari vor decide dacă vor scoate societatea din insolvență. Dânșii hotărăsc, dar deocamdată clubul este în insolvență„, a spus acționarul grupării giuleștene pentru MEDIAFAX.
George Copos a explicat că o nouă Adunare Generală a Creditorilor clubului va avea loc după 6 iulie, dată la care Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal va decide dacă FC Rapid ca continua în Liga I. „O nouă Adunare Generală a Creditorilor clubului este posibil să aibă loc pentru că trebuie regândit planul de reorganizare depus la Tribunal. Noi atunci am luat în calcul faptul că Rapid va evolua în Liga I, iar acum trebuie să regândim planul de reorganizare. Dar acest lucru se va face după Comitetul Executiv al FRF, când se decide dacă echipa rămâne în Liga I sau e retrogradată”, a explicat Copos.
La 25 iunie, după ultima întâlnire cu George Copos, omul de afaceri Nicolae Cristescu, care dorește să cumpere FC Rapid, a anunțat că s-a ajuns la un ultim acord și „nu mai este nimic de negociat”, urmând ca în două, maxim trei zile, actele să fie semnate.
George Copos a mai încercat în trei rânduri să vândă gruparea giuleșteană, în 2008, 2009 și 2013, dar negocierile cu oamenii de afaceri Fathi Taher, Lutz Stache și Gruia Stoica au eșuat.
Clubul Rapid traversează de la sfârșitul anului 2012 o gravă criză financiară care a culminat cu retrogradarea în Liga a II-a după ce Administrația de Licențiere din cadrul FRF a refuzat să îi acorde licența pentru ediția 2013-2014 a Ligii I din cauza datoriilor.
La 7 decembrie 2012, Tribunalul București a admis cererea SC FC Rapid SA și a deschis procedura de insolvență a clubului condus de George Copos.
SC FC Rapid SA, societatea care administrează gruparea giuleșteană, are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanțe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvență.
La masa credală au fost înscriși 163 de creditori care au solicitat creanțe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), însă administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.
La 17 mai, Tribunalul București a decis ca termen pentru confirmarea planului de reorganizare a SC FC Rapid SA data de 13 septembrie, în cadrul dosarului de insolvență al societății care administrază gruparea giuleșteană de fotbal.