Dinamo a susținut în această dimineață un antrenament scurt închis publicului, de aproximativ 50 de minute, deoarece după amiază, de la ora 16:30 (ora României) va juca un meci amical cu NK Osijek, ocupanta locului 4 din prima ligă croată.
Elevii lui Dusan Uhrin au început cu o alergare ușoară, apoi au făcut trei careuri și au jucat 5 contra 2, la minge s-a băgat și secundul Sebastian Moga, care nu s-a dat la o parte din a face flotări atunci când greșea o pasă.
„Câinii” au încheiat ședința de pregătire cu o serie de lovituri libere, unde cel mai mult a ieșit în evidență Robert Moldoveanu (20 de ani). La plecarea spre vestiare, Vali Lazăr (30 de ani) s-a amuzat pe seama lui Mihai Popescu (26 de ani) în momentul în care acesta din urmă încerca să execute o lovitură liberă: „Mihăiță, ai grijă să nu te accidentezi”.
Între buturi s-a aflat Ștefan Fara (18 ani), care, ca în tot acest stagiu de pregătire, a ieșit în evidență, fiind lăudat de coechipieri.
Dinamo și NK Osijek vor disputa în această după amiază un meci amical în cantonamentul din Marbella, al treilea pentru dinamoviști (0-1 cu Dynamo Dresda și 1-1 cu Bochum). Partida de azi va putea fi urmărită în format liveTEXT pe Prosport.ro.
Dinamo va mai disputa un ultim joc amical pe 22 ianuarie cu FC Krasnodar, de la ora 17 (ora României). Și acea partidă va putea fi urmărită pe site-ul Prosport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER