Emoții pentru Dinamo. Ce a pățit Andrei Sin: „Mi-a fugit piciorul”. FOTO&VIDEO | EXCLUSIV
Dinamo a trăit momente tensionate în cantonamentul din Marbella (Spania). Mijlocașul Andrei Sin, 28 de ani, a fost foarte aproape de a fi accidentat de către Slavko Perovic.
Dinamo putea rămâne fără un om de bază
La antrenamentul efectuat de Dinamo în această dimineață, Andrei Sin a ieșit accidentat de pe teren, pe finalul antrenamentului, în urma unei intrări prin alunecare a lui Perovic. Din fericire pentru „câini”, Sin a revenit pe gazon după cinci minute!
Andrei Sin a declarat, pentru ProSport, că totul este în regulă. Acesta având nevoie doar de câteva îngrijiri medicale.
„Sunt bine. Mi-a fugit puțin piciorul, dar sunt ok acum. E totul în regulă”, a declarat Andrei Sin pentru ProSport.
- 500.000 de euro este cota lui Andrei Sin, conform transfermarkt.com
Mijlocașul român, în vârstă de 28 de ani, a fost transferat liber de contract de Dinamo, în vara anului trecut, de la Poli Iași. În acest sezon, Sin a bifat șase partide pentru formația bucureșteană, acesta nu a avut nici o reușită.
-
- Dinamo a încheiat anul cu o înfrângere în fața celor de la FC Botoșani (0-1). În acest moment, echipa se află pe locul 9 în Liga 1, la șapte puncte distanță de play-off.