Cornel Dinu, 76 de ani! „Probabil cel mai important jucător din istoria fotbalului dinamovist”

Cornel Dinu, 76 de ani! „Probabil cel mai important jucător din istoria fotbalului dinamovist”
Foto: Sport Pictures
  • Publicat:
  • Actualizat:

Legenda dinamovistă Cornel Dinu a împlinit vineri, 2 august, 76 de ani. Născut la Târgoviște, în același an cu Dinamo București, 1948, Mister este una dintre figurile emblematice ale fotbalului românesc.

Fost fotbalist, antrenor și oficial al clubului Dinamo, Mister are 454 de meciuri și 53 de goluri în tricoul alb-roșu.

Cornel Dinu a împlinit 76 de ani

În toată cariera, de 454 de meciuri jucate la Dinamo, Cornel Dinu s-a aflat o singură dată pe banca de rezerve, într-un meci contra Steagului Roșu Brașov, în 1970.

Dinu este de nouă ori campion cu Dinamo, de șase ori ca jucător (1971, 1973, 1975, 1977, 1982 și 1983) și de trei ori ca antrenor (1984, 2000 și 2002). A câștigat alături de echipa sa de suflet cinci Cupe ale României, de două ori ca jucător (1968 și 1982) și de trei ori ca antrenor (1984, 2000 și 2001). De asemenea, Cornel Dinu a fost numit de trei ori „Cel mai bun fotbalist român”, în anii 1970, 1972 și 1974.

„Cornel DINU – probabil cel mai important jucător din istoria fotbalului dinamovist, câștigător de trei ori al titlului de „fotbalistul anului”, în anii 1970, 1972 și 1974. A evoluat în Divizia A numai pentru Dinamo, în 454 de meciuri, marcând și 53 de goluri. De asemenea, a fost liderul lui Dinamo în cupele europene, adunând 33 de meciuri și 3 goluri. A fost mulți ani căpitanul echipei naționale, pentru care a jucat de 75 de ori și a marcat 7 goluri. A fost titular în echipa României la Campionatul Mondial de Fotbal 1970. După retragere, a fost antrenor, atât la Dinamo, cât și la echipa națională, dar și președintele CS Dinamo. Un simbol pe care îl prețuim și îl avem în inimi!” arată pagina de Facebook a CS Dinamo.

„O legendă în adevăratul sens al cuvântului pentru Dinamo București și pentru fotbalul românesc”

Dinamo București a notat pe pagina de Facebook: „La mulți ani, Cornel DINU! Născut în același 1948 de suflet, Cornel Dinu împlinește astăzi 76 de ani. O legendă în adevăratul sens al cuvântului pentru Dinamo București și pentru fotbalul românesc, Cornel Dinu a evoluat la cel mai înalt nivel timp de aproape 18 ani, adunând 454 de apariții și 53 de goluri în tricoul alb-roșu.

Mister a purtat, pe rând, tricoul de jucător, badge-ul de antrenor și sacoul de conducător al clubului nostru, fiind păstrat, la rândul său, în inimile tuturor dinamoviștilor.

9 titluri de campion (1971, 1973, 1975, 1977, 1982 și 1983 ca jucător, 1984 ca antrenor secund, 2000 și 2002 ca principal), cinci Cupe ale României (1968, 1982 ca jucător, 1948 ca secund, 2000 și 2001 ca principal), 3 titluri de cel mai bun fotbalist român (1970, 1972 și 1974), un event (1984), o calificare în semifinalele Cupei Campionilor Europeni (1984). O viață pentru Dinamo!”

„Observ că nu mai contăm pe jucătorii de acasă. S-a făcut o prezentare extraordinară a echipei naționale, pe fondul participării la Euro, dar uităm repede cum am obținut acel rezultat. Cum am trăit până la „momentul Ucraina” și cum am învins acea națională, pe două gafe de portar, contra unei formații aflate într-o situație delicată emoțional. Echipa națională nu a convins ca prezență. Adevăratul câștig pentru existența României a fost prezența masivă a conaționalilor, care a avut contribuție importantă la rezultatul bun al primei reprezentative”, a adăugat dinamovistul.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×